Poșta redacției: Vreau să mă fac scriitor!

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

 

Bună, Lorena,
Îţi scriu pentru că mă aflu într-un mic blocaj mintal şi nu ştiu cum să-i fac faţă. La cei aproape 21 de ani ai mei, multe lucruri sunt destul de tulburi, începând cu “Oare îmi voi da licenţa de vară? Oare va fi îngheţat anul?” şi terminând cu problemele sentimentale şi privitoare la imaginea de sine. Dar încerc să respir adânc şi să mă gândesc la faptul că lucrurile se vor rezolva atât la nivel macro, cât şi la nivel micro (dacă voi avea grijă de mine însămi, fizic şi psihic).
Totuşi, am o problemuţă care nu-mi dă pace, iar problemuţa asta se referă la scris. Este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna să fac, de când mă uitam la telenovele cu bunica şi încercam să îmbogăţesc unele scene. Mai apoi, citind tot mai mult, mi-a devenit din ce în ce mai clar că vreau să mă aflu în ipostaza creatorului. Am tot compus în primii ani de şcoală, dar în adolescenţă, totul parcă a secat. Şi mi-am pus multe bariere mintale, încrederea în forţele mele a scăzut năucitor, aşa că nu a fost chip să mai scriu.
 Lucrurile au revenit la normal în facultate – ştiu că am mers la un moment dat acasă chitită să scriu şi scris s-a întâmplat. Şi am tot scris proze, prozişoare, poeme (în proză!) şi am avut până şi nişte jocuri de-a poezia. De arătat, le-am arătat doar în cercuri restrânse (prieteni, mai ales, şi ocazional câte-un boyfriend cu interese similare). Nu am primit neapărat feedback punctual, în general am văzut entuziasm din partea prietenilor, cu nişte rare “Boss, schimbă formularea aici, că parcă nu se potriveşte”. Prietenii mei scriu şi ei şi ştiu că au un spirit critic ascuţit, dar ar putea fi biased şi fără să vrea. Iar dintre bărbaţii mei, unul a spus că e bine ce fac, dar că am anumite “naivităţi”. Nu mi le-a arătat niciodată ca pixeli negri pe alb, dar observaţia asta m-a făcut să îmi cântăresc mai atent cuvintele. 
Pe de altă parte, criticul meu interior e sălbatic şi, la 0,05 secunde după ce am terminat ceva,  mi se pare că totul e sacadat, incoerent, nefericit. Ca persoană care a scris şi a publicat (cum îmi doresc şi eu să devin, de-altfel), ce paşi îmi recomanzi să urmez? Să mă perfecţionez în cadrul unor cursuri? Să strâng cât mai mult material şi să îl trimit unor edituri, iar în funcţie de răspunsurile lor îmi voi conştientiza nivelul? Cât să mă încred în vocea critică interioară? 
X. 

***

Dragă X,

Dacă îți dorești să scrii, scrie. Când un lucru ne aduce bucurie, nu există nimic pe pământ care să ne împiedice să-l facem, și nici n-ar trebui să existe. Unii vor să fure bani de la buget, alții vor să dea în cap la oameni, tu vrei să scrii. Superb. O activitate pozitivă, inspirată, care n-a dăunat nimănui cu nimic, și, chiar dacă nu vei ajunge Gabriel García Márquez, măcar vei fi fericită că ai făcut ce ți-a adus bucurie.

Primul lucru pe care va trebui să te oprești să-l faci este să cerșești atâta validare.

Cum ar fi fost să se ducă Ion Creangă să ceară validare de la toți păreriștii? Mai ales că moda vremii lui era franțuzismul pompos. Toți păreriștii ar fi anihilat exact ce îl făcea pe el special, tonul distinct, și l-ar fi redus la mediocritate. Chiar bine intenționați fiind.

Și care e faza cu naivitatea? Ai 21 de ani, for Christ’s sake. La vârsta ta, naivitatea e o calitate și o virtute. Scrie cu vocea ta de acum, nu încerca să pari altcineva. Tonul și atitudinea ta vor evolua natural, pe măsură ce te maturizezi. Iar cine nu știe să aprecieze inocența e îngust și limitat, și nu merită introdus în seamă.

Al doilea lucru pe care va trebui să NU-l mai faci este să stai cu capul afundat în c*r. Aoleo, cum le par altora, ce o să fiu, cum o să fiu. Astea se rezolvă singure dacă nu-ți bați capul cu ele.

Care e menirea artistului?

Să dea naștere unei ficțiuni atât de puternice și de grăitoare, încât să captiveze audiența.

Poate artistul să facă asta cerșind aprobare de la unii și alții și îngrijorându-se cum e perceput?

NOPE.

În schimb, o cale de a crea ficțiune verosimilă și captivantă e să observi viața, să cauți să vezi tipologii de oameni, să studiezi diferența între ce spun și ce fac, ce interese au și cum caută să ajungă la ele. Un bun observator ajunhe un bun sintetizator și un bun creator.

Al treilea lucru pe care va trebui să-l faci este să lași subiecte să vină la tine. Subiecte intense, subiecte care te mișcă. Eu cred sincer că, de multe ori, subiectul te alege să locuiască în tine, nu tu îl concepi pe el. Dar pentru asta, trebuie să ai antenele orientate în afară, nu înspre tine.

Legat de cursuri, sincer nu știu ce să spun. Cu rare excepții, românii sunt profesori execrabili. Atât de egoiști, atât de interesați doar să se pună în valoare pe ei, atât de lipsiți de generozitate artistică și de deschidere spre stiluri diferite de ale lor. Mai ales în domeniile artistice, majoritatea sunt niște complexați cu iluzii de dumnezei, care vor încerca să te formeze după chipul și asemănarea lor.

Poate că o soluție ar fi cursurile online de la autori străini.

Apoi, piața editorială din România e o interminabilă și grosolană japcă. Sunt edituri care îți cer un munte de bani să te publice și edituri care te publică din banii lor, dar îți oferă între 7 – 10% procent din vânzări. Sunt oameni care au vândut un tiraj întreg și au luat în mână câteva sute de lei.

Și la ăștia 7 – 10%, tot tu trebuie să-ți faci singur promovarea.

Cel puțin la cum e piața de carte în România, unica formă cât de cât avantajoasă financiar e self-publishingul, cu utilizarea social media pentru promovare.

Și nu uita: ca orice artă, scrisul e 1% inspirație și 99% transpirație. Trebuie să îți impui să muncești pentru a crește artistic. Nu e simplu, dar satisfacția e imensă.

Îți doresc mult succes,

Lorena.

***

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. R says:

    Eu nu am inteles: scrii pentru ca iti face placere actul in sine sau pentru ca speri sa iti faca cineva statuie? Daca e prima varianta, fa-ti blog, fa-ti cont pe wattpad si publica ce scrii, feedback-ul va veni. Daca e a doua varianta, nu o sa iti iasa.

  2. Ratacind pe net says:

    Totally off topic (pt ca nu am facebook): Am vazut piesa cu baietii nu danseaza, e foarte misto! Mai, tu chiar ai talent!
    E genul de subiect care te taie la ficati si iti ramane in creier, mai ales sfarsitul …desi daca era dupa mine as fi tinut diva in mizerie in suturi in cur dimineata la pranz si seara dupa program.

  3. Lorena Lupu says:

    Mulțumesc.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger