Sibiu, here i come

poster-lansare-dona-juana

Şi un fragment din Dona Juana, să vă îmboldească.

—Dumnezeu nu mi-ar da voie să întreţin un locşor al pidosniciei, ca ăla!
—Păi, până nu demult, locşorul ăla al pidosniciei îţi plăcea de mureai. Ţin minte o dată, când l-ai rezervat pentru o seară privată şi ai făcut-o în şase, cu patru travestite şi un negru, pe ringul nostru – tablă de şah. „Rocada mare”, aşa ai vorbit despre petrecerea aia, în următoarele şase săptămâni în care ne-ai povestit-o iar şi iar, cu lux de amănunte.
Domnul Ovidiu se scutură profund dezgustat.
—Fata mea, îmi reneg trecutul. Ştii, apar în viaţă momente de revelaţie; momente în care îţi dai seama că tot ce ai făcut până atunci a fost greşit şi singura cale corectă e purgatoriul, să ne cureţe de păcate. Acum nu investesc bani decât în Catedrala Mântuirii Neamului.
Tac şi îmi privesc ceaşca de ceai.
—Dar tu te-ai gândit să te căieşti şi să porneşti pe calea cea bună? Gândeşte-te la pericolul care îţi paşte şi ţie sufletul. Eşti în mare rătăcire.
—Ah, nu. OK, poţi refuza să preiei clubul; dar nu ai niciun drept să începi să mă îndoctrinezi, îmi încrucişez eu braţele pe piept.
—Ba am dreptul omului care ştie drumul cel bun şi-şi poate îndrepta semenii.
—Atâta timp cât eu nu mă aşez în faţa bisericii, să le explic creştinilor că biserica e un parazit care vinde promisiuni penibile pe bani lichizi, nu, nu ai niciun drept.
—Ce-ai spus!?
Se ridică indignat şi pleacă. Un milionar care debordează de smerenie creştinească proaspăt descoperită nu va ceda niciodată tentaţiei demonice şi samavolnice de a-şi achita singur consumaţia.

***

—Şi eu ce câştig din asta?
—Glumeşti. Alfonsinho câştigă aberant de mult din clubul ăsta, cu o investiţie minimă.
—Scumpo, mi-ai fost întotdeauna simpatică, dar eşti zero barat la afaceri.
Desigur, Eric este un milionar adevărat. A trimis maşină cu şofer după mine şi acum stăm la marginea piscinei. Îşi bronzează hălcile de grăsime pe care abia reuşesc să le ţină la un loc slipii de la BodyAware.
—Eu investesc în afaceri mari. Afaceri cu profit serios, palpabil. Cât aduceţi voi într-o lună cheltuiesc eu într-o după-amiază. Alfonsinho ăla e un fomist rupt în cur, comparativ cu mine.
—Bun. Dacă tot cheltuieşti într-o după-amiază atâţia bani pe prostii, de ce să nu cheltuieşti nişte bani pe încă o prostie? Am înţeles, nu ne poţi considera o sursă serioasă de venit, atunci de ce nu vrei să fii un Mecena gay?
—Hahaha, începe să-şi agite slăninile într-un râs spastic. Ai umor.
N-am pic de umor şi sunt conştientă de asta. E doar un râs cu care vrea să câştige timp.
—Bun, am şi umor, flutur eu din gene. Deci, poţi fi un Mecena gay şi susţinător al umorului.
—Dacă într-o zi o să vreau să fiu un Mecena gay, o să înfiinţez o şcoală de balet!

***

—Şi chiar nu crezi că am putea ajunge la o înţelegere?
Mexicanu’ e genul de bogătaş calic. Deşi câştigă munţi de bani de pe urma fetiţelor de genul Dianei, o arde sărăcăcios, într-o benzinărie plină de melteni bronzaţi care mă măsoară întrebător din priviri. Poate se întreabă dacă-s vreo nouă fetiţă a ăstuia şi dacă pot să-mi propună o muie de împrietenire sau nu.
—Băi, mie-mi placi. Cui să nu-i place o femeie care plăteşte? Dar… pă bune acum, un club de curiste? Ce, eu am curiste în catalog?
—Poţi să-ţi extinzi oferta, dau eu din umeri.
—Ahaha, adică să mă fac peşte de curiste, ahaha. Băi, nu ştiu. Una la mână, am aşea o senzaţie că nu i-aş putea spune unui tip: Bun, ia să te încerc şi io, să văd ce dau la client. Apoi, nu ştiu, figurantele alea cu care ai tu numărul ăla de doi bani sigur nu se fut cu cine zic eu să se fută.
—Păi nu ele, dar poţi plasa altele, animatoare.
—Nu înţelegi nimic. Dacă aş investi în clubul ăla, pe scenă nu ar urca decât marfa. Şi nu orice marfă – doar marfa de lux, nene.
Tac şi încerc să înţeleg ce încearcă să-mi spună. Nu, nu mă şochează; pur şi simplu m-a luat prin surprindere.
—Şi asta înseamnă…, continuă el.
—Că primul concediat aş fi eu, zâmbesc larg.
—Fată deşteaptă, mă bate pe umăr. Şi ţi-e clar că nu vreau să-ţi fac un căcat ca ăsta. Că mi-eşti dragă.
Îmi trec palma peste faţă.
—Las’ că te descurci tu, mă mai bate o dată pe umăr. Numai nu dispera!
Iată un sfat dificil de aplicat.

***

—De cand nu trecut tu be la mine? Cumbaram marfa de la algineva?
Abdul, tipul cu drogurile. Amabilitatea înnăscută.
—De data asta n-am venit să cumpăr, am venit să vând.
Amabilitatea înnăscută nici nu clipeşte.
—Mulţumeşte, dar are deja furnisor marfa buna, serioasa, calitatea una.
—Abdul, eu ştiu că tu ai deja o avere pusă deoparte. Şi ştii că Alfonsinho vinde clubul. Nu vrei să-l iei tu? În fond, dacă ne închidem, pierzi şi tu o bază de clienţi destul de serioasă.
Amabilitatea înnăscută tace, mă priveşte lung.
—Dar Abdul trebuie caştigat mult ca sa merite businessul acesta!
—Mai mult decât câştigi deja?
—Trebuie gasit strategie noua mai buna.
—Ce vrei? Vrei să-ţi vând eu marfa cu mâna mea? O vând cu mâna mea, dar salvează-ne, îmi pierd eu controlul.
Brusc, amabilitatea înnăscută dispare, în spatele unor sprâncene groase şi încruntate.
—Eeee, prea disberare mare. Sigur e ceva datorii, ceva mişmaş, Abdul nu baga risc mare.
—Şi preferi să ne închidem, să-ţi pierzi cumpărătorii?
—Cumbaratori ştiut gaseşte Abdul, iar daca inchide glub, deschide alt glub. Ce mare branza? Vrut cumbaram ceva sau futat timbu Abdul degeaba?
—Futat timpul lui Abdul degeaba, murmur eu.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

10 Responses

  1. Я says:

    primul paragraf imi aminteste de-un comentator de-al tau care tot incerca sa te convinga sa revii pe calea cea sfanta. de mai multe ori chiar.

  2. Erebus says:

    Pare interesanta cartea. Voi fi prezent.

  3. Ramona Spirache says:

    Ti-am cumparat cartea de pe net, de la Herg Benet acum cateva zile si am avut o mare surpriza de-abia azi, cand am rasfoit-o. Am descoperit ceva scris pe prima pagina si, initial, am crezut ca a mazgalit sora-mea vreun vers siropos din vreo melodie cretina, dar dupa, am citit mai bine si era o semidedicatie scrisa de tine. Aparent, erai la editura cand imi impachetau coletul 🙂
    Mi-ai facut ziua mult mai buna si voiam sa-ti multumesc.
    Multumesc.
    Ramona

  1. December 18, 2012

    […] Un fragment din Dona Juana, chiar înainte de lansare, ca să vă facă poftă, aici: http://lorenalupu.wordpress.com/2012/12/18/sibiu-here-i-come/ […]

  2. December 20, 2012

    […] de pe o scenă situată la înălţime, nu-s sigur dacă numai cartea sau şi autoarea) şi-i zice Dona Juana. Şi după asta probabil că o să mai urmeze alte lansări, cartea îi la început, la fel şi […]

Leave a Reply to ЯCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading