Azi, mi-a trecut pe sub nas postarea acestui flăcău supărat:
Dragule, e şi nu e normal.
De când ne-am ridicat pe verticală ca fiinţe umane, bărbaţii limitează drepturile femeilor să le pedepsească pe cele care răspund negativ la avansurile lor, sau pe cele care răspund pozitiv la avansurile altora.
Dar asta nu schimbă cu nimic biologia: femeile au propriile gusturi şi preferinţe, şi sunt atrase de cine e compatibil cu aceste gusturi şi preferinţe, nu de cine insistă mai agresiv.
Valabil şi invers: bărbaţii neglijează fără să ezite femei extrem de iubitoare, care le fac toate poftele, dar fug după câte una care le dă cu sictir repetat.
Eu, dacă nu te plăceam, îţi explicam frumos şi politicos că nu-mi doresc să ies la cafea cu tine. Am Lavazza acasă. Şi nu are rost să dai speranţe cuiva de care nu eşti interesat. Ca după aia să se chirăie lung pe net ce naşpa este în friendzone.
Altele nu au acest nivel de asumare a propriilor plăceri şi neplăceri, şi acceptă să iasă şi cu bărbaţi de care nu sunt interesate, să „acorde o șansă”. Dar când simți că „acorzi o șansă”, de parcă ai da un leu unui cerșetor de la metrou, nu simți cu adevărat atracție. Atracția e „abia aștept să te văd. Când ne atingem, ies scântei magnetice.”
Nu, în iubire nu e cazul să „acorzi șanse”, pentru că nevoile intime nu sunt pe bază de democrație and justice for all. Îți place ce îți place și aia e.
Nu e deloc elegant să fugă de la cafeaua cu tine, dar situația putea fi mai nasoală. Putea să flirteze cu tine, să te convingă că te place, și să te exploateze în timp ce se vedea cu alții de care nu știai nimic. Iar asta ar fi fost mai nasol pentru tine.
Când un om e sincer cu lipsa lui de interes, eu cred că ar trebui să-i mulțumim. Măcar știm cum stăm. Cred că dacă nu ai scântei magnetice, singurătatea e mai bună decât efortul îngrozitor de a mima dragostea în fiecare zi.
Cred că o grămadă de dezamăgiri pot fi evitate dacă fiecare dintre noi își asumă că nu are cum să placă tuturor și că un „nu” e un răspuns perfect acceptabil. Acolo e utilă modestia aia de care ne tot vorbesc preoții. „Vai, dar trebuie să mă placă.” Nu, nu trebuie. Nu știi niciodată ce detaliu al ființei tale stârnește respingere în alții, dar vestea bună e că exact aspectul care e „yuck-yuck” pentru x e „oh, yeah” pentru y.
Exemplu: sunt oameni care îmi detestă vocea și oameni care o găsesc foarte sexy.
De ce aș trage de cei care o detestă și să le explic că nu știu ce pierd?
Drum bun, cale intens sprâncenată.
Ia hai să fac pagină pe Facebook și cont pe TikTok pentru cei care o găsesc foarte sexy. Ei sunt tribul meu și lor vreau să le șoptesc dulci nimicuri în continuare.
Aplică strategia asta în viața ta personală și vei pierde zero neuroni pe cei care nu te vor. Ăsta e de fapt secretul fericirii.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.
Sh*t They Say