Poșta redacției bis: despre reproșuri conjugale

Apreciez foarte mult poșta redacției, pentru că îmi dă o imagine clară asupra problemelor care-i frământă pe cititori, și judecând după impactul extrem de viu printre ceilalți cititori, fie el pozitiv, fie negativ, deduc că majoritatea acestor probleme sunt comune, doar că unii au avut curajul să le aștearnă pe foaie, alții nu.

Iar dacă, în urma postării, se nasc și discuții incendiare care duc în o mie și una de alte direcții, e chiar ok pentru mine să le explorez, pentru că sunt teme care mie, poate, mi s-au părut self-explanatory, dar judecând după reacțiile populației, nu e chiar așa.

De exemplu, partea care m-a indignat ieri și pe mine, și pe majoritatea cititoarelor mele, a fost faptul că un bărbat nu foarte atrăgător își permitea să scrie despre partenera lui că are fața “în reparaţie” şi că îşi arată vârsta.

Dacă această evaluare o făcea RuPaul, un bărbat de 55 de ani care, în travesti, arată ca o bunăciune de 35, sau Jared Leto, care la 40 şi ceva arată ca eternul adolescent, sau George Clooney, dovada vie că vârsta e sex appeal adăugat, aş fi strâns din dinţi şi aş fi zis: da, ok. Omul s-a menţinut atât de bine, s-a îngrijit atât de eficient, a valorificat atât de frumos patina timpului, încât, la cum arată, ARE dreptul să se pişe cu jet pe muritorii urâţi de rând.

Dar nici RuPaul, nici Jared Leto, nici George Clooney nu se pişă cu jet pe nimeni, pentru că felul în care arată ei e rezultatul unui efort solid, al unei investiţii constante în propria persoană şi, desigur, pentru că au prea multă treabă constructivă şi creativă de făcut.

OK, să zicem că ai tot dreptul la standarde. Fiecare dintre noi poate visa la Miss Venezuela. Dar știi, eu, dacă interacționez cu un bărbat mult sub standardele mele, nu mă apuc să-i creez speranţe false. Refuz interacţiunea erotică din start. E peste tot pe social media mea: nu vreau mesaje private, nu vreau agaţamente, nu mă interesează să aloc timp necunoscuţilor şi interacţiunilor de acest gen.

Când tu iniţiezi o relaţie de amor, duci în pat o femeie, o frecventezi cu regularitate, iar ea începe să îşi dorească mai mult, constatarea că e urâtă şi că faţa necesită reparaţii e de o bădărănie de nedescris. Nu mai e vorba de o străină asupra căreia îţi exersezi dreptul liber la opţiune. E o persoană cu care ai împărţit intimitate şi viaţă privată. Faptul că după aceea îi denigrezi înfăţişarea nu îi afectează doar ei demnitatea: că se culcă cu masculi care nu ştiu s-o preţuiască. Spune şi despre tine că eşti genul lihnit care ar foote şi gaura din gard. Şi că nu dai doi bani pe persoanele care devin intime cu tine.

Şi dacă e un lucru care scârbeşte profund femeile: uite, e ăsta.

Orice femeie, când aude pe unul denigrând aspectul altei femei, îşi reactivează toate nesiguranţele legate de fundul prea mic sau prea mare, burta insuficient tonifiată, bărbia prea lată, etc. etc. etc. Şi deja în mintea ei rulează filmul în care boul spune exact aceleaşi mizerii şi despre ea.

Vorbeşte femei de rău fizic şi te asiguri că nici o femeie nu va mai dori să se culce cu tine.

E un motiv pentru care cântăreţii tineri şi frumoşi de altădată lansau atâtea balade pline de descrieri erotice şi absolut flatante ale femeii. Tendinţa e să-l doreşti pe unul care găseşte calităţile anatomiei feminine, pentru că îţi inspiră încredere că se va concentra pe ce e frumos şi în cazul tău.

Bun, şi după această lungă introducere, hai să vă povestesc care e comentariul care mi-a determinat acest articol. Zice comentatorul cu pricina.

Probabil omul a avut mereu femei mai sau mult mai tinere decat el și fiind prima lui relație de genu’ e in impas! Dacă facem abstracție de exprimarea lui,practic e singurul defect al ei ,care îl deranjează,pe când …cunosc multe persoane care se plâng prietenilor de defectele partenerului (sau chiar o bârfesc), practică întâlnită în mare parte la femei!…atunci sunt toate ,,mârlane”? Ia ganditi-vă puțin cand vă plângeți prietenelor de iubit, soț…e același lucru’ practic!

De ce e greșit din rădăcini acest comentariu?

Pentru că e ușor să nu te deranjeze nimic altceva, când comportamentul femeii respective e ireproșabil.

Pe când multe femei se plâng de defectele partenerului care:

-nu își ține cuvântul dat.

-face mizerie

-le lasă pe ele cu grosul muncii casnice

-nu oferă nimic, doar pretinde

-e și nesimțit din multe puncte de vedere.

Să pui semnul egal între aspectul fizic, care era exact același când ai cunoscut persoana, mai ales dacă relația e nouă, cu comportamentul neglijent și misecuvenist în cuplu e de-a dreptul o imbecilitate.

Și asta pentru că tu ai văzut din prima cum arată femeia. Nu e ca și cum ai cunoscut-o pe Beyonce, și a doua zi dimineața te-ai trezit lângă Whoopi Goldberg. În secunda în care ai zis “da, interested”, ai zis ştiind exact superoferta, cu plusurile şi minusurile ei.

Dar mulţi bărbaţi sunt extrem de săritori şi de drăguţi în perioada de curte. Superoferta la care aceste femei zic “da, interested” e cu totul alta decât pachetul livrat după ce bărbatul ăla are siguranţa unei relaţii şi se transformă în sultanul casei, care şi-a tras slugă moca.

Iar când aceste femei se plâng de acest gen de comportamente, cumva indivizii de tipul comentacului le scot tot pe ele vinovate că se plâng.

Da, nu te califici să reproşezi Mărioarei că e urâtă când tu arăţi ca şi cum te-ar fi mâncat cineva o dată şi nu i-ai căzut bine la stomac. Dar te califici să reproşezi că nu face nimic când tu faci totul.

Singura greşeală pe care o fac femeile care reproşează este că stau în continuare în aceste relaţii profund dezechilibrate. Uite, de mine n-a profitat nimeni prea mult timp. Că dacă m-am prins că dinamica interacţiunii este că numai eu fac efortul, şi numai celălalt are de câştigat, mi-am băgat prompt şi eficient plua, n-am pierdut timp cu văicăritul.

Pentru că, dacă ai nemulţumiri legitime, tot tu pici de nebună, dificilă, cicălitoare, blabla. Frustrant, nu?

Tu faci toată munca, celălalt nimic, şi tot tu eşti de vină.

Ia hai, fiecare la scara lui, iar cine vrea servitori, să-şi angajeze contra cost.

Foto: pexels.com.

***

 

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Andrei says:

    Rupaul, George Clooney, Depp și compania sunt apreciați în primul rând pentru că sunt faimoși, carismatici și mai puțin pentru fizic ( sau din amintirile tinereții lor), având în vedere că femeile știu multe despre ei, sunt apreciați în general de femeile pentru care fizicul cântărește mai puțin deși nu vor recunoaște neapărat asta și vor spune că fizic aceștia arată foarte bine. Chiar am avut discuții cu diverse amice și am aflat că moșuleții ăștia ( not my words) au fost înlocuiți de Cavil, Gossling, Cooper, Reynolds. Tipul e grăbit, oricum, se întâlnește de 2-3 cu luni cu doamna și are nevoie de sfaturile unor oameni care nu-l cunosc? Oare cum s-ar simți el dacă ar putea să-i citească gândurile
    doamnei respective și să afle că nu are de fapt așa bune performanțe în pat, dar evident ea îl încurajează fiindcă e al ei momentan, dacă ar afla că penisul lui e mai mic sau mai puțin priceput ca al altor bărbați cu care a fost, dar în momentul de față e cel pe care ea s-a concentrat.

  2. Cristina says:

    „Singura greşeală pe care o fac femeile care reproşează este că stau în continuare în aceste relaţii profund dezechilibrate. Uite, de mine n-a profitat nimeni prea mult timp. Că dacă m-am prins că dinamica interacţiunii este că numai eu fac efortul, şi numai celălalt are de câştigat, mi-am băgat […] Pentru că, dacă ai nemulţumiri legitime, tot tu pici de nebună, dificilă, cicălitoare, blabla. Frustrant, nu?”
    Cât adevăr! Poți să ne povestești cum să facem față la asemenea situații și de unde să ne luăm curajul să ne retragem cu grație dintr-o relație nesatisfăcătoare? Vorbesc serios; eu am picat în plasa „dar relațiile necesită muncă; trebuie să mai îndur și la un moment dat o să culeg roadele”; sau „trebuie să îl conving să mergem la un psiholog” dar într-un final eu am picat cel mai prost deși am investit cel mai mult… Cum se poate face diferența dintre o relație care poate fi reparată și una compromisă?

Leave a Reply to Cristina Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger