O româncă la Frankfurt

Specialitatea acestui site, după cum ştiu toţi cititorii, sunt serialele. Se ştie cu cât entuziasm le încep şi, mai cu seamă, cu câtă seriozitate mă ţin de ele. Lol.
Azi, urmează al doilea episod din acest nou serial, dedicat diasporei. Titlul său este: “Un român în…”. Partea I, aici
Cunosc nenumăraţi români, plecaţi care pe unde. În fiecare episod vom lua la întrebări un român strămutat într-o ţară străină. Îi vom afla povestea, de unde a plecat, unde a ajuns, şi cum e viaţa lui diferită faţă de ce făcea în România.

Victima de azi preferă să nu-şi dea numele, că anonimatul o ajută să fie sinceră. Dar mi-a dat fotografii. A plecat taman din Ţăndărei, iar acum domiciliază şi şofează autobuze în Frankfurt (Germania)

TROLLYWOOD: De ce ai plecat din România?
ANONIM: De foame. Am renunţat la Drept şi am plecat iniţial în Spania la frecat toalete.🙂 Au urmat Australia şi iubita mea…Deutschland!

Detaliază, te rog. 
Provin dintr-o familie “tradiţională”… prea românească. Bătăi, scandaluri, educaţie cu parul şi sărăcie lucie, deşi ambii părinţi munceau ca sclavii. Aveam 23 de ani şi tot ce învăţasem de la viaţă era să fac faţă traumelor. Dar asta nu mă ajuta decât în familie.
Habar nu aveam despre politică, educaţie financiară şi, cel mai important, despre vise. Că poţi să visezi şi să alegi să lupţi pentru un vis.
Eu credeam că, dacă ai trei hamsii şi două roşii la cină, eşti un om fericit. Ca o zi fără “morţii mă-tii” e una de sărbătoare.

Am plecat din România împinsă de sărăcie, dar şi de frica de a nu repeta bucla prostiei predată de la o generaţie la alta.

Cu ce te ocupai în momentul plecării?
Făceam facultatea la FF, la Târgovişte, şi lucram în oraşul natal, Ţăndărei, ca ospătăriţă (program 24/48!!!). La facultate, mergeam doar la câteva seminarii şi la examene. Tata îmi trimitea (din Spania) banii de taxă.

Când şi cum a apărut oportunitatea de a emigra?
Păi, iniţial am fost două luni în vacanţă la tata. Când m-am întors în ţară, aveam deja restanţe şi la materii, si la taxa si am renuntat la facultate. Fratele meu locuia în Barcelona şi a trimis pe un nene la poarta casei. Nenea m-a anunţat că “diseară” e plecarea. Nu am mai stat pe gânduri. Am împachetat şi am plecat.🙂

Ţi-era teamă în momentul ăla, sau sperai la ceva nou şi frumos?
Sentimente amestecate. Habar nu aveam ce ma asteapta. Iluzii, că o să fac bani şi o să trăiesc o viaţă decentă, fără griji. Eram naivă până în măduva oaselor. Aveam să primesc prima palmă de la viaţa de emigrant. Mă rog, mai mult un pumn.😂

Povesteşte.
M-am angajat în 2 zile la o kebap-erie. 500€/lună, 14 ore pe zi. Plăteam 350 de euro camera, fumam trei pachete de ţigări şi trimiteam şi bani acasă. Mie încă mi se părea că trăiesc un vis frumos. Îţi dai seama? Barcelona! Îmi era aşa de drag să spun că stau acolo! Am ţinut-o aşa cam un an, timp în care mă tot gândeam dacă ar trebui să îndrăznesc să visez mai sus, cum ar fi o afacere proprie. Mă desconsideram maxim, astfel încât am abandonat repede ideea.

Am plecat în alt oraş spaniol. Am lucrat într-un bordel. Am început ca ajutor de bucătar, apoi bucătăreasă, apoi recepţioneră. Fetele mă tot momeau cu postul lor, dar nu era pentru mine. Mi-ar fi plăcut să pot, dar nu am încercat.

Dă-mi nişte detalii despre cum era la bordel. Sună extrem de interesant.
La început,  a fost traumatizant pentru mine. Lucrau românce şi brazilience, în mare parte. Oameni normali, care făceau un job ca oricare altul.
Ca o paranteză, la bordel nu vin chiar feţi frumoşi, oameni inteligenţi şi amuzanţi. Cel puţin acolo nu veneau. Tot ce vezi pe stradă mai murdar, mai cocalar, ăia erau acolo. Aaa, şi câţiva însuraţi.😁
Fetele erau super! Inteligente, foarte curate, cu simţul umorului, altruiste.

Şi totuşi: ce te-a determinat să pleci din Barcelona?
Sora mea. E cu 11 ani mai mică, era ca şi copilul meu. Ea locuia în Castellon, cu tata. Am vrut să fiu mai aproape de ea şi îmi era dor de un crâmpei de familie.  Dincolo de asta, Barcelona e un oraş extrem de scump. Cu banii pe o cameră, în Castellon închiriam un apartament cu trei dormitoare.

Practic, Barcelona e Clujul Spaniei. :))) OK, de ce ai plecat de la bordel?
M-am certat cu un şef. Lucrând deja pe mai multe posturi, ştiam cam cum funcţionează tot pe acolo, ce şi cum trebuie făcut. Îmi tot spunea că am lăsat nu ştiu ce calorifer la maxim, când am făcut curat într-o cameră. Spaniolul era drogat în timpul disputei, eu eram în faza “n-are cum să mă dea pe mine afară”, şi ghici ce? M-a concediat.😂

Există protecţie a drepturilor angajaţilor în Spania?
Bineînţeles că există. Dar pe mine cine să mă înveţe? Trebuia să fi făcut câteva demersuri şi mai primeam o mie-două de euro în plus. Oricum au dat faliment trei luni mai târziu, din varii motive.

Mie mi au crescut c***e abia acum câţiva ani.😂😂😂 Cu atitudinea de acum, nu ceream despăgubiri…i-aş fi dat ăluia cu ceva în cap. La propriu.

Am înţeles. Şi cam în perioada aia, dacă am înţeles bine, l-ai cunoscut şi pe soţul tău. Îmi povesteşti un pic despre asta?
P. era (o mai fi?🤔) un barbat carismatic. Cu 14 ani mai în vârstă.  Elegant, romantic, inteligent. Tocmai deschidea un restaurant italian. Eu m-am dus la interviu şi am fost angajată. A început să îmi facă avansuri pe care le-am respins din faşă. M-am dedicat localului până am ajuns să muncesc 14, 15 ore pe zi, bucătărie, bar, marfă, contabilitate.
Ca să nu o lungesc, după trei luni am hotărât să îi cedez..din curiozitate.
Ne-am mutat împreună, el a divorţat (erau deja despărţiţi, ea în Germania, el în Spania) şi după ce restaurantul a dat faliment, ne-am mutat şi noi în Germania. Ne-am ocupat de vânzări de maşini, de gastronomie, apoi am plecat în Australia pentru a ne stabili definitiv acolo. După trei săptămâni, ne-am întors.

Au trecut zece ani de când suntem împreună, avem un copil pe care îl ador şi, acum, ne tachinăm pe subiectul: unde ne cumpărăm casă. El visează Spania, pe când eu din Germania nu mai plec.

Frankfurt din goana autobuzului. 

De ce?

Dacă Spania e ţara în care mori de foame cu zâmbetul pe buze, cu jointul într-o mână şi berea în cealaltă, Germania este spaţiul perfect adaptabil introvertiţilor, oamenilor educaţi şi cu bun simţ.

Dar cum v-a venit ideea să plecaţi exact în Germania?
El a emigrat în 1992 în Germania. Apoi în Italia, America, Elveţia. Iar Germania, Spania, şi din nou, Germania.

Şi totuşi, pare să nu-i placă prea mult în Germania.
E foarte sociabil şi nu suportă clima, deci tinde catre Spania. Acolo, toată lumea vorbeşte cu toată lumea despre toată lumea. Not for me.🙂

Unde în Germania v-aţi mutat prima oară?
Kelsterbach. Înainte să plecăm din Spania, a plecat P. să caute un apartament de închiriat. A găsit o garsonieră într-o mansardă, casa aparţinând unor turci.

Cum ţi s-a părut Germania la prima vedere?
Interesantă. Total diferită de Spania şi România. Lumea bine îmbrăcată, totul curat. Cel mai ciudat a fost cu gunoiul. Cel puţin cartierul ăla. Nu aveai voie să arunci mai mult de două kg de gunoi pe zi, de familie!

Lacul din Hattersheim, lângă Frankfurt. 

În cât timp ţi-ai găsit de lucru şi ce?
În două săptămâni. Ospătăriţă în restaurant italian. Primii doi ani, am învăţat italiana şi abia apoi germana.

Chiar mă întreb cum e sentimentul ăsta: după ce ai avut propria ta afacere, să revii la treapta de jos.
E, într-adevăr, ciudat. Dar am avut foarte mult de învăţat. Restaurantul nostru era frumos, dar de cartier. Cel la care m-am angajat în Frankfurt (primul job) era la cel mai înalt nivel. Ospătarii din Germania stau mai bine decât mulţi boieri de prin România.

Asta ce înseamnă concret?
Cei mai mulţi ospătari din Germania îşi permit să plătească chiria, să mănânce bine, să aibă o maşină decentă, spre deosebire de cei din România sau Spania. Pe lângă salariu, care este, depinzând de ore şi local, undeva între 1200 şi 1800 de euro, există bacşişul care e ca în S.U.A., adică cel puţin 10% din valoarea notei de plată.

Şi spune-mi: cum ai găsit în tine puterea interioară să te ridici după fiecare eşec în parte şi s-o iei de la capăt?
Păi, nu am avut încotro. Ce faci dacă rămâi jos? Nu te ridică nimeni. Întotdeauna avem de ales: ne complacem în mizerie, ne ridicăm deasupra ei sau facem curat şi începem să construim. Şi din nou, Germania e ideală pentru asta.

De ce ai părăsit restaurantul de lux?
Am mers în România să obţin permisul auto categoria D pentru bus. P. era deja şofer şi m-a convins. Deşi câştigam bine la restaurant, nu era maximul pe care mi-l doream. 🙂

Dar de unde şi până unde tocmai bus? Busul nu pare prima opţiune de carieră a unei tipe.
P. nu mai suporta ideea de a lucra în gastronomie, şi, mai ales, pentru altcineva. A făcut el primul pas. Aici e normal ca o femeie să conducă bus. La început, am fost sceptică şi mi-a fost chiar teamă. Acum, cred că a fost cea mai bună alegere pentru un job. Oricare altă muncă aş presta, trebuie să fiu cu mintea acolo, pe când pe bus, îţi setezi traiectoria şi devine automatism. În timp ce conduci, mintea poate să creeze. Planuri, oportunităţi, orice.

De ce ai revenit în Ro să obţii permisul de şofer? De ce nu în Frankfurt?
Costă 10.000 de euro să îl faci aici.

Bună şi România la ceva. :))) În special pentru şcoală ieftină, haha. Şi ai aplicat propriu-zis la o ofertă de job pentru şoferi de autobuz?
Da, la firma la care era deja P. angajat. Am lucrat doi ani împreună acolo, apoi am rămas însărcinată. Am stat un an acasă şi am plecat în Benidorm să deschidem o pizzerie. Când ne-am întors, am aplicat pentru un post de şofer de bus în aeroport, unde sunt şi acum.

Mă fascinezi. Alte femei când sunt însărcinate stau pe forumuri de mămici şi cumpără scutece. Tu menţionezi aşa, en passant, plecatul la Benidorm să deschizi pizzeria de parcă ar fi un drum după ţigări. Cum poţi?
Nu pot să zic că nu a fost stresant. A fost. Dar am avut-o pe mama cu noi. Făceam cu schimbul. Dimineaţa se ducea ea cu P., eu rămâneam cu fetiţa şi cu comenzile de cozonaci, eclere etc. Seara rămânea mama acasă şi eu plecam cu P.
Eu nu am fost de acord să plecăm, dar omul meu zicea că el visează şi eu îi tai aripile. Şi zic, hai, mă, să merg cu el să mai zboare un pic. 😂

Gravidă fiind?
Fetiţa avea un an când am plecat în Benidorm.
Gravidă fiind, am lucrat până în a cincea lună de sarcină, pentru că mi-a interzis medicul să mai conduc.

Înţeleg. Tu, ca om activ, presupun că ai îndurat teribil de greu arestul la domiciliu care venea la pachet cu sarcina şi lăuzia.
Daaa!! Dar cum totdeauna ai ceva de frecat prin casă, cam asta făceam însărcinată. Apoi, am născut prin cezariană, şi mi-am revenit destul de greu. Deşi, cât am stat la spital, a fost ca şi cum aş fi născut cu îngeri în rai. Extraordinară experienţă!

În ce sens? 
Numai dacă spun că medicul (nu asistenta!) îşi cerea scuze dacă te înţepa prea tare cu acul, înţelegi. Toţi te menajează de parcă ai fi singura care naşte acolo, când, de fapt, eşti una dintre sutele care vin săptămânal! Ca la un spital privat în România. Poate mai frumos! Nu numai curăţenia şi profesionalismul sunt de top. Calitatea umană face să fie de vis!

Cred că, pentru tine personal, plecarea din Germania, cu copilul mic, pentru un nou business incert, a fost o povară. Greşesc?
Nu greşeşti deloc. A fost obositor, enervant.

Şi aţi şi renunţat pe parcurs, din câte înţeleg. N-a mers businessul, sau v-aţi săturat voi pur şi simplu?
A, nu. Nu a mers aşa cum speram noi. Nu am ieşit în pierdere, dar stăteam pe loc. Acum avem o firmă de transport care e mult mai profitabilă.

Şi pariez că omul care a insistat pe revenirea în Germania ai fost tu.
😂😂😂😂 Da, da!

Te îndrăgostiseşi de munca de şofer.
Normal! P. nici nu înţelegea că personalul angajat făcea parte tot din investiţie. Noi nu eram şefi, eram muncitori cu normă întreagă. I-am şi spus: mai bine angajat în Germania, decât patron în Spania. Nu mai aveam timp să evoluez. Eram şi fizic, şi psihic băgată acolo.

Păi da, fă aprovizionare, găteşte, livrează, interacţionează cu clienţii. Pare mult mai mult stres decât a te urca liniştită la volan şi a nu fi obligată să vorbeşti cu nimeni până la finalul turei.
Exact!
Şi măcar dacă exista un profit care să te motiveze. Că asta e ideea, nu? Ei bine, nu era.

Cum o să previi viitoare încercări ale lui P. de a vă trage iar covorul de sub picioare şi de a pleca haihui prin lume?
Asta e întrebarea de un milion de dolari!
Atitudinea mea faţă de el s-a schimbat radical în ultimele luni. Cum ziceam, trec printr-un proces continuu de autoeducare. Astfel încât, a început să devină important ce vreau eu, mai mult decât ce vrea el sau noi.
Deşi e şocat de comportamentul meu, şi deşi tot încearcă să facă pe durul, nu prea îi mai merge.🙂

OK, acum, spre încheierea interviului, avem un joculeţ. Să zicem că aş vrea să emigrez şi nu ştiu unde. Vinde-mi Frankfurtul ca destinaţie ideală.
Dacă vrei o schimbare totală, spre bine. Dacă vrei să îţi oferi o viaţă echilibrată, de calitate, atunci îţi recomand Frankfurt/Main. E cosmopolit, plin de verde, are oportunităţi de dezvoltare profesională, de relaxare sau entertainment. Sistemul sanitar german nu te va dezamăgi niciodată, infrastructura e de vis, iar oamenii mai educaţi ca oriunde.
Indiferent că prestezi un job sau lucrezi la propria afacere, că vrei să te dedici unui hobby sau pur şi simplu să stai acasă pe banii statului (😂😂😂), Frankfurt îţi oferă variante verosimile.
Singurul dezavantaj ar fi numărul românilor, care e în creştere. Nu românii ăia muncitori şi cuminţi, ceilalţi.

Sper că te-am convins. Chiar şi aşa, dacă ai vreodată drum pe aici, dă un semn. Mi-ar plăcea să bem o cafea.

Wow. Şi acum, spune şi ce e nasol.
Pentru mine, doar limba. Eu vorbesc, mă descurc la muncă, la medic, la bancă… dar niciodată nu o să pot purta o conversaţie complexă cu un neamţ, aşa cum o pot face, de exemplu, în spaniolă sau italiană. Nu am făcut cursuri de limbă, am învăţat după ureche.

Şi întrebarea capac: te vezi revenind vreodată în România?
Da, când o să înfiinţez un ONG la care tot visez. Nu să locuiesc acolo, nu m-aş mai putea acomoda.

 

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. m says:

    Mi-a plăcut maxim aia cu Spania care e tara in care ai muri de foame cu zâmbetul pe buze, etc.
    N-am locuit acolo, dar am mers de câteva ori și asta a fost și impresia mea
    Daca Romania e gradina Maicii Domnului, Spania e barul Maicii Domnului :)))

  2. Laura says:

    Pică frumos interviul cu o zi înainte de ziua naționala a Germaniei :). Îmi place Frankfurt, e un oraș in care ai de toate si cultura si Altstadt si sky scrappers, nu degeaba i se spune Mainhattan :). Am lucrat in Frankfurt, dar nu am locuit deși m-aș fi văzut. Frumos articol.

  1. October 30, 2018

    […] din acest nou serial, dedicat diasporei. Titlul său este: “Un român în…”. Partea I, aici. Partea a II-a, […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger