Nu doriți un app?

Intri pe un site, să faci o comandă. De cum intri, te pocnește peste fălci: Mai bine descarcă app-ul! Nu știi ce șmecher e appul. Appul îți face și pâine prăjită frecată cu usturoi, și ți-o și aduce la pat, cu tot cu cafeluță proaspătă și lapte alături. Maamă, să vezi câte faci cu appul, n-o să-ți vină să crezi.

Și undeva, mic, în fontul cu care se trec termenii și condițiile din contracte: continuă pe site.

NU înțeleg, să mor io, obsesia asta cu appurile. N-o înțeleg, nici să mă bați. Nu-mi doresc un telefon mai plin de icoane decât biserica din colț, pentru că fiecare site online crede cu tărie că trebuie să-și facă app și să insiste să-l descarci.

Nu, merci, jur. Comand ce vreau, merg la checkout, plătesc, validez cardul, sănătate și maximă virtute.

Dar mai nou și providerii de mail vor tare să ai câte un app. Și băncile. Și social media. Facebook vrea să ai un app separat pentru feed, unul pentru mesaje și unul pentru managementul paginii. (Scurt intermezzo publicitar: nu uita să dai like la Lorena Lupu Artist Page). Și absolut toate magazinele vor să-ți bage pe gât câte un app. Te temi de ziua când o să cobori la chioșcul din colț să iei două plicuri de ness și o napolitană, și o să te întrebe coana mare:

-Da nu vreți să descărcați și appu, duduiu?

Plus: appuri pentru băut apă, numărat calorii, numărat pași, numărat penetrări, numărat floci.

Multe cu notificări aferente. Notificări sunet (tufu-i adânc și dușmănos muma ăluia care a inventat cancerul auditiv numit notificarea sonoră, ale mele sunt toate off, de aceea răspund la mesaje după un secol), notificări push, notificări pop=up, notificări, notificări și încă niște notificări. Urăsc acest cuvânt chiar mai intens decât urăsc un pickup line de la gigel de pe internet. Iar pe ăla știți toți cât de mult îl urăsc.

Pe lângă gradul de iritare cu spume pe care ți-l produce un telefon plin ochi de apps, ce mă oftică pe mine major e modul în care acestea halesc toate resursele telefonului. Îți umpli hardul de rahaturi, apoi te miri de ce performanța scade și bietul aparat merge cu viteza melcului somnoros.

Pentru că, hodoronc tronc, multe dintre appuri vor și updates. Care mai papă niște resurse. Unele îți consumă resurse chiar dacă stau cumințele, nefolosite. Mă refer la fenomenul numit background running apps. Ajungi la full storage și la RAM epuizat înainte să apuci să zici pas.

Apoi, apare problema vulnerabilităților. Multe apps vor acces la datele tale – lucru care nu se întâmplă dacă vizitezi siteul și-ți faci treaba din cont. Nu știi care app poate fi compromis, sau chiar virusat și pac, ți-a ucis și ție telefonul.

În concluzie. Au ăia un site pe care îți poți face cont și rezolva tot ce ai nevoie din numitul cont pe site? N-AI NEVOIE DE APP.

Iar dacă au un magazin fizic la care poți să te duci în persoană: cu atât mai mult N-AI NEVOIE DE APP.

Lăsați-mă și pe mine să mă bucur de telefonul meu.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

 

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Den says:

    Asta nu suport nici eu, nu mai poți intra pe niciun site că te redirecționează automat în app store să cumperi aplicația (pe iPhone toate-s cu plată). Mi se pare o formă de agresivitate tbh.

  2. Sonyared says:

    Subscriu in totalitate! Enervant cu app’ul lor! E ca si cand gata te-au incoltit! Sa nu mai spun de comenzile ‘food delivery’ ce irita apoi! In fiecare zi primesc cate 3 e mail uri de la ei cu diferite oferte! Enervanti! Comand rar si mai mult sterg e.mailuri! ( e ca si cand trebuie sa strang masa de zeci de ori pentru fiecare comanda!)Eu cred ca e viata grea si vor sa vanda, dar timpul meu il folosesc cum vreau eu si telefonul la fel. Is agasante cererile astea si ai maaare dreptate cu consumul de date si vulneraabilitati ascunse. O fi si tehnologia cu viteza dar … bun simt nu e! Faina comparatia cu biserica! Si cum spunea si @Den- consider o forma de agresivitate! Unii chiar ‘forteaza’ cumva ( de ex. cei de la Eon cu myline!) schimband mereu si mereu chestiile pe sit,( cica imbunatatind sit ul!) ai sansa sa cauti o factura mai veche… si ea nu mai e! – Forteaza sa treci la facturile electronice insa ei schimba cum vor pe sit, si nu mai ai acces la vechile facturi. Patita cu ‘romtelecomul’ ( au cerut o plata de factura dupa de doi ani!) refuz inca sa las la facturare electronica! Vorba aia ‘ tot patitu-i priceput’!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger