Poșta redacției: O relație fără iubire

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Bună, Lorena! 

Te admir foarte mult pentru munca depusă și pentru curajul de a fi asumată în fiecare moment al vieții, chit că există nenumărate obstacole de-a lungul adoptării acestei căi. Misiva de azi va fi lungă, deci îmi cer scuze în avans. 
Problema mea, la care de altfel cred că știu și răspunsul, însă am nevoie de obiectivitate, este următoarea:
Acum aproape 3 ani am cunoscut un tip (să i spunem A) prin intermediul unei rude, cunoștință comună. La prima vedere nu mi-a atras atenția, deci niciun fluture instant în stomac (dacă ar fi existat, mi-aș fi dat seama, pentru că mi se întâmplase cândva). În perioada aceea eu eram într-o relație din care am ieșit ulterior, pentru că nu ducea nicăieri.
În timpul când am încheiat relația în care eram, A. mă curta, iar eu am acceptat invitațiile, dar din motivul greșit, din păcate, acela de a trece peste ,,focul” care mă mistuise… să fiu și puțin poetică. Țin să menționez că A. este un bărbat cu foarte multe calități printre care: independent, din toate punctele de vedere, atent cu mine, ajută în casă, ce să mai, material bun de soț și tată…. numai că… efectiv nu simt că îl iubesc. Nu simt și chiar cunosc sentimentul. Ne-am mutat împreună, avem, ca orice cuplu micile noastre neînțelegeri, însă nu mă pot plânge de nimic grav. Problema e, cred eu, că avem păreri diferite și în pat, și în materie de muzică, și filme, eu ador să dansez, el destestă… în fine, ai înțeles ideea. 
Însă povestea nu se oprește aici. De ceva timp, în vizor a apărut un bărbat interesant, dar cu care n-aș putea avea decât o aventură, din mai multe motive, iar partea care m-a pus pe gânduri e că îmi fuge mintea la această posibilitate. 
Întrebarea mea de final e: crezi că merită să stai lângă cineva ,,bun pe hârtie”, fără a-l iubi? Să alegem cu capul sau cu inima? Mi-e groază de ideea de a purta o discuție cu A. pentru că nu știu ce i-aș putea spune: hei, bună, m-am trezit și eu după 3 ani că nu cred că ești omul potrivit pentru mine. Și o altă chestie… mi-e efectiv silă să mai ies la întâlniri. Am întâlnit o grămadă de specimene și nu mai am chef să îmi reiau povestea vieții over and over again. 
Sper că poți oferi o părere în stilul propriu, oricât de dură ar fi. 
Cu multă recunoștință, 
X
***
Bună, X,
Ești printre puținii internauți români care pun virgulă după “bună” şi diacritice în text, şi te felicit că mă scuteşti de efortul exhaustiv de editare.
Acum, să răspund la întrebarea ta: cred că decizia asta ţine de structura fiecărei persoane în parte.
***
Există oameni cărora le e foarte teamă de singurătate. Aceştia ar fi foarte fericiţi de un deal ca acela pe care îl reprezintă acest partener de încredere, stabil şi serios. Mai ales dacă îţi doreşti familie şi copii, ăsta e genul de om cu care nu te trezeşti singură cu un munte de responsabilităţi.
Apoi, există oameni ca mine, cărora le e o silă profundă de compromis şi care îşi preţuiesc la culme libertatea individuală. Nu aş sacrifica dreptul de a face ce vrea plm când vrea plm  și exact cum vrea plm decât pentru o persoană care să-mi inspire impulsul de a o lua în braţe din exact secunda în care îmi apare în cale. Nu m-ar interesa avantajele legate de stabilitate, pentru că îmi sunt mie însămi suficientă și nu am nevoie de nimic din partea nimănui. Totodată, nu admit nici să fiu obiectul de uz de moment al unui aventurier, drept care, până la noi ordine, singurătatea e starea mea preferată de a fi.
*
Dar modul meu de trai presupune un nivel de echilibru interior și o profundă rupere-n pl legată de presiunile sociale. Acestea îmi vin mănușă mie, dar nu altor persoane, de aceea nu sunt în poziția să îți spun ce să faci.
Preferi singurătatea unui minciuni de zi cu zi? Fă ca mine.
Preferi să știi că te bazezi pe un om care nu te va lăsa niciodată la greu? Stai cu el.
Indiferent ce ai decide, ia în considerare consecințele, să nu regreți pe urmă. Dar e cel mai bine să alegi în funcție de ceea de te definește ca om.
Sper că ți-am fost utilă,
Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

***

Image: adamkontorPixabay

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Radu says:

    Calitati pe hartie, apreciate pe hartie.

    Cum adica ce-i spui unui om de care nu(mai) este atras dupa 3 ani de relatie?
    E chiar de porc sa-i zici ceva, faci copii, visezi la alti barbati pana la adanci batraneti si daca moare el primul, abia atunci ai voie sa zici ceva, doar asa, pentru posterioritate.

  2. Gogosarul says:

    Pentru mine, ca bărbat, ce am citit mai sus este printre cele mai dureroase lucruri pe care le poți simți. Nu poți să “provoci” iubire, este sau nu este. Poți să fii impecabil ca om, dar să existe o nepotrivire fundamentală între tine și altcineva. Mai sunt și situații în care li se aprind călcâiele după tine doar leprelor cărora nu le-ai permite să intre în intimitatea ta nici cât să îți facă o feliație cu nesaț. Atunci…te simți singur. Există oameni care nu se potrivesc amoros cu nimeni (nimeni ușor de găsit într-o viață de om)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading