Viaţa fără Pulică. Ziua a 2-a. Raport de investigaţie 2.

Deci, Pulică:

Deci, intro:

Să ştiţi că e adevărat: orice lucru pe care îl faci în viaţă îţi prinde bine când te-ai aştepta mai puţin. Eu, de exemplu, am făcut pentru Playboy un material numit “Raport de investigaţie”. Asta a însemnat că m-am milogit de şaptezeci de agenţii de detectivi particulari, până am găsit-o pe a şaptezeci şi una, să coopereze, şi să mă ia cu ei pe tot parcursul unei anchete. A fost una simplă: o proastă crede că soţul o înşeală şi soţul a trebuit îndelung filat. Dar o înşela. Detalii, în Playboy cu Adelina Vârciu, încă una pe care soţul o înşela. Oops, abia acum mi-am dat seama ce armonioşi suntem în subiecte.

Deci, raport 2:

Din episodul precedent: ieri mi-a dispărut mobilul. În cuşetă, spre Colojvar.
Dar suna. Şi m-am gândit că, dacă sună, e ceva în neregulă. Fie hoţul e prea prost să scoată cartela, fie nu e hoţ. Am luat-o pe Smochină de o toartă şi ne-am dus întâi la Informaţii. Acolo, o grasă binevoitoare ne-a luat în primire:

-Nu, nu ni s-o semnalat nici un obiect furat.
-Bun, Dar am înţeles că anumite vagoane rămân la Cluj, altele pleacă la Oradea. Deci, există o şansă ca ăsta să fi rămas la Cluj.
-No, arătaţi-mi beletul?
Aşa vorbesc ardelenii, fac o afirmaţie şi o termină în sus, de parcă ar întreba.
-No, îl arăt? zic eu şi scot biletul. Grasa se uită, face:
-Apăi ăsta o rămas la noi. Uite, ieşiţi pe şine şi mereţi, mereţi, treceţi de pod şi acolo îs vagoanele care rămân aici.

No, ieşim pe şine, merem, merem şi iară merem, ajungem la vagoane, şi în dreptul lor, la o căsuţă.
-Bună ziua, am călătorit cu trenul cutare şi vrem să verificăm în vagonul de dormit dacă e acolo mobilul.
-Apăi vedeţi că vagonu’ îi închis, şi conductoru’ doarme. Daţi cu ceva în geam.
Dăm cu ceva în geam, pauză. Dăm cu altceva în geam: aceeaşi pauză. Se înduioşează omul din căsuţă, vine el cu un băţ şi începe să dăngăne cumsecade:
-Domnuuuuu’. Dooooomnuuuuu’.
Un colţişor de perdea se dă la o parte şi apare un ochi cârpit de somn şi mijit de contactul cu lumina.
-Domnişoarele astea or pierdut un telefon. Lasă-le să se uite în cuşetă.
(Varianta dâmboviţeană ar fi fost: Pizdele astea sunt atât de proaste încât nu se prind când sunt ciordite. Dă-le dovada.)
Perdeaua se lasă, iar după câteva secunde se deschide uşa vagonului. Omul se uită la noi cu o ură pe care numai cei ce muncesc noaptea o pot avea faţă de dobitocii care le fut somnul. Îl înţeleg, inima mea e cu el, dar picioarele mele fac un salt şi merg în cuşetă. Iar Smochinuţa începe să sune. Telefonul începe să sune în urechea ei. Nu şi în încăpere. Dar sună.
-Păi aaaaaa… (cască naşul) făcut femeia curaaaaat şi nu mi-aaaaaa lăsat nimic. Dacă eraaaaa, îmi lăsa. Aaaaaa.
-Are număr de telefon femeia?
-E o firmă privată, nu ţine de noi, nu ştim nimic.
-Păi nu l-o fi aruncat din greşeală în gunoi?
Mergem noi la containere, care transformau arta de a puţi în act de virtuozitate. Sunăm. Nimic.
-Slavă Domnului, murmur eu. Mai bine renunţ la numerele lu’ Drăguşanu, Gina Pistol şi Maria Dinulescu, decât să mă amestec în jegurile astea.
-Păi cine ştie numărul femeii?
Între timp, un nene milos face:
-Are administratoru’ numărul ei?
Sună la administrator, îi prezintă succint şi ardeleneşte situaţia.
-No, zice domnu’ că mere la treabă în oraş, apoi la nu ştiu ce tratament? Apoi ajunge acasă la trei şi o sună pe femeie? Sunaţi-mă la trei şi ceva şi vă zic? Vorbesc io altfel cu ea!
Aha, deci când ardeleanul e hotărât, ia calul de coarne şi face şi el o afirmaţie. A nu se înţelege greşit, şi eu sunt din Ardeal, dar din zona în care ardelenii – exceptându-i pe cei veniţi din Moldova – au accent unguresc sută la sută. Iar ungurii, taman invers, fac afirmaţii şi atunci când întreabă.
Bun, între timp mă duc să îmi iau acreditarea, să fac nişte figuri de stil pe ici pe colo, să intru un pic în vorbă cu Giurgiu, cu Chirilov, una-alta. Bem o cafea fabuloasă cu Smochina la River Caffe, ne luăm nişte marţipan sinistru de dulce. Ne ducem la Vodafone să căscăm puţin gura, ăia ne confirmă: nu putem salva decât apelurile date efectiv în ultima lună. Ori, eu o sun pe Cherida doar când am treabă cu ea, nu-s Pepe să o sun zi de zi. Şi doar primele şase cifre din fiecare număr. Căcat! Între timp, îmi iau o cartelă de 5 euro, o băgăm într-un telefon vechi al Smochinei şi continui să mă sun şi să îmi dau mesaje: “Îmi vreau telefonul înapoi. Muie mă-tii!” “Să-ţi moară copiii în şanţ” etc.
La trei şi ceva, ne dă nenea cel milos un bip. Răspundem. Da, telefonul e la femeie, şi ne vom vedea cu ea la şapte, la Revizia de vagoane.
-Pula, murmur eu, la şapte am filme de văzut.
Şi deodată, pe Smochina o sun… eu.
-Alo, zice ea emoţionată de eveniment.
Blablablabla, se aude piţigăiat din mobil.
-Cum? Pe Strada Dunării? Unde-i strada Dunării? Ultima staţie a lui 47? Hai că venim.
Şi închide.
-Habar nu am unde-i strada Dunării. Hai să parcăm undeva şi să luăm un taxi.
Ajungem în ultima staţie a lui 47. Nimeni. Stăm şi aşteptăm. Ţinem şi taximetristul cu noi, să nu fie cine ştie ce setup. Măcar să ne fure pe toţi trei pentru prelevare de organe.
Femeia nu răspunde. Atunci îl sun pe nenea milos:
-Vă rog, transmiteţi-i pizdei proaste că, dacă a dat telefon de pe numărul meu, e clar că ea a ciordit mobilul. Dacă nu apare în zece minute, mergem ţintă la poliţia feroviară.
Mai aşteptăm zece minute, ne sună ea:
-Scuzaţi, dădeam cu aspiratorul şi nu l-am auzit?
-Cum adică? smulg eu telefonul din mâna delicatei Smochine. Mata ne dai întâlnire în curu’ Clujului, peste 20 de minute, stau cu taxiul staţionat şi mata continui să îmi reţii mobilul? Sau apari în două minute, sau mă duc acum la Poliţie! Avem şi dovada că ne-ai sunat de pe numărul meu!
În zece secunde, povestea s-a terminat cu hepi-end. Dar nu i-am dat un milion, din două motive: unu, ne cărase până în periferiile periferiilor Clujului şi doi, ne lăsase să aşteptăm ca idioatele. I-am dat doar 50 de lei.
-Asta aşa, să-ţi fie cu învăţătură de minte, că vreau servicii prompte pe banii mei!
Ajungem înapoi în centru, coborâm din taxi, Smochina începe să se pipăie febril.
-Aoleu, unde mi-o fi telefonul?

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. thecreatrix says:

    “Aşa vorbesc ardelenii, fac o afirmaţie şi o termină în sus, de parcă ar întreba”- aşa credeam că e normal 🙂

  2. glumetu says:

    suspansul ma ineaca! 🙂

  3. Lorena Lupu says:

    vezi dacă nu ai luat lecţii de înot la timp?

  4. Bianca says:

    Fabulos….
    :))
    Cred ca se aplica oriunde in tara asta chestia cu “imprumutatul” lucrurilor.
    🙂
    Te pup.

  5. Bianca says:

    Partea buna e ca nu ai deloc o viata plictisitoare! 😛 Astept “episodul” urmator.

  6. Lorena Lupu says:

    mno, ştii filmul porno “Debbie does Dallas”? nu, nu îl ştii, că tu nu te uiţi la pornache. asta e versiunea ardelenească: “Lorena does Cluj”.

  7. coramica says:

    No tu, abia astept continuarea povestii

  8. valer says:

    :)))))

  9. glumetu says:

    Eu acum mi-am dat seama de poza: Pulica poarta tricou negru acolo? 😀

  10. dadea cu aspiratorul si barba’su vorbea cu jenna jameson de pe roamingu’tau…
    trebuia prinsa si sfartecata! 🙂

  11. Lorena Lupu says:

    cu jenna jameson nu, doar cu vreo 3 numere de orange. :))

  12. valer says:

    1. mi-au plăcut fazele cu varianta dâmboviţeană şi arta de a puţi

    2. în Cluj nici măcar nu găseşti cine ştie ce accent ardelenesc, e mult diluat şi poţi nimeri ciudaţi care insistă să vorbească literar

    3. pînă la urmă ai ajuns la filme 🙂 ?
    pricep că nu poţi da pe gratis chestiile penru care ţi s-a plătit cuşeta, dar câteva fraze, pliz-pliz?
    eu am bifat “videocracy” şi “cum mi-am petrecut sfârşitul verii”, nu ştiu de ce mi s-a părut că “videocracy” ar fi cam genul tău

  13. Amenth says:

    Probabil n-avea copii care sa-i arate cum se scoate cartela din telefon.

  14. coramica says:

    Te-ai intalnit cu Creatrix?

  15. Lorena Lupu says:

    nu m-am întâlnit nici cu mine, la cât am alergat de colo până colo.

  16. coramica says:

    @ valer – ce spui? Io stiu ca la Cluj se vorbeste cel mai cu accent. Am stat 5 ani acolo, stai linistit

  17. thecreatrix says:

    cei mai “accentuaţi” sunt clujenii, bistriţenii şi maramureşenii. maramureşenii rup.

    şi iubitii pe care i-am avut in cluj, deşi oameni elevaţi cu doctorate and shit, scoteau câte un neaoşism de râdeam o oră. era in natura lor.

  18. Gabriel says:

    Deci sa inteleg ca Pulica este ingerul tau pazitor ?:)

  19. coramica says:

    Bistritenii vorbesc frumos, parca ar canta. Morosenii…eh, Doamne feri sa te legi de vorba lor, hahaaa

  20. Machiaveliq says:

    HA HA HAi ca am râs! :))

  21. mishwoo says:

    poor poolikă…

  22. coramica says:

    Ce ai mai facut? Noi merem la bac. Pe greva. Ca sunt cooptata in comisia de bac la limbi straine(franceza)

  23. valer says:

    @ coramica – nu poţi compara accentul prăpădit şi palid al Clujului cu cel concentrat, de exemplu din satele de lângă Salonta

  24. sineva says:

    super , super tare.

  25. xxl says:

    Grea, grea “viata fara Pulica” 😛

Leave a Reply to glumetuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading