Trăiască Valentine’s Day

Pe la începuturile acestui blog, cât eram setată pe modulul “roast”, îmi plăcea foarte tare să iau în derâdere orice era siropos, lăcrămos şi drăgăstos, pentru că mi se părea o pierdere de vreme. Şi, din perspectiva priorităţilor mele la acea vârstă, când voiam foarte tare să demonstrez, mie şi societăţii, cine sunt şi ce ştiu să fac, chiar era.

Între timp, m-am maturizat, şi simt că nu mai am nimic de demonstrat, nici mie şi nici societăţii. Sunt stăpână pe ce ştiu să fac, îmi asum deciziile pe care le iau, iar “roastul” merită rezervat celor care realmente se poartă ridicol, nu tuturor la grămadă, că apoi nu se mai distinge unde glumeai serios.

Bun. Examinând Valentine’s Day din perspectiva mea de acum, pot spune că nu e doar o sărbătoare ok, ci una necesară.

“Da, rahatul ăla importat de la americani”.

Am importat atâtea rahaturi real dăunătoare de la americani, ca de exemplu Coca Cola, McDonalds şi corectitudinea politică. Voi dezvolta de ce V-Day e o idee bună.

“Da, ursuleţii şi inimioarele de pluş. Asta lauzi tu?”

Exact ca în cazul Crăciunului, decizia de a trăi spiritul profund al sărbătorii sau de a te pierde în semnalizări exterioare ale consumerismului aferent este strict în ograda ta. Firmele nu-şi dac decât treaba, atunci când scot noul parfum cu note de iasomie, noul urs de pluş roşu care zice “te iubesc” (pe ăsta să nu-l plimbaţi prin aeroport, totuşi 🙂 ) şi noua inimă de ciocolată cu sirop roşu de zmeură înăuntru.

Ele, însă, nu-ţi bagă mâna în buzunar cu absolut nimic. Tu alegi.

Şi tu poţi alege ceva care să aibă sens intim pentru cuplul vostru.

Pentru că, hai să fim sinceri. Căsniciile nu se ţin împreună nici prin presiuni exterioare, nici prin acţiunile teroriste ale Coaliţiei pentru Familie sau ale oricărei organizaţii similare de masculi nesiguri şi babe bisericoase setate pe “dacă-eu-am-fost-caftită-toată-viaţa-tu-de-ce-să-fii-liberă”, nici prin limitarea opţiunilor femeii, nici prin legalizarea “violenţei domestice uşoare”, Putin-style.

Căsniciile se ţin împreună prin conştientizarea faptului că celălalt nu e proprietatea noastră şi prin menţinerea, în anumită măsură, a flirtului şi tandreţii care au creat relaţia cu pricina. Sigur, job, necazuri, ţevi sparte, etc. Dar job, necazuri şi ţevi sparte aveai tu şi înainte. Şi totuşi: pe durata perioadei de tatonare, nici Ionel n-o trata pe Mărioara drept “serviciul de călcat cămăşi”, nici Mărioara nu se bucura de fiecare eşec al lui Ion cu “vezi, mă, ţi-am zis eu că nu eşti bun de nimic.”

Ambele sexe, în mai mică sau mai mare măsură, se transformă când li se confirmă “proprietatea” pe cuplu. “Ai jurat să-mi fii alături la bine şi la rău, deci pot să dau drumul la robinetul de ‘rău’.”

Şi, datorită acestei nepăsări, oamenii se distanţează emoţional unii de alţii. Ce încearcă biserica şi organizaţiile radicale să facă e să remedieze problema punând presiune pe unul singur dintre membrii cuplului: “femeie, e datoria ta să te supui şi să suporţi”. Ceea ce e nedrept, inechitabil şi, iată, se lasă cu #metoo.

Ceea ce încearcă sărbătorile iubirii, ca Valentine’s Day, e să insufle, în măsura în care se poate, o parte din mindset-ul începutului în AMBII membri ai cuplului. Ceva de genul: “La un moment dat, l-ai văzut pe acest om ca pe cea mai bună opţiune din viaţa ta. Să încercăm un Restore System.”

Pentru că nici o relaţie din univers care a luat-o pe mirişte nu va fi readusă pe făgaşul sănătos umilind doar pe unul dintre combatanţi şi supunându-l în totalitate hachiţelor celuilalt. Soluţia menţinerii constă în intimitate. În străduinţă comună. În grijă reciprocă. În Valentine’s Year. În Valentine’s Life.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. m says:

    Da, e ceva fain, cum e și halloweenul pe nișa lui. Dar sa n-aud de Dragobete. Împrumutatul de la americani e ok, dar de o tradiție regățeană obscura adusa in fata artificial sa n-aud.

  2. Lorena Lupu says:

    De ce? Să fie câte o sărbătoare a iubirii în fiecare zi, din punctul meu de vedere, şi-s ok.

  3. m says:

    Da, de acord sa fie mult mai multe. Dar nu ca singura in afara de Valentine s sa fie fix Dragobete.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: