Poșta redacției: Soțul meu o ia razna uneori

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Bună, Lorena,
Vreau sa iti cer părerea.

Povestea e cam așa: 19 ani împreună; divorțați anul trecut (divorț inițiat de mine, că mi-a ajuns cuțitul la os). Am rămas în aceeași casă și, ulterior, împreună efectiv. Avem doi copii reușiți, cariere de dus și toate câte vin la pachet. Motivul divorțului a fost infidelitatea lui repetată (de mulți ani) și lipsa de implicare în viața în doi/patru. Sexul în ultimii ani a fost la cote pe care nu și le-a imaginat măcar. Banii nu sunt o problemă. Eu sunt îngrijită, frumoasă și devreme acasă, adică nu l-am neglijat nici pe el, nici pe mine, nici pe noi; nu m-am ferit de a-mi expune punctul de vedere, nu am încercat să îl mint sau să îl duc de nas; nu sunt genul agasant, cicălitor sau pus pe harță – din contră, întotdeauna am căutat să văd și să dezvolt în cei din jur ceea ce au ei mai bun, mai valoros și pozitiv.
Baiu’ îi că, după câteva luni de “miere” – în care îl văd că își aduce boii acasă, adică e ok, se comportă ca un om normal, e asertiv, e ok față de mine și de copii, pe toate planurile, o ia razna și începe să umble cu alte femei, să fie cinic, dur, agasant, violent verbal și toate alea. Și nu vrea să comunice deloc – adică un comportament îmbufnat și steril, care poate dura câteva luni.
Acum e în faza în care vrea să fie atent, folositor. Începe cu ” cu ce te pot ajuta”, “merg eu/fac eu”, ca un copil care are nevoie de repere – și eu înnebunesc, că nu îl mai înțeleg și m-am săturat de lipsa lui de onestitate.

Săptămâna trecută, de exemplu, m-a invitat în oraș, iar când am ajuns, a început să fie ironic, agresiv verbal și chiar cu un comportament de ultimă speță. M-am ridicat pur și simplu de la masă și am plecat, că nu am de ce să îi suport ofensele. A venit și el la scurt timp acasă, și-a cerut scuze- că nu știa ce l-a apucat, iar dimineața a spus că nu știe cum s-a comportat, nu își mai amintește. 🤐
L-am rugat să plece el de acasă, până se liniștesc apele și vedem cum rupem pisica în două, însă nu vrea să plece – în toți anii, și mai ales în ultimii, am spus ce nu accept, ce vreau și ce nu vreau, nu poate spune că nu a știut, că nu știe sau că a uitat – însă totul e ca o buclă care se tot repetă. 😲
Este conștient că nu e ok ce se întâmplă – în ultimul timp l-am auzit des verbalizând “cum dracu’ am ajuns aşa?”  – dovadă că nu e străin de ceea ce se întâmplă cu el – îşi cerea scuze (fără motiv aparent) ca apoi să revină la un comportament opus.
Vreo idee? Că am nevoie de un exit urgent, că altfel mă sufoc!
Mulțam’ fain!

***

Dragă X.,

Eu nu îl cunosc pe soţul tău, mai mult decât mi l-ai descris tu aici, în aceste rânduri, astfel că nu voi putea decât să avansez câteva ipoteze. Te rog să le citeşti strict ca pe nişte ipoteze, nu ca pe nişte verdicte, să compari cu ceea ce mai vezi şi să iei decizia corectă.

*

Posibilitatea numărul unu e ca soţul tău să fie un ticălos misecuvenist. Da, există şi categoria asta de om. Care, după ce deţine act de căsătorie, ca act de proprietate asupra bunului numit femeie, înţelege că se poate purta oricum, şi tu îi datorezi umilinţă, supunere şi temenele, fiind “a lui”.

Dar dacă era aşa, probabil că abuzul mergea mai departe, pentru că ticălosul misecuvenist nu prea are limite.

*

A doua posibilitate e ca soţul tău să fie o fiinţă extrem de competitivă. Genul ăsta de om se simte ameninţat direct de  succesele altuia, ca şi cum faptul că ăluia de alături îi merge bine îi scade lui direct din succes.

Cam ca piţipoanca de care ziceam acum câteva zile că scria pe blog să nu se penseze bărbaţii, că se simte în competiţie.

Tu zici că eşti o femeie frumoasă, că ai un salariu mare şi o carieră de succes. E posibil ca tipul să se simtă emasculat de succesul tău, să aibă impresia că asta îi diminuează lui numărul de boi de la bicicletă şi chiar să fie invidios pe tine. Asta explică răbufnirile urâte, urmate de scuze. Când avem pică şi ţâfnă pe cineva, oricât ne-am controla, iese veninul periodic.

Iar dacă ăsta e genul care nu poate încăpea de succesul tău, mă tem că despărţirea definitivă e singura potecă, altfel cota de toxicitate va creşte an de an.

*

A treia posibilitate, şi aici doar speculez, că nu sunt specialist, este ca soţul tău să aibă o problemă psihică.

Ia citeşte tu articolaşul ăsta, de exemplu, despre tulburarea bipolară. Seamănă izbitor cu ce-mi povesteşti despre soţul tău.

În acest caz, omul nu te minte, chiar NU poate să-şi controleze schimbările de dispoziţie, şi chiar nu are explicaţie raţională pentru ele. Această posibilitate ar da sens şi momentelor bruşte de regret, episoadelor de “cum am ajuns aşa” şi faptului că se cramponează atât de mult de tine.

Un bărbat care nu mai vrea relaţia pleacă pur şi simplu, nu stă să se roage.

Ceea ce se poate face în acest caz, este să-l iei frumos de toartă şi să-l duci la un consult psihiatric. Pentru că bolile de acest tip tind să se agraveze în timp. Şi subiectul poate să-şi facă rău sieşi sau altora. Vestea bună e că, dacă e diagnosticat, poate fi tratat şi poate să-şi câştige echilibrul.

Sper că ţi-am fost utilă,

Lorena.

Foto: pixabay.com.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.