Sirop

Aceasta este o postare leşinăcios de romantică. (O s-o detestaţi, vă rog, n-o citiţi. Pe bune, aveţi ceva mai bun de făcut). O postare scrisă de mica şcolăriţă cu breton care încă se ascunde într-un colţ prăfuit al fiinţei mele. Un flux stimulat de magnetismul lunii pline, şi de conţinutul de tanin nobil al unei sticle de vin roşu. În aceste clipe, aud viori imaginare. Aş adăuga că văd filme porno imaginare, dar mica şcolăriţă cu ciorapi albi, care îşi scotea mereu căciula din cap, iarna, după ce ieşea din vizibilitatea ferestrei bunicii – îşi dorea să fie frumoasă în vitrinele magazinelor şi oglinzile retrovizoare – deci, precum spuneam, mica şcolăriţă care am fost odată roşea la gândul unui sărut. Vă puteţi imagina una ca asta?
Uite, roşesc şi acum. Desigur, taninul şi luna plină… Aş vrea să fiu o pisică neagră, zveltă, cu privirea mirată şi blana de mătase, să fac o plimbare pe acoperişuri. Cred că lumea e fascinantă în ochii pisicilor negre. Ochii lor verzi, cu pupile care se îngustează. Sunt o pisică neagră, care se încolăceşte molatic peste o clipă de tăcere nepremeditată.

Apoi fug, mereu fără motiv, mereu fără explicaţii. Imperiul nesfârşit al acoperişurilor mă învăluie. Nu am fost niciodată o şcolăriţă cu breton.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. racusoara says:

    Doesn’t matter if you’re the soft black cat on the outside as long as you’re the soft black cat on the inside…Si ce poate fi mai frumos decat starea aia pisicoasa?:)

  2. Mauricia says:

    You and (y)our destiny! Ce cantec fascinant! Vechi dar bun ca vinul vechi! Duioasia ta mi-a facut bine. Multumesc!

  3. gabi says:

    sublim
    pana si taninul ,un benzen nesimtit ,devine maret,suprem.
    asa frumos ai scris.
    te iubesc.

    G

  4. thecreatrix says:

    Foarte tare postare. Deloc siropoasa. Mai ales finalul…

  5. Lorena Lupu says:

    Să nu exagerăm. 🙂

  6. artistu says:

    Tabloul “pictat” in cuvinte e impresionant! Cred ca mai stau un pic sa il privesc si dupa aceea inchid ochii sa vad ce voi visa! 😉

  7. xxl says:

    Uite, inca mai dau in bobi: s-o citesc, sa n-o citesc…pe lesinacioasa? Chestia cu detestatu’ ma pune cel mai mult pe ganduri 🙂
    Adevarul este ca nici nu pot sa mi te inchipui cu breton :), iar de romantica, asa-i, n-ai fost niciodata :). Dar, cel mai grav, mi s-ar parea pentru sarmanul Pulica. Ce s-ar face el cu o stapana pisica neagra cu ochi verzi? Ar trebui sa te urmareasca toata noaptea pe acoperisuri in amintirea virilitatii pierdute :)))
    Ei, uite ca m-am decis: nici macar nu o voi citi :)))

  8. xelomon says:

    Ooooh, asta e sirop? Inca o portie, te rog.
    Sandra Brown sa ia lectii de sirop. Vreo 3 butoaie.
    Apropo de priviri de pisica mirata, cred ca asta imi place cel mai mult la pisici. Faptul ca, oricat de batrane sau fara chef sau blazate, cu privirea aia de “da-te mai incolo, asta-o tronul MEU!”, tot reusesc sa se uimeasca, sa fie curioase si sa faca ochii maaari si luminosi.

    Ai fi o pantera neagra in miniatura.

  9. thecreatrix says:

    Lorena, ştii că eu spun exact ce cred. 🙂

  10. KingSnake says:

    Pisicile negre cu ochii verzi au noua vieti si o groaza de acoperisuri asa ca au oare un destin de intalnit. Desi luna plina … e doar una.

  11. Siropelul asta e taaaaare bun pentru suflet

  12. Lorena Lupu says:

    Mă mir cum de nu a apărut şi pe aici vreun Pulică Frânaru chitit să mă alfabetizeze.

  13. Pai ce e , fratele meu, acest esential si arhetipic Pulica Franaru? Alfabetizatorul oficial al tuturor celor care n-au nevoie? 😛 😛 😛

  14. Lorena Lupu says:

    Ştii că am eu o turmă de labagii experţi în a-mi da lecţii nesolicitate.

  15. blackcat says:

    Vorbeste-mi de copilarie,de lucruri uitate
    Vorbeste-mi de un vis ce a fost realitate
    Inima mea te asculta frematind
    Doua cuvinte supreme asteptind.

    Esti asa de nebuna
    Comoara mea , sub clar de luna.
    Viata este adeseori prea mizera
    Daca nu credem intr-o himera.
    PS-textul nu are legatura cu realitatea>Nici nu o cunosc pe Lorena Lupu.
    Si eu visez sa fiu Old Shatterhand sa infring Pieile Rosii care ne-au transformat in Fete Palide.

  16. ciaclan denisa stancutza says:

    Uneori suntem toti copii, asa spune un cantec. E bine sa te simti copil, uneori ma simt si eu asa.Mi-e draga starea asta.

  17. ciri says:

    asteptam de mult o astfel de postare din parteata. Multumesc pisicii negre, clipei de tacere si continutului de tanin nobil al unei sticle de vin rosu.

  18. E, o fi si turma aia in greva, pe motiv ca nu-i platesti pentru consultanta;maybe you should pay them… just for a while; stii povestea cu mosu’ si cu derbedeii care bateau in tomberoane?
    Un mosulica e trezit la 11 noaptea din somn, in FIECARE noapte, de niste derbedei care faceau galagie si bateau in tomberoane. Si le zice mosu’:
    -Copii, voi ma binedispuneti foarte tare; uite, o sa va dau un dolar de fiecare data cand veniti pe-aici sa bateti.
    Aia se gandesc “Mama, ce misto” si in fiecare zi trec pe acolo, bat in tomberoane si-si iau dolarul.
    Dupa o saptamana:
    -Stiti, copii, mi-au taiat astia pensia, nu pot sa va mai dau decat 50 de centi.
    Derbedeii se uita cam urat, dar vin in continuare.
    Peste inca o saptamana
    -Taica, a venit criza, nu0mi ajuge pensia, nu pot sa va mai platesc…
    -Da’ ce, mosule, nu vrei sa-ti acem si pe gratis????
    Si asa a scapat mosulica de galagie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading