Schedula pe următoarele zile

Muierea din imagine are plăcerea de a anunţa două evenimente palpitante (pentru ăi de-au înjurat-o că de ce nu le spune când şi unde mai are apariţii publice):

1. Joi, 6 martie – club A, în cadrul “Poeticilor cotidianului” moderate de Răzvan Ţupa, dezbaterea-gâlceava-lectura “Roman de Cartier sau Dragostea neîmpărtăşită bate frumos”, cu Răzvan, Mike Haulică în calitate de întâi-cititor al romanului “Bătăuşu’ de câmpi” – adicătele al doilea, că primul am fost eu, actorul Bogdan Talaşman şi supt semnata. Ora 19.00

2. Luni, 10 martie – în cadrul “Primăverii poeţilor”, (tot în club A) voi prezenta un recital cu proiecţii (dacă merge proiectorul)  din volumul (încă neterminat) de fotopoeme “Prin Hyde Park”. Volumul va include fotografii de Dinu Lazăr şi texte de mine. Recitalul se numeşte – cum altfel “Prin Hyde Park (neterminat)”. Ora încă nu se ştie.

Sper să vă placă.

LATER EDIT!!!! Aflu acum că blogul meu a intrat în finală la 4 categorii din 5: cel mai bun blog personal, cel mai bine scris blog, cel mai bun blog nou şi cel mai bun blog de divertisment. Mulţumesc pentru voturi, dar vă rog să repetaţi procedura, dacă vă e drag să mă citiţi.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. florin says:

    ” Logheaza-te!”-” Ai uitat parola ?”-“AI VOTAT?” -“AM VOTAT !”- “APASA AICI” X 6 ORI= Gata, ca nu mai pot !
    Vreau sincer sa castigi !

  2. Lorena Lupu says:

    Mulţumesc mult. Ştiu că procedura e “a pain in the ass”. 🙂

  3. balauru says:

    vai draga, si tu esti de la poezie.ro? Va mai intilniti la Putna si la mare sa va …poetizati?

    poza e miscata.

  4. Lorena Lupu says:

    Stimabile, nu ştiu exact cu cine mă confunzi… dar modalitatea asta de a slobozi ironii la întâmplare peste cine se nimereşte, fie că e cazul, fie că nu, te poate pune uneori în ipostaze extrem de penibile.

    Uneori, nu neapărat acum. 😉

    P.S. Poza e mişcată, pentru că înfăţişează un om viu. A ta, în schimb, e fixă.

  5. Aujourd'hui says:

    Mie îmi place poza! Îmi dă senzaţia de un party intim de una-două persoane, în stil absolut parizian! 😀

  6. Lorena Lupu says:

    Aujourd’hui: cred că e evident că balaurul nu postase un comment obiectiv ci o tentativă răuvoitoare de băşcălie. deci, aşa-zisele lui “observaţii” sunt ca şi cum nici n-ar fi. 🙂

  7. dadatroll says:

    Blgul meu nu a intrat in finala. Deci nu stiu de ce.

  8. Lorena Lupu says:

    O să râzi, dar eu te-am votat. La categoria “divertisment”. Mi se pare că îţi joci f. asumat rolul de bufon al wordpressului.

  9. foarte interesanta partea cu “ce urmeaza” ! eu sper sa pot sa imi modific programul astfel incat sa pot lua parte macar la un eveniment din toate cele prezentate.
    (ps: azi am luat “”rondo capriccioso” si chiar ma bucur de ea.)

    primaveri artistice si tie si motanului. 🙂

  10. Lorena Lupu says:

    mulţumesc mult, mult. 😛

  11. dadatroll says:

    Pe cine faci tu fotbalist?

  12. Lorena Lupu says:

    Pe nimeni. Nu sunt antrenor de fotbal.

  13. doremi says:

    imi place tare de tot fotografia asta, te reprezinta…

  14. Lorena Lupu says:

    :)). păi pe cine altcineva să reprezinte, pe dadatroll?

  15. doremi says:

    zambesc, chiar nu ma poti supara

  16. doremi says:

    te reprezinta asa cum te reprezinta rosu, un anumit parfum, o floare etc…dar sunt convinsa ca ai inteles din prima ce am scris.

  17. doremi says:

    ma bucur ca zambesti

  18. dadatroll says:

    Doamne fereste, eu nus lesbianca.

  19. Lorena Lupu says:

    ţie îţi plac doar bărbaţii. 🙂

  20. dadatroll says:

    Nu mey, doar bloagarii. Aia de suces.

  21. Lorena Lupu says:

    blogofil pervers!

  22. dadatroll says:

    Si din aia de suces nu toti. Numai uni, cas mai multi, de cate ori sa vi se zica ca sa pricepetzi?

  23. Lorena Lupu says:

    Băi! Tu iar începi? Ţi-am spus omeneşte că NU VREAU SĂ GĂZDUIESC ACEASTĂ PROBLEMĂ A TA PE BLOGUL MEU! Deci… dacă insişti pe ea, mă apuc iar să îţi şterg comentariile, până revii la un subiect ok. de câte ori să ţi se zică_ca să pricepi???

  24. dadatroll says:

    Nu inteleg despre ce vorbesti.

  25. qwer says:

    dragutica…

  26. beze says:

    Distinsă & ilustrativă fotografia asta, aşa cum îmi place mie. Nu ţi-am găsit cartea prin librăriile din Timişoara. 🙂

  27. Lorena Lupu says:

    sugerez să încerci online, pe http://www.tritonic.ro, colecţia Lit. îţi scuteşte o groază de trambalaj.

Leave a Reply to Aujourd'huiCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading