Pe 26 februarie, după cum am spus, facem lansare la Cărtureşti. Pentru asta am făcut un shooting cu viitorul guest star al serii, actriţa Diana Cavallioti, şi cu fotograful Poqe aka George Popescu. Avem 4 ipostaze care ne plac grav şi nu putem decide. După ce ne-am certat toată după-amiaza şi ne-am bătut cu tot ce am găsit prin căşi, am zis să lăsăm poporul să decidă la ce i-ar plăcea să vină. Ce veţi zice în comentarii, aia va fi.
1. Unşarf
Asta ne place pentru că e în ton cu trailerul cărţii, care, după cum ştim cu toţii, ridică unşarful la rangul de virtute.
2. Misterele şalului
Poza asta ne place pentru că şalul vine în aşa fel, încât nu e clar ce face personajul din spate cu o mână. Fericirea din ochii celuilalt personaj dă nişte indicii, dar nu garantează nimic.
3. Arta cere sacrificii
Aici, eu nu mă văd mai deloc, dar compoziţional, poza e genială. Poate că, cu cât mă văd mai puţin, cu atât e mai bine. 😀 E metafizică şi ABBA-esque. Parcă am fi două faţete ale aceluiaşi personaj.
4. Gardul Băncii Naţionale Române
Aici, ne place tensiunea din atitudinea personajelor. E cea mai filmică şi mai naturală dintre ele. Dar şi cea mai dezavantajoasă fizic pentru ambele.
Declar votarea deschisă. Daţi comentariu cu viitorul afiş al lansării.
3!
Prima poză e începutul. În cât timp o s-o modelezi oare pe tânăra inocentă şi naivă?…
În a doua poză, deja frumoasa şatenă a devenit conştientă de nişte impulsuri care-i erau nu demult străine. Acum se uită cu ochii spre cer, căutând ghidarea unui înger, când… 🙂
În a treia, deja actul s-a consumat, acum fata e melancolică. Se gândeşte la altceva, poate s-a plictisit, poate doarme, dar tu nu-i dai pace, interesul trebuie retrezit…
Abia în a patra poză opera este completă căci ea a devenit, pe parcurs, sclava ta. :))
Votez 2.
1 îmi place. Are un je ne sais quoi:)
Trei e probabil ăl mai bun – ca afiș.