Viața cu coronavirus

A. este româncă. De patru ani locuieşte şi munceşte în însoritul Madrid. Este chelneriţă la un bar de tapas şi, până nu demult, a fost foarte fericită cu schimbarea din viaţa ei. Oameni veseli şi mereu bine dispuşi, mâncare delicioasă, salariu ok. Ce puteai să-ţi doreşti mai mult de la viaţă, tu, o femeie de 34 de ani?

Ce-i drept, în ultima vreme, barul era cam pustiu; la început, din pricina bombardamentului de ştiri referitoare la coronavirus; apoi, la asta s-au adăugat şi confirmările de cazuri reale; unele, ale unor cunoscuţi, altele, ale unor persoane publice. Momentan, Real Madrid şi-a pus toată echipa în carantină, după ce un jucător a fost confirmat ca pozitiv.

Miercuri,

în timp ce servea câte un client sporadic la jumătate de oră – “şi e foarte trist şi deprimant, pentru că, de obicei, e o aglomeraţie şi o viteză, că n-ai timp de un pipi” – a simţit o uşoară durere de cap. Dormise prost în noaptea de dinainte. Panica e cât se poate de reală şi intensă în Madrid zilele astea – “e ca şi cum ai avea încă o boală. Până mori de coronavirus, mori de spaimă că o să faci coronavirus”. A băut o cafea, sperând să se simtă mai bine. Dar durerea de cap nu trecea, şi la scurt timp după, a început să ameţească.
De cum i-a remarcat starea, proprietarul barului a trimis-o acasă. I-a promis că îi plăteşte ziua integral.
S-a programat telefonic la consultaţie, la clinica din apropiere. Tremura din tot corpul, şi experimenta un frig de nedescris. A luat un ibuprofen şi s-a culcat.

Joi,

a fost sunată îmapoi de la clinică. “Nu veniţi până aici. Din cauza supraaglomerării, politica este următoarea: considerăm că toţi pacienţii care prezintă simptome de coronavirus sunt pozitivi şi îi consiliem telefonic. Nu există tratament pentru COVID – 19, vă prescriem paracetamol şi analgezice, al căror rol este atenuarea simptomelor. Şi 14 zile obligatorii la domiciliu”.

Stai, ce? Au refuzat să te consulte şi au presupus, pur şi simplu, că ai coronavirus?

“Da. Sunt preluate doar cazurile foarte grave: ăştia ca mine sunt lăsaţi acasă. În ideea să nu te amesteci cu alţi gripaţi şi să vă transmiteţi reciproc boli”.

Şi-a sunat de urgenţă angajatorul, să-l informeze că va fi indisponibilă cel puțin două săptămâni. Spre surprinderea ei, situația se schimbase și la muncă. El însuşi închidea temporar barul şi se plasa în autocarantină, de vreme ce avusese un caz de coronavirus în incintă. El i-a urat însănătoșire grabnică. Ea i-a urat să rămână sănătos.

Şi-a făcut un ceai şi şi-a luat medicamentele, apoi s-a băgat din nou în pat. “E ca o viroză nasoală. Te trage la somn.”

Vineri,

o prietenă i-a adus o pungă de alimente. Se oferise să i le cumpere, a întrebat-o de ce are nevoie prin casă, i-a cumpărat şi trei cutii de paracetamol. A venit cu masca pe faţă şi cu mănuşi, i le-a strecurat prin uşă şi a fugit. Dar A. nu este deranjată de tratamentul distant. “Mi se pare normal că se protejează, asta făceam şi eu în locul ei. I-am trimis un mesaj pe Wapp să-i mulţumesc pentru ajutor”.
Un aspect nasol al COVID-19 este că simptomele vin pe neaşteptate şi dacă te prind cu cămara, frigiderul sau dulăpiorul de medicamente gol, mizezi doar pe livrări la domiciliu şi bunătatea prietenilor.

Legat de simptomele bolii?
“Tot febră, frisoane, muci şi tuse. E ca o gripă. Am avut gripe asemănătoare iarna, în România. Dar diferenţa e că, în anumite momente, nu poţi trage aer în piept ca lumea. Inspiri cât poţi, dar parcă nu e de ajuns, ai senzaţia că te sufoci. Apoi, îţi revii”.

Sâmbătă,

S-a trezit după un somn lung. Parcă îi era mai bine. A poftit și și-a făcut o omletă cu şuncă, după trei zile în care nu putuse mânca nimic. Nu mai avea febră.
A intrat pe net şi a citit că autorităţile au declarat stare de urgenţă naţională, carantină la domiciliu pentru toată lumea, exceptând drumurile până la magazine alimentare și farmacii.
Garsoniera ei arăta de parcă trecuse uraganul Katrina în vizită. A început să-şi facă un pic de curat, dar a obosit pe la jumătatea operaţiunii, şi fost cuprinsă de un acces de tuse cu aceeaşi stare de insuficienţă respiratorie. A mai luat două tablete de paracetamol şi s-a culcat.

Duminică, ora 5 dimineaţa

Şi eu, şi A. suntem online pe Facebook.
A: Mă culc. E rău să fii bolnav, oboseşti repede şi dormi mult. Dar, long story short, să ştii că e tot o gripă.
Eu: Da, pentru că eşti tânără şi ai imunitatea bună. Dar 6.000 de persoane din toată lumea au murit deja de această “gripă”.
A: Mai am unsprezece zile obligatorii de stat în casă, şi după aia, mai vedem. Înnebuneeeesc. Izolarea asta forţată, de parcă ai fi scursura societății, e cel mai insuportabil lucru.
Eu: Alţii 6000 au murit şi tu ai de stat acasă două săptămâni.
A: Bine că există internet, altfel mă sinucideam. Fată, te rog frumos să mă laşi anonimă. Să nu citească maică-mea. Dacă aude că am coronavirus, e în stare să vină pe jos până aici ca Badea Cârţan. Serios, deja mă simt mai bine. N-are sens s-o speriem.

Blamat de mulţi, înjurat de extremişti, internetul e calea prin care putem oferi azenţie şi companie cunoscuţilor cu coronavirus şi celor aflaţi în carantină. Două săptămâni. Trei. O lună. Fiecare cu propria sentinţă, în funcţie de vârstă, rezistenţa organismului şi gravitatea simptomelor. Pentru unii e “tot o gripă”. Pentru alţii, sfârşitul.

***

Îţi plac textele Trollywood? Susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.