Să-i facem dreptate lui "Filth and Wisdom", zic

În clipa în care Madonna s-a hotărât să debuteze în regia de film, criticii s-au năpustit asupra ei ca nişte vulturi însetaţi de sânge proaspăt. Şi a început să plouă cu lozinci, traductibile pe scurt prin “vezi-ţi, făh, de cântatul tău, dă-te dreq.” Pentru că oamenilor le place să-i judece pe cei din jur conform cataloagelor deja existente, şi sunt îngroziţi de posibilitatea de a se lăsa surprinşi.

Bun, trebuie să vă mărturisesc că, din punctul meu de vedere, Filth and Wisdom este cea mai reuşită comedie pe care am văzut-o de o bună bucată de vreme. În clipele în care nu încearcă să ne explice că trebuie să ne facem fraţi cu dracu până trecem puntea – momente de teoria chibritului care lăbăr(esc)ţează acţiunea – ci îi prezintă pe oamenii respectivi în varii situaţii mai mult sau mai puţin cretine, într-o Londră multietnică şi colorată, e de un umor fabulos. Şi nici nu îmi dă senzaţia de poantă răsuflată şi pleoştită, cu care mă întoxică în ultima vreme gaşca Ben Stiller.

Cele două eroine sunt două Madonne tinere şi frumoase. Una pogorâtă din “Papa Don’t Preach”, virginală şi cu părul scurt, cealaltă aduce vag cu perioada ei “Vogue”, şi reflectă amoarea care a cuprins-o brusc pe Madonna când a apărut Britney Spears din neant, în costum de şcolăriţă şi cântând “Hit Me Baby One More Time”. Amândouă visează la lucruri mari, una vrea să fie o Isusă, cealaltă o Isadoră. Şi în drumul spre mântuire, respectiv artă, una eşuează la farmacia unui hindus în eroare care se ţigăneşte zi şi noapte cu nevasta, cealaltă la un bar de striptease pentru gentlemeni, unde îşi începe cariera prin cel mai ilar striptease pe care l-am văzut vreodată. Măcar pentru scena aia, filmul face toţi banii.

În film mai apare şi Emil Brumaru în variantă britanică. Un poet în etate, închis toată ziua într-un apartament, dar care visează la toate perversiunile pământului, şi când deschide gura, mai-mai că îl crezi. Şi nişte scene sado-maso de care râzi până nu mai poţi.

Păcat de teoria chibritului care ne plictiseşte de moarte – avem destui care să ne cicălească acasă, nu vrem să mergem la film să ne cicălească lumea şi de pe ecrane – şi de finalul exagerat de convenţional. În rest… bravo pentru “filth”, huo pentru “wisdom”!

Exemplificare: