Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.
Şi misiva de data asta:
Bună, Lore,
Sunt mare fan al rubricii tale Poșta redacției. Îmi place cum citești până la capăt orice mail, oricât de lung, și te cobori la mintea fiecăruia, să cauți să-l ajuți cu un sfat bun.
Eu am 23 de ani și intru acum în ultimul an la o facultate pe care nu o voi numi, pentru privacy. Am cunoscut de patru luni un tip fenomenal. Un bărbat cu care chiar ai ce să vorbești. Nu se dă mare, nu are atitudini iritante, e iubitor, simplu, cald, e perfect pentru mine, și arată și foarte bine. Când intră într-o cameră, toată lumea e cu privirea pe el și în special femeile.
Dar nu sunt geloasă, pentru că știu că mă iubește mult.
Problema e mama. Ea mă tot toacă să caut pe cineva de vârsta mea. Tipul, trebuie să-ți spun, are 35 de ani. Mamei nu îi place că e divorțat, că are doi copii mici cu prima nevastă și că ea îl sună des cu diverse probleme. Mie nu mi se pare mare lucru. Majoritatea oamenilor de vârsta lui sunt divorțați și e foarte bine că are grijă de copii, dacă asta nu îl împiedică să-mi arate cât de mult mă iubește.
Și mi-o arată, Lorena. Ăia de vârsta mea habar n-au să arate iubire și respect. Nu se iubesc decât pe ei, mușchii și jocurile lor. Ăsta e atât de tandru, de bun, de blând, de bun la pat. Cred că sunt îndrăgostită pentru prima oară cu adevărat.
Cum s-o fac pe mama să înțeleagă asta și să nu mă mai cicălească? Nu mai sunt copil mic, mai am un an până termin facultatea!
Poți să scrii ce crezi tu că nu mă supăr,
Te pup xoxo,
X.
*
Dragă X.,
Te înțeleg. Toți ne-am îndrăgostit la 20 și ceva de ani de o persoană mai matură, mai responsabilă, care știa cum să se poarte într-o relație și ne-a învățat și pe noi.
Nu e că puștanii ăștia nu te iubesc. Pur și simplu, își iau informațiile despre femei din articole alt-right și de pe YouPorn, și ambele surse sunt la fel de edificatoare și de credibile pentru modul în care trebuie să te porți în cuplu. Estimez că o să-și ia mui după mui până când o lasă mai moale, iar asta se va întâmpla… oops, tot la 30 și ceva de ani.
De aceea e bun bărbatul la 30 și ceva de ani. E bătucit suficient de viață încât să lase aroganța nejustificată jos și să nu mai creadă că soarele răsare din anusul lui.
Deci, pot înțelege noutatea, plăcerea interacțiunii, probabil și faptul că ăsta are subiecte de dialog mai complexe, probabil că te și duce la un restaurant mai de doamne ajută și nu te lasă să te atingi de nota de plată, și așa mai departe.
DAR. Și e un mare dar.
Mama ta vede lucrurile în perspectivă și pe termen lung. Ăsta a părăsit o nevastă cu copii mici. Semnal de alarmă. Nu-mi scrii de ce a părăsit-o, și chiar dacă mi-ai scrie, probabil mi-ai scrie că era o scorpie țâfnoasă și bossy care îl obliga să cumpere lapte și să ducă gunoiul – adică versiunea lui, pe care tu, ca o îndrăgostită, o înghiți pe nemestecate.
Că dacă ăsta are un eventual obicei să vadă ceva nou și sexy și să-i sfârâie instant calusul de pe călcâie, e o veste relativ proastă și pentru tine. Nu știi când apare următoarea și când te vei trezi cu mesajul: “Frumoasa mea, n-ar fi mers oricum. Eşti prea bună pentru mine, prea tânără şi nu te merit.”
Şi tu o să-l suni absolut oripilată: Ba daaa, Grigorreee, mă meriţi.
Numai că la telefonul lui o să-ţi răspundă o voce de femeie. Care va auzi despre tine că eşti o scorpie ţâfnoasă şi bossy, că îl obligai să cumpere lapte şi să ducă gunoiul.
Problema a doua e că numiţii copii mici nu rămân mici, ci cresc mari de la un punct încolo. Şi încep să solicite din ce în ce mai multe resurse. Acum nu te afectează că vor Kinder felie de lapte sau cartofi prăjiţi de la Mec, dar peste zece ani, când hopefully ai o carieră de succes şi rată la casă, şi vine kinderul din prima căsătorie, proaspăt adolescent, să ceară echipament, dar musai de la Decathlon, şi bani de tabără, o să te furnice un “cââââât??”, mai ales dacă o să vrei să ai propriii tăi copii.
Sigur, nu e nimic anormal în asta, omul are copii şi e bine că are grijă de ei. Dar ei vor fi mereu prioritari şi asta, de la un punct încolo, s-ar putea să te cam frustreze.
Sigur, tu la 20 de ani, prezinţi o acută durere în bască legată de perspectivă şi de termen lung. Ţie îţi place ce primeşti acum şi ai impresia că aşa va fi mereu.
Şi ştii ceva: e un moment când poţi face greşelile de la 20 de ani, iar acela e chiar vârsta de 20 de ani. Fă-le acum, cât îţi stă bine să le faci. Altminteri, ajungi una dintre femeile acelea mature infantile care se pun într-un relationship săptămânal cu altul, de vreme ce oricine le scoate la o cafea e iubitul vieţii lor. Greşeşte la 20 să nu fii penibilă şi gâscă la 40.
Concluzia: bucură-te de ce ai acum. (Pariez că făceai asta chiar dacă îţi răspundeam să-l laşi mâine.) Dar nu abandona facultatea în caz că te ia flama, nu rămâne gravidă, găseşte-ţi un job solid, că rata aia de la casă nu se va plăti singură, şi pregăteşte-te mintal şi pentru posibilitatea că, la un moment dat, viaţa vă va trimite pe poteci separate.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.
Foto: pexels.com.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
Excelent raspuns. Nici el nu-i de condamnat, nici nevasta-sa(presupunand ca nu s-a intamplat ceva cu adevarat periculos intre ei), relatiile pur si simplu ajung la un burnout. Unii pot menaja o relatie intreaga viata, altii nu. Eu consider ca e nefericit sa privim despartirile ca pe niste tragedii, din pacate felul in care le menajam in the first place ne duce in acest punct, dar si presiunea sociala – ca societatea noastra la randul ei vede separarea ca pe o tragedie. Un prim pas ar fi ca atunci cand intrii in relatie sa iti pastrezi o independenta mentala si financiara, sa nu uiti sa traiesti singur, sa ai viata ta going on. Si cand relatia e la burnout, fie in cateva luni, fie in cativa ani, cu sau fara copii, e mai usor de menajat tranzitia, iar copii nu trebuiesc traumatizati, cu mentiunea ca natural viata traumatizeaza un pic pe oricine traieste. Si toata lumea isi continua viata. Dar asta e o teorie frumoasa pe care nu avem de unde o absorbi ca societate, ca nu ni se serveste de la varste fragede, nici direct, nici subliminal, ci ni se serveste “pune-ti o fusta ca nu te ia nimeni si ramai singura”. Si teoria asta ni se imprima oricat de mult ni se pare ca “noua nu”. Un comentariu usor pe langa, dar sper ca makes a point in legatura cu subiectul.
Draga Banana, ceva-mi spune ca nu ai copii ca daca ai avea nu cred ca ai fi asa “flower-power” in privinta despartirilor cand e vorba de copii.
Si nu e vorba ca traumatizezi un copil asa cum viata ne traumatizeaza pe toti.
Cand consideri ca un barbat divortat are grija suficienta de copIII lui?
Cam la cate ore pe zi petrecute cu acei copII?
Vorbim despre un barbat care lucreaza 8 ore, mai sta 1-2 ore in trafic, petrece 2 ore cu copiii si apoi ii acorda si atentie iubitei de 23 ani?
Wow, fie omul asta e superman fie pe undeva ne da cu virgula la calcule.
‘tat patitu-i priceput’
Normaaal ca te iubeste! Esti tanara, nu ai responsabilitati ( copii), ai timp pentru el. Te-ai gandit ca si pe fosta o iubit-o la fel de tare? Ca doar n-a facut copii aia doi cu japca?!
Si mereu va aparea una mai tinerica pentru schimb?
Ce ai sa faci cand va incepe sa spuna ca nu are timp pentru tine? Ca fosta e bolnava si cineva trebuie sa aiba grija de copii aia? Sau… tu iti doresti un copil, el nu si nu… ca deja are doi! Tu vrei o vacanta iar el nu mai are cu ce… pentru ca are doi copii de tinut in scoala, sau mai rau…nu se va mplica in viata copiilor fiind ocupat cu viata lui!
Desigur ca mama ta se gandeste la nepoti. E ingrozita sa afle ca ar putea avea inca doi dar nu de la tine, ci de la ‘ginerica’. E mama si chiar daca nu spune anumite lucruri, le simte si doare.
Exista si varianta buna desigur. Aceea de a va intelege si forma un cuplu, sa fiti fericiti ‘pana la adanci batraneti’. Varianta la care tanjim cu totii din primele scantei ale dragostei. Acea varianta in care copii vostrii se vor intelege minunat cu copii lui.. .etc!
Interesant este ca vrei doar sa se opreasca mama ta din a te cicali. Daca doar asta te deranjeaza, cum vei face fata multor alte probleme care vor aparea mai tarziu?