Seaside rendezvous

Mood: romantic. Dar nu romantic-bălos, ci romantic-jucăuş. Cam aşa ceva:

Ceea ce îmi aminteşte: “A Night at the Opera” e albumul meu favorit de la Queen. Îl am în trei variante, toate trei piratate.

Varianta unu: la noi, în Sfântu Gheorghe, era un moş cam ţigănos care vindea casete RAKS în colţul pieţei. Casete care nu s-au întâlnit cu un timbru UCMR-ADA nici măcar în visele lor cele mai perverse. Şi pe atunci, în era î. i. n. (înaintea internetului nostru), nu existau alte opţiuni.

Am cumpărat caseta, am dus-o acasă, am ascultat-o: erau patru melodii de Queen, restul era un cântăreţ specializat în nunţi şi botezuri al ungurilor, Lagzi Lajcsi, care cântă cam aşa şi are următoarea meclă:

Mi-am băgat pixul în ea de casetă şi am derulat-o până la jumătate. Voi, ăi mai boşorogi, sunteţi familiari în tehnica derulatului cu pixul. Tot Lagzi Lajcsi. Am derulat-o până la faţa B. Guess what: tot Lagzi Lajcsi. Mi-am băgat în ea toate pixurile din casă şi am cerut şi de la vecini, de furie. Inutil, tot Lagzi Lajcsi se auzea.

A doua zi, m-am dus la moş, spumegând. Sub ochii mei, în plină piaţă, omul a băgat caseta ratată în Deck A, altă casetă pe care scria Queen cu carioca în Deck B şi a efectuat o tragere. Rapidă şi eficientă. “No, nu-i bai că se drege”, a fost concluzia.

Apoi au apărut combinele. Alea aveau CD player şi casetofon, erau noul nivel de cool. Eu meditam tot blocul la limba engleză, aşa că am avut cu ce. Şi m-am dus la Braşov, să îmi iau “A Night at the Opera” pe CD, trasă frumos la ţiplă.
Acasă, deziluzie: sub ţiplă nu era decât coperta albumului xeroxată pe hârtie normală, iar CD-ul nu avea nici urmă de brand. Dar măcar nu avea melodii de Lagzi Lajcsi.

A treia versiune o am de pe torente. Măcar o dată să fiu şi eu la capătul corect al furtului. 😀

——————
“Can we do it again sometimes?” Nu, nu te umfla în pene. Aşa-i cântecul.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. thecreatrix says:

    cred că ma simt atrasa de lajcsi.

  2. Lorena Lupu says:

    ok, dedică-i o scriere a ta sofisticată şi flamboaiantă. Uite şi varianta “The Three Tenors”, poate ne descrii un foursome. 😀

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mqYdHxYn9DA]

  3. xxl says:

    Vai, vai, cate mustrari pentru trasul ilegal! 😀

  4. Lorena Lupu says:

    De ce, tu eşti născut după 89?

  5. Kalitara says:

    Dar tot zic eu ca era frumos pe atunci…Eram tineri si frumosi si totul era atat de simplu…Ma inabuse nostalgia Lorena. Un sfarsit de saptamana frumos incepand de azi daca nu mai intru si toate cele bune! Pupici!

  6. Petrov says:

    io culegeam ciuperci, astfel mi-am luat greatest hits.

  7. Bogdan says:

    Chiar asa – sa avem gusturi comune – nu ma asteptam.
    Am ascultat si eu pe casete din Polonia, tot furaciuni. Ma simteam ca si cum as fi iesit cu iubita in oras si-i furam bani din portofel cind ea se ducea la baie 🙂
    Caci nici un leu nu ajungea la trupa favorita – queen.
    Iar cel mai mult imi placea ‘the prophet song’ – aproape singura melodie psihedelica a lui Freddie.

  8. Lorena Lupu says:

    kalitara: de fapt, nu era. aveam noi nervi mai buni. 🙂

    petrov: vremuri mai propice pt. summer jobs. 😉

    bogdan: de ce nu te aşteptai, arăt a manelistă? :))

  9. coramica says:

    Ma, eu nu am patit-o, macar la muzici nu am avut ghinioane…a, ba da, cand am avut prima oara casetofon si tatal meu mi-a sters o caseta care-mi placea pt a inregistra niste melodii…nu erau rele nici alea, dar stii cum e. In rest, nu am avut ghinion, cum am spus

  10. Lorena Lupu says:

    ah, nici nu vreau să deschid subiectul nervilor pe care mi-i făcea frati-miu, când îmi ştergea casetele preferate să înregistreze Snap şi Tehnotronic pe ele.

  11. ostap bender says:

    io mi-am luat use your illusion de pe strada din bucuresti in 91. taganu care o vindea mi-o vandut versurile trase la xerox cu acelasi pret ca si caseta racks. in bucuresti toti care vand is tigani.era sa zic toti oamenii.

  12. Lorena Lupu says:

    e bine că ţi-a vândut şi versurile în acelaşi preţ. era un gentleman.

  13. thecreatrix says:

    prima caseta originala deci originală care avea ţiplă şi timbru a fost “Cruel Intentions OST” lux, frate. atuncia am ascultat placebo prima data după ce vazusem in “Bravo” sfânta queerime.

  14. ostap bender says:

    creatrix, placebo ii o stare nu o caseta. cruel intentions ii un film prost. every me and every you.

  15. Lorena Lupu says:

    În cazul meu, placebo nu au efect. nu mă dau de podea decît substanţele veritabile. 😀

  16. coramica says:

    Ostap, ti-am vazut blogul, pai tu esti de genul feminin? Hahaaaaaaaaaaa

  17. thecreatrix says:

    ostap, comentariul meu despre placebo e o stare as well. dont spoil it.

  18. ostap bender says:

    am fost pedepsit. da lasati blogu in pula, hai sa vorbim de casete. cine si-o luat casete de la barock din cluj sa ridice douazeci de degete sus.

  19. Lorena Lupu says:

    eu las douăzeci de degete jos, pentru că pe atunci locuiam în Sf. Gh., şi mă duceam cu autostopul să aud muzici la Festivalul de la Homorod. Î.i.n era şi î.P.v. (înaintea Peninsulei voastre).

  20. thecreatrix says:

    prin clasa a 12, deja aveam trase ilegal significant other, albumul de la limp şi razorblade romance de la him. chiar acuma ma uitam la ceva concert de la limp (novarock 09) cand cantau my generation. deşi acuma limp mi se pare o formaţie de mizerie, m-au luat nişte fiori pe care nu ii puteam controla. tremuram, pur si simplu. nu degeaba piesa era my generation.

  21. ostap bender says:

    este o trupa ungureasca kalapacs sau ceva de genu. se pronunta colopaci si inseamna ciocan. nu-i funny? n-aveti chef de glume?

  22. Lorena Lupu says:

    thecreatrix: fiecare generaţie cu “my generation”-ul ei. 🙂

    ostap: 😀 😀 oricât de comici ar fi, nu se compară cu ăştia, tot unguri:

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nzHKUzWQ7_s]

  23. ostap bender says:

    coramica, tocmai mi-am reintrat in drepturi. cu ce esti imbracata?:P

  24. thecreatrix says:

    cand eram in clasa a 11a, la sovata, ascultam o formatie maghiara “dupla cave” (double coffee) care cantau “ha nem tudom nem fai” (nu stiu, nu ma doare) si dansam in draci pe aia. si pe manele. era 2001, cand maneaua era camuflata in “muzica cool”.

    tu alin, alin, alin…

    dj-ul era ungur.

  25. matrix says:

    Interesant.Azi e vineri 9 iulie ora 23.45deci suntem in week end.Sa cante muzica:(text adaptat dupa Queen)
    Acesta e ritmul in care te iubesc
    Acesta e ritmul un care te doresc
    Stai pe loc sa te doresc
    Stai pe loc sa te iubesc
    Mi-ai pus sangele in miscare
    Cand te-am vazut pe carare
    In lumina lunii toate-mi pica
    Asa esti de romantica

    Te simt cand dansez
    Te simt cand visez
    Esti senzationala,un pic
    Ca sa inchei ,da-mi un pupic.

  26. dadatroll says:

    Ce chestie da nare virus?

Leave a Reply to Bogdan Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: