Poșta redacției: Apropouri nedorite

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Bună! Apreciez foarte mult stilul tău direct și sincer de a răspunde la întrebările cititorilor.  De aceea apelez și eu la rubrica ta pentru a mă lămuri intr-o dilema.
Când consideri că e normal și firesc ca un bărbat să aducă discuția despre sex?
În ultima perioadă am încercat o aplicație de dating  și observ cu dezamăgire ca toți se învârt în jurul acestui subiect încă din primele rânduri. Totuși, am cunoscut un tip de 45 de ani, divorțat, care părea inițial diferit de restul. Părea un tip deștept, mult peste cei cu care am încercat să creez o conexiune. Asta m-a și atras de fapt. Comunicam foarte bine, părea că avem interese comune.
Problema e că, după vreo 3 zile de vorbit online, a început să facă apropouri cu tentă sexuală. Am încercat inițial să-i spun într-o manieră draguță ca încă n-am ajuns la nivelul la care să purtăm discuția în direcția aceea.

Nu mă înțelege greșit, n-am o problemă cu asta, nu-s vreo pudică, dar cred că o astfel de discuție vine după ce ajungi să te cunoști în real life, când relația începe să crească.
Când am văzut că tot insistă pe subiect, neținând cont de ce spun, am ales să-l blochez în aplicația respectivă. Mi s-a părut că-mi pierd timpul, nefiind genul de bărbat pe care mi-l doresc alături.
Ce crezi, de ce aleg bărbații o abordare de acest fel sau sunt eu exagerată și problema e la mine?
Mulțumesc frumos.
X. 
***
Dragă X.,
Tu ai dreptul să-ți dorești ce abordare vrei tu. Greșeala pe care ai făcut-o, cu tipul de relație pe care-l dorești, e să te bagi pe un app de dating. Hai să fiu brutal de onestă: E ca și cum un gigel s-ar duce la bordel să caute femeia pe care s-o țină de mână.
Aplicațiile de dating sunt folosite de bărbați exclusiv în ideea de a găsi ceva de f*** repede și gratis. De aceea, ăia care te-au contactat trec direct la subiect. La subiectul din mintea lor.
Apoi, mai e de menționat un fapt deloc neglijabil. Bărbații care nu-s urâți precum împrumutul nerambursabil și proști ca noaptea fără lună, cei cu care ai șanse să construiești ceva, își găsesc partenere în viața reală relativ ușor. Cei care agață pe net sunt cei pe care nici urâta clasei sau a companiei nu i-ar f**e.
Taman de aceea, în loc să pierzi timp și energie pe o aplicație de dating, aka club de labe triste de zero valoare, mai bine fă voluntariat la cauza ta nobilă preferată. Și acolo vei întâlni bărbați pe care nu îi ghidează în primul rând nevoia de a coțăi și ei ceva, ci de a schimba lumea în bine.
Și nu, nu ai de ce să tolerezi apropouri nesărate, dacă ai spus clar că încă nu ai ajuns în acel punct. Cine nu ține cont când tu ai spus “nu” şi trece peste asta ca şi cum refuzul nu ar fi existat nu te respectă şi trebuie să încaseze consecințele.
Sigur, România e în continuare o ţară predominant misogină, cu nenumărate animale proaste și agresive care nu ştiu să proceseze un “nu”. Taman de aceea recomand block mult şi des, fără ezitări, fără “dar dacă” şi fără “dar poate fac eu ceva greşit”.
Nu, boss, e treaba lor să se educe că “nu” e “nu”, nu a ta să explici lung şi redundant acelaşi lucru de zece ori, pentru că ei sunt bătuţi în cap.
Şi ţine minte: aplicaţiile de dating sunt cancer pur. Stay away.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

***

Photo: Mihai SurduPixabay

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. Andrei says:

    În afară de Instagram, Facebook, nu ai nevoie de aplicații de dating. Treaba e simplă, ai prieteni/îți faci alții de la rude, alți prieteni, relații colegiale, oameni cu care împărți aceleași hobbiuri sau pasiuni și la final ai de unde alege.

  2. Sandokan says:

    Eu nu mai sunt pe piata de ani buni, dar iti zic ce vad si aud pe la prieteni. (Barbati holtei)
    Dating on-line e un catalog cu produse de f***, care functioneaza ca la loz in plic. 1 din 100.000 :)) It’s a numbers game si nu se sinchiseste nimeni de sentimente. Te afisezi in galantar si esti tratata ca atare. Ca o halcå de carne.
    Si mai e o chestie. La 45 de ani viata e brutal de simpla. Nu mai crede nimeni in povesti si fluturasi. E ceva de genul: luam contact, ne punem de acord care-s asteptarile fiecaruia si ii dam sau nu inainte. Sexul se discuta la inceput, ca sa nu aiba nimeni surprize. Dupa 45 de ani nu sta nimeni 3 zile la povesti fara sa stie care va fi finalul. Nu pe un site de dating.
    Recomand cu caldura sa iti vezi de viata, ca vine el. Cei buni nu stau oricum pe Tinder ca au treaba.

    • Lorena Lupu says:

      Decât să faci dating online, mai bine faci videochat. Tratamentul e similar, dar măcar la videochat iei bani.

  3. Sandokan says:

    Corect. Desi am o usoara senzatie ca la chat esti tratata mai frumos, fiind cadrul mai organizat. Cineva care chiar se ocupa sa ma corecteze daca sunt pe langa.

    • Lorena Lupu says:

      Nu mă ocup în afara reclamelor, dar da, la un studio serios există support care dă afară nesimțiții.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger