Povestea lui π

Ieri seara, am lansat o piesă nouă, π. E în stil electronic – trap, pentru care mi-am descoperit o pasiune o dată cu procesul creativ care a dus la lansarea primei mele piese, Jet. Atunci, am vrut să exprim o furie la adresa hărţuitorilor online şi atât, dar pe parcurs, am descoperit că înţeleg şi apreciez trapul.

Faptul că am continuat să experimentez cu genul nu a fost neapărat vizibil online, pentru că nu aveam chef să îndur zi de zi negativitatea şi toxicitatea celor care reacţionează la proiectele mele muzicale de parcă le f***sem personal mamele cu nişte p* de cal şi uitasem să le ofer bonurile de masă pentru recompensarea prestaţiei.

Serios, nu înţeleg de ce se agită atât de agresiv unii şi alţii pentru că fac trap. Zici că îl fac pe banii lor sau ceva. Zici că îi leg de calorifer cu o curea şi îi oblig să asculte cu sila. Zici că le primit porumbei voiajori cu mesaje insistente să fie amabili şi să mă asculte, că de nu. Mă rog, orice formă de presiune care, într-un univers raţional, ar justifica spumele pe care le produc pe la botic de câte ori ies cu ceva nou.

De fapt, încă din 2006, când am fost primul blogger cu 2 în buletin care a ales să nu scrie siropos, lacrimogen şi miau-miau, ci cu m**e sistemului, am avut cocină perpetuă în secţiunea de comentarii, de la gigei care nu tolerau o femeie cu o voce fermă şi asertivă şi până la maricici care mă povăţuiau indignate să-mi accesez feminitatea. Feminitatea să ţi-o accesezi tu şi cu mă-ta.

Aşa că dezaprobarea şi ura fără sens m-au urmărit de când am devenit o voce de sine stătătoare, şi mizez că va fi aşa până când voi da colţul. Prin urmare, de la un punct încolo, m-am enervat eu pe mine: băi, dar de când stai tu să te reţii şi să te cenzurezi tu pe tine în ceea ce-ţi place, de gura unor randomi lătrăi care n-ar putea da o justificare logică pentru ura de care dau pe dinafară la adresa ta, unii chiar foşti pupincurişti care s-au trezit de pe o zi pe alta că te urăsc fără ca tu să le fi făcut nimic? Dă-i în morţii lor de cotarle borâte. Fă ce alegi, iar dacă se reapucă să abereze în subsol, măcar îţi fac views. Pe Facebook le dai report pe harassment, să ia ei zucc, nu tu, pe YouTube îi înjuri parte-n parte, să se oftice şi să-ţi facă vizualizări şi bani.

OK.

Textul noii piese e cunoscut pentru o parte din cititorii blogului. În ianuarie, o tânără poetă, Ileana Negrea, a luat un premiu important pentru un poem destul de softcore în expresie, exceptând sintagma “π mea” care apărea la un moment dat pe la final. Biata fată de devenit ţinta unui bullying de nedescris, de la pudibonzi ruşinaţi şi de umbra lor (mai puţin când îţi trimit mesaje doldora de aluzii sexuale), şi până la canalii ca Tudor Sişu, pârnăiaşi care îşi arogau lor înşişi dreptul la termeni cu f, p, m şi c. Nu şi femeilor.

Dacă toţi ţărănoii ăştia ipocriţi şi jenanţi fac atâta circ pentru un text în linii mari curăţel, mi-am zis eu, se impune democratizarea limbajului artistic acceptat pentru femei în 2022, în ţara noastră eminamente agrară.

Şi am scris un text care avea π mea în fiecare al doilea vers. Să aibă rahaţii sus-menţionaţi de ce să ragă. Unii mi-aţi trimis nişte bani să îl produc. Nu mulţi, de aceea e vizibil un proiect low-budget. Dar low – budget nu înseamnă neapărat lipsit de creativitate.

Am demarat proiectul.

Prima chestie de care m-am lovit a fost aoleul producătorilor. Mamăăă, tu ca femeie… Producători care, dacă ar fi venit orice rapper bărbat cu lyrics oricât de dirty, ar fi sărit în sus de fericire. Dar, pentru că persoana care le solicita serviciile poseda 2 în buletin, subit îl găsiseră pe Isus în ciorbă.

Evident că pe mine fiecare “tu ca femeie” mă întărâtă mai tare. Eu ca femeie ar trebui să am drepturi, oportunităţi şi libertate egale cu ale oricui altcuiva. Punct.

După producător, a urmat aoleul studiourilor şi aoleul artiştilor de animaţie. Toţi ăştia se temeau că le cade fala dacă se asociază cu un proiect atât de vulgar. Desigur, toţi aceştia ar fi fost like yeeeaaaaaaaaaaaaaaaaa, dacă ar fi venit rapperul ipotetic de mai sus să murmure cum f el c**ve zi de zi şi cum le pune să înghită şi ultima picătură. Sau Mihai Mărgineanu să tragă Zavalaidânga cu ei.

Un dublu standard absolut frustrant şi revoltător.

1 iunie.

Începutul Lunii Pride.

Iar eu sunt mândră că în sfârşit am finalizat un proiect al cărui mesaj este LIBERTATEA CREATIVĂ. Şi da, pe la final am strecurat şi o mică admisiune. În spirit Pride.

Enjoy.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

7 Responses

  1. Doru Florin says:

    :))

  2. JLabustus says:

    Am trecut să cerşesc atenţie prin acelaşi mecanism de care un individ un pic mai inteligent s-ar fi prins deja că nu funcţionează: mugetul inept şi analfabet funcţional de miză zero. Asta pentru că jarteaua de mine are în continuare o obsesie pentru tine dar încă nu s-a prins că nu asta e calea.

    • Lorena Lupu says:

      Nici o problemă, prostane. Block pe fiecare username de pe care mai scremi o inepţie, până identifici calea sau te cari în morţii tăi.

    • Lorena Lupu says:

      Altfel, faptul că o cârpă slinoasă şi calică aşa cum eşti tu alege numele Augustus e râsul găinilor. Corectat conform realităţii faptice: Labustus Pârlitus Ratatus Fomistus.

  3. mateiush says:

    Misto!! Ai atins un teritoriu neexplorat, intr-o maniera indrazneata si unica.
    Si astia de comenteaza aiurea sunt nişte loseri

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: