Un fragment de Ana Barton

Despre Ana ştiţi că scrie superb. De aceea, dat fiind că îşi lansează cartea de scurte, pe care a intitulat-o Prospect de femeie (pe bune, Ana?), miercuri, la Geaudeamus, Bookfest (sau ceva târg de carte whatever, unde oricum se înghesuie lumea la mici şi reduceri) la 18.45, am invitat-o să-mi dea un fragment. Şi iată. Chit că titlul îmi scoală o creastă ca la indieni, proza Anei e tandră, fluidă şi versatilă. Degustaţi-o responsabil.

***

Nu m-am gândit până acum la un fluture ca la
un temei, dar azi-dimineață am deschis ochii asupra
unuia mare şi colorat care-mi explora camera fără să
caute vreo ieşire. Nimic nervos, nimic disperat. Nu
căuta. Doar poftea din aripi şi gusta din aer. Din cauza
lui n-am ştiut unde şi când mă aflu, dacă sunt aici
sau acasă, acum ori cândva. Am apucat să mă mir că
nu mă sperii. Şi imediat mi-am amintit de ea, de cea
mai tânără femeie pe care-am văzut-o vreodată.
Mică, neagră, veselă, cu şorț cu flori şi-un râs
continuu, cu totul şi cu totul de viplă. Îi spuneam
Coca. Străinii îi ziceau Ostroveanca. Pe ea o chema
Gheorghița. Fuma Mărăşeşti şi Naționale. Se cădea
să tuşească mai mereu de la ele, dar nu, ea era femeie,
cochetă carevasăzică, şi-o îmblânzise pe pârdalnică în
râsul ăla fără nume. N-am văzut-o plângând, plângându-
se, fiindu-i frică ori suduind. Şi nici dezamăgită.
Numai o dată, supărată şi pierdută.
Avea vreo 14 ani când era servitoare la nişte vecini,
negustori. Băiatului lor i-a plăcut atât de tare de ea, că
a lăsat-o gravidă. Au dat-o afară pe țigancă. Şi nu petăcute. Bunica mea, care avea şi ea doar 18 ani şi abia
se măritase, a hotărât că are nevoie de ajutor în casă.
Şi fata a venit. A găsit ea peste câțiva ani un ursar cam
leneş şi bețiv şi-a mai făcut doi copii cu el. Îi creştea
singură, că el era mereu plecat.
N-am întrebat pe nimeni cine e Coca pentru că
am deschis ochii cu ea aproape, în casă. Erau bunicii,
străbunica albă, cu poveştile ei milenariste de început
de secol, de care, la cei 86 de ani, cât avea atunci, se
amuza teribil, şi Coca. Singura particularitate a ei era
că venea dimineața, pe la 7.00, când bunica o aştepta
cu o cafea aburindă despre care o vreme am crezut că
e albastră fiindcă aşa erau ceaşca şi farfurioara, şi pleca
după-amiaza.
N-am ştiut că o iubesc până nu i-am văzut moartea
cu ochii. Eram cu părinții în maşină şi mergeam
în Ardeal, în vacanță, la ceilalți bunici. Au oprit la
marginea unui lan de grâu, iar mama mi-a spus că
din el se face pâine. Aveam trei ani şi jumătate şi mi
s-a părut un miracol, aşa că am întrebat cum. Ei, şi
mama mi-a explicat cum se face din grâu făină, apoi
se frământă coca, se aruncă în cuptor şi… Mă scuturam
de plâns şi spuneam că vreau acasă, s-o văd eu pe
Coca bine şi sănătoasă şi să n-o facă nimeni pâine.

Mai mult, aici:

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

18 Responses

  1. jademan says:

    Frumos text. 😀

  2. Ana Barton says:

    Mulţumesc mult, Lorena! N-ai idee ce mă bucur că-ţi place Prospectu’. E, cum să fie pe bune?! 😉
    Ai ales unul dintre textele pe care le iubesc eu cel mai mult. 🙂

  3. Ana Barton says:

    Femeia asta e viaţă din viaţa mea. 🙂

  4. Ce ti-e si cu copiii si limbajul care iti ridica parul cand nu intelegi toate sensurile cuvintelor.

  5. yokko says:

    o fi fost painea lui dumnezeu

  6. vivace ca un fluture, tandra ca un zefir, aromitoare ca o paine ardeleneasca. un profesionalism lipsit de aroganta, care seduce si impune cu gratie.

  7. Moş Pleksiglasu says:

    Prin stigmatizarea volens nolens a tuturor femeilor cu “Prospect de femeie” de Ana Barton, li se face acestora o mare nedreptate. Femeile nu-s asa. Corect era “Prospect de pitipoanca” mai intarziata sau nu. Care-i tot un fel de femeie dar in forma ei patologica.

  8. Lorena, mi-a plăcut ce-am citit, chiar mult. Un text diafan, de genul căruia care avem nevoie din când în când, să mai uităm de cât de strâmbă e lumea asta umană în care trăim.

    Apropo de Coca, țin minte cum povestea Mugur Grosu că era îngrozit în copilărie de expresia ”se crapă de zi”. Își închipuia că se crapă cu adevărat cerul. Ca să nu mai zicem de ”îți crapă obrazul de rușine”, luată tot literal.

  1. June 22, 2014

    […] fiindcă mi-am dat seama că şi autoarea se teme. Uneori recunoaşte, alteori nu. Am găsit şi dovezi. Nu vreau să dovedesc nimic, aşa că rămân toate la locul […]

Leave a Reply to noemi kronstadtCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading