Poșta redacției: Demonstrație de iubire

De obicei, poșta redacției funcționează așa. Ai o problemă. De iubire, de job, de viață. Whatever. Îmi scrii pe birou@lorenalupu.com cu titlul Poșta redacției, iar eu scriu un articol în care căutăm o soluție constructivă. Că nu toți o urmează? Sure. Dar măcar ne distrăm.

Azi, însă, vă voi arăta un comentariu.

Autorul lui răspundea unei întrebări complet off-topic puse de un băgător în seamă: “Dacă ai putea face schimb de inimi, cu cine face?”

O siropoşeală stupidă, pe care am şi taxat-o sec: Merci, sunt ok cu a mea. Încă n-am ajuns la vârsta transplantului, lol.

Dar a apărut alt comentator  şi a scris următoarele. Care mi se par material de poşta redacţiei:

Eu aş face cu fosta. Să vadă că nu e aşa cum spunea ea. Dar aşa sunt unele femei, niciodată nu sunt mulţumite, tot timpul te freacă la cap că nu faci destule pentru ele şi că nu eşti sincer atunci când le spui că le iubeşti, vor tot timpul să le dovedeşti asta, dacă s-ar putea din minut în minut. Frate, daca tu simti ca ala te minte atunci cand spune ca te iubeste,dacă tu simţi că nu te iubeşte,de ce mai stai cu el, ce e asta: “vreau mai multe dovezi că mă iubeşti cu adevărat”, ce e cu pisălogeala asta că trebuie să-i confirmi din minut în minut cât de mult o iubeşti?!

***

Dragă X,

Aceea este pur şi simplu o formă de vampirism emoţional care defineşte femeile cu adevărat toxice.

Se scriu oceane despre masculinitatea toxică, dar e nevoie să definim şi forme de feminitate toxică. Şi una dintre ele e perpetua pretenţie de “dovedeşte că mă iubeşti!!” cu care anumite individe storc toată viaţa, toată energia şi toţi banii din candidat.

Atenţie: Sunt situaţii în care realmente tipa nu se simte iubită? Când ăla nu dă semne de viaţă deloc şi o sună doar la 2 şi jumătate noaptea într-o joi, când ar f şi el ceva, apoi o trimite acasă cu taxiul?

Da.

Dar nu pare să fie cazul aici. Aici, din câte văd, e o relaţie normală, de zi cu zi, în care prinţesa îl agasează perpetuu pe pretendent cu încercări, să demonstreze iubire.

“Fă-mi aia, să demonstrezi că mă iubeşti!” “Cumpără-mi aia, să demonstrezi că mă iubeşti!” etc. etc. etc.

Există vreo incertitudine REALĂ legată de sentimentele lui?

Poate că spun noutăţi unora dintre voi: NU.

Tipa ştie exact cât de investit e ăla, de aceea îşi şi permite să-l trateze aşa. Dacă n-ar şti, dacă ar avea vreo emoţie că îl pierde, ar da sonorul un pic mai jos.

Pe scurt, gigele, eşti angrenat într-un mecanism al exploatării continue emoţionale şi probabil materiale, iar lupta ta zilnică nu e pentru a “dovedi ceva” – ai dovedit de mult, ci, concret, pentru a plăti zilnic pentru timpul pe care binevoieşte să ţi-l acorde.

Practic, eşti tarifat la minut. Ca la videochat.

E genul de dinamică perfect funcţională cu Missy69 de pe MyFreeCams, sau chiar cu o escortă de pe publi24, dar NU cu persoana de la care îţi doreşti iubire exclusivă şi implicată.

Pentru că pe termen lung nu poţi duce genul ăla de exploatare şi la un moment dat, o să te prăbuşeşti. Şi nu va fi nimeni să te prindă.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Amb_abm@yahoo.com says:

    Tipul zice că e fosta.
    Trebuie să-l felicităm pt asta, fie că a ales el asta, fie că a fost norocos și aia a plecat să vampirizeze pe altul.

    Tipule, nu a fost vina ta. Asta nu înseamnă că data viitoare, cu o tipă cu mai multe țigle pe casă trebuie să devii tu misecuvinistul sau vampirul.
    Oferă unei la fel, o femeie netoxică va aprecia tot.

Leave a Reply to Amb_abm@yahoo.com Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: