Poșta redacției: Despre trecut și alți demoni

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Lorena,

mă poți ajuta cu o nelămurire? Pentru poșta redacției, dacă consideri că merită scris un articol despre asta. Well, cât ar trebui să știe un tip cu care începi să ieși sau cu care ești împreună, de trecutul tău? Trebuie să știe ce a fost în relațiile tale anterioare, sau e mai bine să evităm?

Cu prietenie, 

X. 

Dragă X.,

Nu te cunosc, nu mi-ai dat foarte multe detalii nici despre respectivul trecut, nici despre respectivul om, dar pot să-ți spun un lucru. O temă comună a tipilor, când ți se plâng de femei, e că au cunoscut o gagică nouă și, din prima seară, s-a apucat să le deșerte tot ce a fost în relațiile precedente, cum erau foștii, ce defecte aveau, și ce certuri s-au întâmplat.

Și la ce se gândește un băiat când aude asemenea detalii?

Că într-o săptămână, două, sau zece, o să-l mănânci și pe el de partea dorsală în mod similar altcuiva.

În ce măsură vrei să afli istoricul amoros al cuiva cu care planifici să te combini?

Răspunsul pentru mine e: doar dacă țin ei neapărat să-mi povestească, și îi ascult fără mari curiozități. Pentru că alea sunt FOSTELE relații, tu ești prezenta, tu ești la ordinea zilei și e sănătos să ne concentrăm pe ce e acum.

Una la mână, nici nu știi ce vrea de la tine ăla cu care începi să ieși. Poate vrea câteva partide de sex. Poate vrea să îmbătrânească cu tine. Bărbații mint atât de frumos și de convingător înainte să simtă că te-a luat flama în privința lor, încât le vei afla oricum adevăratele intenții după cam o lună de sex.

Și, fun fact: îți vei afla adevăratele TALE intenții după cam o lună de sex. Că și mie mi s-a întâmplat să fiu în limbă complet după cineva, iar după o lună petrecută împreună, să-mi dau seama că nu avem chiar chimia pe care credeam că o vom avea.

Lasă lucrurile să se aprofundeze pas cu pas, și mergi mai departe cu sinceritatea după ce constați că ai cu cine. Nu vrei să dezvălui cine știe ce lucruri intime, riscante, despre tine, vreunui cretin care se va folosi ulterior de ele să-ți facă rău.

Și mergi mai departe cu sinceritatea DACĂ, să zicem, e cazul.

Adică, da, dacă ai dansat striptease sau ai făcut escort service, sau ceva la fel de compromițător, mi se pare corect să-i spui, dacă remarci că relația devine din ce în ce mai serioasă, pentru că lucrurile pe care le știe de la tine îl vor deranja mai puțin decât ceva ce ar putea afla de la alții. Dar dacă ai avut trei – patru relaţii banale, care n-au mers, şi eventual şase flirturi prin cluburi, chiar nu mi se pare subiect de raport.

E mult mai interesant altceva: să-ţi defineşti, pe baza a ce n-a mers în trecut, tipul de relaţie pe care îl doreşti şi să ştii să-i spui omului la ce te aştepţi din partea lui. Ce e important, ce nu e important, care sunt zonele în care nu faci compromisuri.

E ceea ce îl interesează şi pe pretendent, mai mult decât ce ai făcut în trecut şi cu cine. Desigur, dacă vorbim de un pretendent cu o fărâmă de creier. Că idioţi geloşi pe fostul tău iubit din liceu găseşti oriunde şi nu merită să pierzi timp cu ei.

Concluzia: nu dezgropa morţii, dacă nu vrei să te bântuie. Ocupă tot timpul pe care l-ai petrece cu asta întrebând lucruri despre el şi povestind lucruri valabile în prezent.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

***

Îţi place Poşta redacţiei? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Cristina K says:

    Buna, Lorena. Am retinut ce mentionai mai demult, ca esti originara de prin secuime. Ma intreb daca stii expresia ungureasca despre (in)utilitate, cea care spune despre ceva ca foloseste “cat carpa uda pe p…a mortului”.

  2. Ady says:

    e o variantă pt ”frecție la picior de lemn”? 🙂

Leave a Reply to Cristina KCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading