Soţul a fost la o escortă

Image by Chris Carroll

Am văzut un status pe Facebook. O doamnă foarte supărată relata că a aflat că soţul a fost la o s workeriţă. Că până atunci, căsătoria a fost foarte fericită, superbă şi minunată, dar a descoperit în telefonul lui că făcea din când în când vizite la prestatoare de servicii erotice şi l-a luat la trei păzeşte. Omul a zis că nu se simte satisfăcut sexual şi nu îi poate cere ei anumite lucruri, şi atunci, solicită serviciile unor doamne care nu au inhibiţii.

Ea vrea acum să divorţeze şi toată liota de prietene o susţin cu aplauze.

Eu, după cum mă ştiţi, sunt majoritar de partea femeii. Când are de a face cu dobitoci abuzivi, cu dobitoci care dau ordine ca şi cum au câştigat-o la belciuge, cu dobitoci violenţi, cu dobitoci zgârciţi şi leneşi sau cu dobitoci manipulatori care vor să renunţe la ea însăşi doar pentru a-i slugări pe ei.

În schimb, când vine vorba de nevoi neîndeplinite, văd treaba în felul următor:

Dacă tu nu găteşti acasă, îţi asumi că omul va merge la restaurant. CSF, NCSF. Mai mult, mi se pare mult mai elegant şi stilat un bărbat care mănâncă la restaurant decât unul care ţipă la tine că e treaba ta să stai la cratiţă şi că nici azi nu ai făcut nimic.

Iar pentru cine nu e suficient de subtil să prindă analogia: da, ideea se referă şi la sex.

Dacă tu nu îl f*** să-i sară sângele pe nas, cu pasiunea cu care vrei să scoată cardul când ai tu nevoie de chestii, atunci îţi asumi că vor apărea soluţii alternative.

Unele femei nu au apetit sexual, nu au timp sau nu au chef de sex. Mi se pare infinit mai demn şi mai elegant ca un bărbat să apeleze la o escortă decât să îşi jignească soţia, să îşi descarce pe ea nervii pricinuiţi de nef*** sau mai nasol, să încerce să o ia cu sila.

În plus: faptul că a optat pentru o escortă dovedeşte natura pur tranzacţională a actului. Zero feelings involved, strict sport, finalizare în trombă, o zi bună şi ţie.

În loc de divoooooooooooorţ, divooorţ, divoooorţ, eu aş pune problema în felul următor:

Cum e relaţia în restul aspectelor de viaţă? E un om respectuos, te susţine în ceea ce faci, îşi asumă responsabilitatea în cadrul relaţiei şi pe aceea în treburile aferente?

Dacă da, faptul că se duce o dată pe săptămână să cumpere un orgasm pe care tu nu i-l oferi mi se pare neglijabil.

Pariez că din secunda în care te mobilizezi să-l rezolvi tu cum trebuie, nu se mai duce. Plus că bugetul de escorte se transferă automat în buzunarul tău.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Divorțata says:

    Există și varianta în care doamna îl respinge pe domn nu din lipsă de chef de sex, ci pentru că domnul e clasicul bădăran egoist care își închipuie că e suficient să dea de 3 ori din posterior și femeia e satisfăcută. Escorta îl minte frumos, îl validează și îi susține teoria, pe când soția nu.

    Marea problemă e lipsa de comunicare dintre cei doi. Femeile sunt învățate să nu supere, să fie finuțe, iar discuții de genul ‘măi bărbate, cum vrei să am chef de sex cu tine când ultimul orgasm l-am avut acum 10 ani?’ sunt aproape imposibile.

    Probabil doamna din articol se declară într-o relație fericită pentru că a renunțat la orice așteptări de natură sexuală și s-a mințit singură.

    Concluzia pentru doamne: comunicați-vă nevoile sexuale, e ok și uman să le aveți. Dacă discuțiile nu dau rezultate mai bine schimbați bărbatul.

    Concluzia pentru domni: e nevoie de mai mult decât de câteva minute de muncă mecanică pentru a face o femeie fericită dpdv sexual. După câțiva ani în care suntem folosite pe post de loc de ejaculat avem 0 chef de sex și nu vorbesc la modul general, ci în particular cu egoistul de acasă.

    • Lorena Lupu says:

      OK, dar în prenisa dată era vorba de o căsătorie fericită şi ok.

      Fără probabil şi posibil. Dacă ea descrie relaţia ca fericită, asta e poziţia mea. Iar relaţiile abuzive trebuie părăsite pe motiv că sunt abuzive.

  2. Bogdan says:

    Hai să expun situația și din partea ailaltă. Dacă tu, ca bărbat, știi că ai niște preferințe sexuale care e foarte important să fie satisfăcute (lucru evident din moment ce ești dispus să te duci la escortă pentru că soția nu le prestează), păi îți cauți nevastă care să și prestează ce vrei tu sau una care e de acord cu o relație deschisă. Așa e logic și corect din moment ce contează așa de mult pentru tine.

    Dar n-ai prea să vezi bărbați căsătoriți cu escorte. Pentru că ce-o să zică gura lumii și pentru că orgoliu. Foarte puțini bărbați cred că ar accepta ideea ca soțiile lor să și-o tragă și cu alți bărbați, chiar dacă e doar profesional fără nici o implicare de vreun fel. La întrebarea ”e un om respectuos?”, răspunsul e NU! Respectuos era dacă admitea deschis importanța majoră a fanteziilor lui sexuale în cadrul relației, discutau civilizat ce și cum (se numește comunicare, chestie la care multe cupluri stau dezatruos nu doar pe subiect sexual) și dacă soția nu presta, băga el frumos și civilizat divorț și-și căuta una care face ce vrea el sau care e ok cu relațiile deschise. Dar cum deschiderea asta are riscul să fie de ambele părți, ceva îmi spune că stimabilului nu i-ar conveni nici varianta asta.

    • Lorena Lupu says:

      să divorţezi doar pentru că soţia nu face sex oral, dacă ea e perfectă din toate celelalte puncte de vedere?
      Nu te cred.

Leave a Reply to BogdanCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading