Seară de stres

Azi am plecat de la Vice şi am luat-o pe jos, întâi cu o colegă, apoi până la Unirii, să fac mişcare pe răcoare. Nu ştiu cam pe unde a început să mă urmărească. Cert e că pe la Unirii s-a pus prin preajma mea şi a început să mă fixeze cu privirea aia băloasă care îmi inspiră antipatie subită. M-am ridicat, m-am aşezat pe alte scaune. A aşteptat să se ridice femeia de lângă mine şi i-a ocupat locul fixându-mă bălos şi vomitiv în continuare.

M-am ridicat iar. Orice bărbat normal ar fi înţeles: ok, pizda asta nu se fute, hai să-mi fixez libidinoşeniile pe alta, dar genul goodman nimic. Eu mă tot strecuram printre coloane, ăsta venea după mine ca un robot teleghidat. A trecut un Anghel Saligny, l-am lăsat să plece. A trecut şi o Republică. Am sperat să genul goodman a priceput în morţii proastei de mă-sa că e unwanted şi s-a dus în morţii proastei de mă-sa. A mai trecut un Saligny, am luat următorul metrou spre Republica. Când am coborât la Titan, am observat că genul goodman se ţinea după mine. Chit că eram la doi paşi de ieşire, am cotit-o subit şi am pornit în direcţia opusă. Când am ajuns aproape de aparate, m-am uitat în spate. Goodmanul, lipsit de orice subtilitate, venea teleghidat.

Frate, cât de lipsiţi de orice formă de decenţă şi de coloană vertebrală puteţi să fiţi, să urmăriţi ca vitele proaste nişte pizde care vă arată explicit că nu-s interesate.

M-am tras la perete şi am aşteptat să urce. Gardianul m-a observat. M-a întrebat:

-S-a întâmplat ceva?

I-am relatat povestea, mai puţin înjurăturile. Face:

-Urc eu cu dvs., să-l vedem dacă vă aşteaptă.

Logic că mă aştepta. Nici măcar când a văzut gardianul nu a dat semne că vrea să plece, a scos doar mobilul şi a început să tasteze. I l-am arătat şi am întrebat:

-Pot să cobor înapoi cu dvs.?

Jos, cu gardianul şi tipa de la bilete, ne-am gândit ce să facem. Întâi mi-au propus să stau puţin la peron, să aştept să se depărteze idiotul. Dar eu ştiu că genul goodman n-are ocupaţie, deci are tiiiimp, n-are mândrie umană, deci stăăăă ore în şir dacă e, şi nu se prinde din aluzii fine, cum ar fi “du-te-n pizda mă-tii” că ar trebui să se ducă în pizda mă-sii. Şi mi-a venit ideea salvatoare:

-Iau metroul două staţii înapoi la Dristor, unde-s toate taxiurile alea, şi iau un taxi de acolo.

Zis şi făcut. Şi aşa am scăpat de hărţuială / pisălogeală / futere la cap / urmărire până acasă sau ce morţii mă-sii voia genul goodman să-mi facă. PENTRU CĂ, VITELE DRACU’ PROASTE, NU AJUNGE SĂ VREŢI VOI, MAI TREBUIE SĂ VREA ŞI FEMEILE, PIŞA-V-AŞ MORMINTELE MAMELOR VOASTRE DE CRETINII PIZDII!

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

44 Responses

  1. SilviuB says:

    Puteai sa-i acorzi macar o sansa, omul nu stia cum sa se prezinte. Plm de femei, nu stii cum sa le iei sa fie bine

  2. Aliona says:

    STRONLGY AGREE.

  3. Io cred ca nu eraț armonizaț corespunzător.

    • SilviuB says:

      Daca fara troll, atunci trebuia sa suni la politie. Citeam ce ai scris si eram like… wtf, suna la politie odata, ce tot faci? infrunta-l daca sunt oameni in jur!

  4. Isa says:

    auzi, mai bine-l lasai si daca te viola te duceai la tv sa spui ca nu te-a violat cum trebe viorel :)))))))))
    acum, fara glume, sunt periculosi astia. te trezesti naibii cu o mana-n gat si te omoare sa-ti ia si ce n-ai. bbrrrrr, creepy, bine-ai venit acasa!

  5. goodman says:

    Lorena, oare cand vei inceta sa te minti copilareste pe tine insati?

    • Lorena Lupu says:

      întrebă retardul penibil care altceva nu făcea cât era ziua de lungă.

      vită, n-am zis că erai tu. îţi cunosc muianul de la lansarea aia de carte, unde te-ai făcut sinistru de râs. era altul, dar exact cu aceeaşi privire de teleghidat.

      • goodman says:

        intrebarea initiala (1:23) era ontopica doar 0,000001%. e vina mea ca n-am precizat.
        “…unde te-ai făcut sinistru de râs”

        se naste o noua intrebare: Lorena, oare cand vei inceta sa te minti copilareste pe tine insati?

        • Lorena Lupu says:

          întrebă din nou retardul care nu făcea DECÂT ASTA cât era ziulica de lungă.

          se naşte o nouă întrebare: tu ce cauţi de fapt pe acest blog?

        • goodman says:

          cercetare. sunt curios sa aflu limitele fatarniciei, autoamagirii, minciunii, ipocriziei, falsitatii, duplicitatii, prefacatoriei, fariseismului, gen. sincer.

  6. crystal says:

    am vrut sa spun “om aparent”

    e absurd sa vrei sa ajungi sa afli astfel de limite

  7. catwoman says:

    Uof. Din rărunchi, ca să zic așa. Mi s-a intamplat si mie, in Bucuresti, pe vremuri. L-am lasat sa vina dupa mine la Piata Resita, la capatul troleului 76, unde ma asteptau seara de seara cainii de la bloc. Le dadeam parizer. L-au simtit, l-au inconjurat si au ranjit cu toti dintii, asteptand. Si atunci eu l-am intrebat: Ce facem? Te intorci si pleci sau tip? A plecat, cu cainii hamaindu-i la centimetri de tendoanele lui Ahile. Pe urma eu am ajuns in fata blocului, am desfacut pachetul cu parizer si mi-am rasplatit prietenii, am tremurat gros si am plans. De atunci, am in permanenta cutit. Și, mortii mamii lor, ii tai, jur!

  8. dam167 says:

    @goodman: după ultimul tău comentariu îmi pare că tot tu eşti obiectul cercetării.

    • Lorena Lupu says:

      mă culcasem deja, dar exact despre asta e vorba.

      eu sunt un om care-şi vede de treabă. face tot ce are de făcut, cere ce i se cuvine şi atât. vine un căcănar oribil să-mi pretindă diverse faze fără nici o justificare, şi tot el îmi spune de chestii care i se aplică perfect lui.

      🙂

  9. Nea says:

    A făcut şi omul “un minim” conform şcolii franceze de curtoazie (seral).

  10. ciprian says:

    dar nu gaseai nimic ce putea sa-i sfarme nasul sa se linsteasca

  11. jez says:

    am patit si eu una d-asta la unirii la metrou. m-a abordat cu “faceti cumva antrenament nu stiu unde”. mi-am dat seama instant ca e stalker si stiam ca cea mai buna metoda de a scapa e sa ii fac jocul. aveam doar 15 ani. i-am spus ca nu pot sa vin cu el acum, dar il rugam sa imi dea adresa, ca vin eu la el. (l-am intrebat in detaliu cum ajung, ca sa fie sigur ca il caut). i-am zambit foarte candid si vesel am coborat scarile la metrou, apoi am stat vreo 5 minute jos ascunsa, sa ma asigur ca nu ma urmareste. am scapat.

    DAR
    la distanta de vreo 2 ani, l-am reintalnit la Eroilor pe peron. am inghetat. ma indoiesc ca m-a recunoscut, pentru ca probabil era a serial something si facea asta in mod frecvent. a venit cu aceeasi replica “faci cumva antrenament…”. in acel moment am dat sa fug, a venit metroul, am intrat, el venea dupa mine si mi-am dat seama ca singura sansa era sa ies cand usile se inchid. era sa fiu prinsa intre usi, dar am scapat. am iesit la suprafata si am pornit pe jos pe strazi.

    peste alti cativa ani, eram cu o prietena, peron Unirea spre Republica. l-am vazut, era in uniforma de militar. am intors capul, am tras-o de mana pe amica si dus-o cat mai departe.

    de fiecare data ma intreb daca si altele au avut norocul meu de a scapa…. 🙁

  12. para says:

    Va veni o vreme cînd nici Vîntu nu va mai putea să ridice fustele, şi atunci vom fi şi noi liniştiţi. Sau nu?

  13. Mitel says:

    Poate era nebun sau ceva de genul. De fapt sigur avea o problema la bibilica. Un om non-psihotic nu ar fi atat de persistent. Cel putin nu cred…

    • Lorena Lupu says:

      evident.

      un bărbat întreg la cap ocheşte, să zicem, o femeie pe peronul metroului. (bine, unul foarte întreg la cap nu agaţă necunoscute aşa). în fine, să zicem că o ocheşte. dacă ea îi evită prima încercare de băgare în seamă (şi o face explicit, la modul “marş în pula mea”), pricepe şi se retrage.

  14. pulox3000 says:

    poate vroia omu’ sa te-ntrebe cat e ceasu’,of nesuferita mai esti cateodata lorena!

  15. Buddhai says:

    Ar trebui sa-l pui pe Ostap sa-i faca un portret robot.

  16. Aliona says:

    Se pare ca numai persoanele de genul feminin rezoneaza cu aceasta postare… Nici nu ma intreb de ce!… Eu n-am scapat, nu. Sechele, da. Atat.

  17. capitanu_cuc says:

    KRAV MAGA, sau pui cheia de la masina (sau oricare alta care are mult plastic pe partea de unde-o tii, ca sa nu iti alunece) si o prinzi bine intre degetele inelar si mijociu si strangi pumnul.
    oriunde dai cu mana aia faci gaura.

  18. un fan says:

    si un spray paralizant e bun

  19. Buddhai says:

    asa arata? :))

  20. Buddhai says:

    atunci era Copos strumf :))

  21. d3nita says:

    Eu am patit cu un pustan care ma urmarea prin oras pt ca m-ar fi vazut pe un tablou la un liceu unde am predat, m-am speriat de el, apoi am aflat de la fostul director ca e inofensiv si ca avea intr-adevar probleme serioase. Nu stiu daca a facut tratament sau nu, dar m-a vazut pe pagina de FB a cuiva si mi-a trimis mesaj in care si-a cerut scuze.Macat atat! Nu mai am acum probleme

  22. cristi says:

    Mai e una misto de servit masculului tenac: uscami-as chilotii pe crucea matii! Lache! Desi genu’ e imun la “fineturi” d-astea… Macar poate-i usuci baluţa din coltu’ gurii!

Leave a Reply to Aliona Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: