Şi un fragment din Dona Juana, să vă îmboldească.
—Dumnezeu nu mi-ar da voie să întreţin un locşor al pidosniciei, ca ăla!
—Păi, până nu demult, locşorul ăla al pidosniciei îţi plăcea de mureai. Ţin minte o dată, când l-ai rezervat pentru o seară privată şi ai făcut-o în şase, cu patru travestite şi un negru, pe ringul nostru – tablă de şah. „Rocada mare”, aşa ai vorbit despre petrecerea aia, în următoarele şase săptămâni în care ne-ai povestit-o iar şi iar, cu lux de amănunte.
Domnul Ovidiu se scutură profund dezgustat.
—Fata mea, îmi reneg trecutul. Ştii, apar în viaţă momente de revelaţie; momente în care îţi dai seama că tot ce ai făcut până atunci a fost greşit şi singura cale corectă e purgatoriul, să ne cureţe de păcate. Acum nu investesc bani decât în Catedrala Mântuirii Neamului.
Tac şi îmi privesc ceaşca de ceai.
—Dar tu te-ai gândit să te căieşti şi să porneşti pe calea cea bună? Gândeşte-te la pericolul care îţi paşte şi ţie sufletul. Eşti în mare rătăcire.
—Ah, nu. OK, poţi refuza să preiei clubul; dar nu ai niciun drept să începi să mă îndoctrinezi, îmi încrucişez eu braţele pe piept.
—Ba am dreptul omului care ştie drumul cel bun şi-şi poate îndrepta semenii.
—Atâta timp cât eu nu mă aşez în faţa bisericii, să le explic creştinilor că biserica e un parazit care vinde promisiuni penibile pe bani lichizi, nu, nu ai niciun drept.
—Ce-ai spus!?
Se ridică indignat şi pleacă. Un milionar care debordează de smerenie creştinească proaspăt descoperită nu va ceda niciodată tentaţiei demonice şi samavolnice de a-şi achita singur consumaţia.
***
—Şi eu ce câştig din asta?
—Glumeşti. Alfonsinho câştigă aberant de mult din clubul ăsta, cu o investiţie minimă.
—Scumpo, mi-ai fost întotdeauna simpatică, dar eşti zero barat la afaceri.
Desigur, Eric este un milionar adevărat. A trimis maşină cu şofer după mine şi acum stăm la marginea piscinei. Îşi bronzează hălcile de grăsime pe care abia reuşesc să le ţină la un loc slipii de la BodyAware.
—Eu investesc în afaceri mari. Afaceri cu profit serios, palpabil. Cât aduceţi voi într-o lună cheltuiesc eu într-o după-amiază. Alfonsinho ăla e un fomist rupt în cur, comparativ cu mine.
—Bun. Dacă tot cheltuieşti într-o după-amiază atâţia bani pe prostii, de ce să nu cheltuieşti nişte bani pe încă o prostie? Am înţeles, nu ne poţi considera o sursă serioasă de venit, atunci de ce nu vrei să fii un Mecena gay?
—Hahaha, începe să-şi agite slăninile într-un râs spastic. Ai umor.
N-am pic de umor şi sunt conştientă de asta. E doar un râs cu care vrea să câştige timp.
—Bun, am şi umor, flutur eu din gene. Deci, poţi fi un Mecena gay şi susţinător al umorului.
—Dacă într-o zi o să vreau să fiu un Mecena gay, o să înfiinţez o şcoală de balet!
***
—Şi chiar nu crezi că am putea ajunge la o înţelegere?
Mexicanu’ e genul de bogătaş calic. Deşi câştigă munţi de bani de pe urma fetiţelor de genul Dianei, o arde sărăcăcios, într-o benzinărie plină de melteni bronzaţi care mă măsoară întrebător din priviri. Poate se întreabă dacă-s vreo nouă fetiţă a ăstuia şi dacă pot să-mi propună o muie de împrietenire sau nu.
—Băi, mie-mi placi. Cui să nu-i place o femeie care plăteşte? Dar… pă bune acum, un club de curiste? Ce, eu am curiste în catalog?
—Poţi să-ţi extinzi oferta, dau eu din umeri.
—Ahaha, adică să mă fac peşte de curiste, ahaha. Băi, nu ştiu. Una la mână, am aşea o senzaţie că nu i-aş putea spune unui tip: Bun, ia să te încerc şi io, să văd ce dau la client. Apoi, nu ştiu, figurantele alea cu care ai tu numărul ăla de doi bani sigur nu se fut cu cine zic eu să se fută.
—Păi nu ele, dar poţi plasa altele, animatoare.
—Nu înţelegi nimic. Dacă aş investi în clubul ăla, pe scenă nu ar urca decât marfa. Şi nu orice marfă – doar marfa de lux, nene.
Tac şi încerc să înţeleg ce încearcă să-mi spună. Nu, nu mă şochează; pur şi simplu m-a luat prin surprindere.
—Şi asta înseamnă…, continuă el.
—Că primul concediat aş fi eu, zâmbesc larg.
—Fată deşteaptă, mă bate pe umăr. Şi ţi-e clar că nu vreau să-ţi fac un căcat ca ăsta. Că mi-eşti dragă.
Îmi trec palma peste faţă.
—Las’ că te descurci tu, mă mai bate o dată pe umăr. Numai nu dispera!
Iată un sfat dificil de aplicat.
***
—De cand nu trecut tu be la mine? Cumbaram marfa de la algineva?
Abdul, tipul cu drogurile. Amabilitatea înnăscută.
—De data asta n-am venit să cumpăr, am venit să vând.
Amabilitatea înnăscută nici nu clipeşte.
—Mulţumeşte, dar are deja furnisor marfa buna, serioasa, calitatea una.
—Abdul, eu ştiu că tu ai deja o avere pusă deoparte. Şi ştii că Alfonsinho vinde clubul. Nu vrei să-l iei tu? În fond, dacă ne închidem, pierzi şi tu o bază de clienţi destul de serioasă.
Amabilitatea înnăscută tace, mă priveşte lung.
—Dar Abdul trebuie caştigat mult ca sa merite businessul acesta!
—Mai mult decât câştigi deja?
—Trebuie gasit strategie noua mai buna.
—Ce vrei? Vrei să-ţi vând eu marfa cu mâna mea? O vând cu mâna mea, dar salvează-ne, îmi pierd eu controlul.
Brusc, amabilitatea înnăscută dispare, în spatele unor sprâncene groase şi încruntate.
—Eeee, prea disberare mare. Sigur e ceva datorii, ceva mişmaş, Abdul nu baga risc mare.
—Şi preferi să ne închidem, să-ţi pierzi cumpărătorii?
—Cumbaratori ştiut gaseşte Abdul, iar daca inchide glub, deschide alt glub. Ce mare branza? Vrut cumbaram ceva sau futat timbu Abdul degeaba?
—Futat timpul lui Abdul degeaba, murmur eu.
primul paragraf imi aminteste de-un comentator de-al tau care tot incerca sa te convinga sa revii pe calea cea sfanta. de mai multe ori chiar.
păi tu de unde crezi că m-am inspirat, dacă nu din preaplinul de idioţi cu care suntem înconjuraţi?
🙂
si atunci de ce nu faci si tu asa cum se face frumos pomenind elogios cauzele inspiratiei pe tiparul “doresc in primul rand sa multumesc lui X,Y,Z din preaplinul de idioti fara de care aceasta carte n-ar fi existat….”?
ar fi existat. pentru că formele de idioţenie sunt destul de repetitive.
Pare interesanta cartea. Voi fi prezent.
te aştept ca şi când.
Ti-am cumparat cartea de pe net, de la Herg Benet acum cateva zile si am avut o mare surpriza de-abia azi, cand am rasfoit-o. Am descoperit ceva scris pe prima pagina si, initial, am crezut ca a mazgalit sora-mea vreun vers siropos din vreo melodie cretina, dar dupa, am citit mai bine si era o semidedicatie scrisa de tine. Aparent, erai la editura cand imi impachetau coletul 🙂
Mi-ai facut ziua mult mai buna si voiam sa-ti multumesc.
Multumesc.
Ramona
I like to surprise people. 🙂