Nu \u00een\u0163eleg de ce unii oameni care \u0163in neap\u0103rat s\u0103 se dea cul\u0163i au un nesa\u0163 fa\u0163\u0103 de condeiul gogonat.<\/p>\n
S\u0103 definim \u00eent\u00e2i condeiul gogonat.<\/p>\n
Condeiul gogonat nu are nimic de spus. Textele lui nu au idei, nu au emo\u0163ii, nu au intrig\u0103, nu \u00eendeplinesc niciuna dintre func\u0163iile de baz\u0103 care diferen\u0163iaz\u0103 un text de o claie de cuvinte. \u015ei atunci, condeiul gogonat \u00eencearc\u0103 s\u0103 compenseze pentru toate acestea cu un exces de figuri de stil. Cu c\u00e2t mai exagerate \u015fi mai penibile, cu at\u00e2t \u00eei sun\u0103 mai bine. Condeiul gogonat, ca \u015fi pi\u0163ipoanca de Doroban\u0163i, se simte gol. \u015etie c\u0103 nu are nimic de oferit lumii. \u015ei a\u015fa cum pi\u0163ipoanca se umple de silicon \u015fi botox, condeiul gogonat se umple de figuri de stil.<\/p>\n
Din p\u0103cate, socoteala de acas\u0103 se potrive\u015fte prea pu\u0163in cu cea din t\u00e2rg. \u015ei buzele Marinelei Ni\u0163u, ca \u015fi textele condeiului gogonat, izbutesc doar s\u0103 ne st\u00e2rneasc\u0103 hohote de r\u00e2s. Ambii ofer\u0103, p\u00e2n\u0103 la urm\u0103, ceva omenirii. Dar exact ce nu \u00ee\u015fi doresc.<\/p>\n
S\u0103-l vedem pe condeiul gogonat \u00een ac\u0163iune:<\/p>\n
“Ieri m-am tuns. Frizerita avea alte maini, alte palme. Imi vorbea despre copii. Noi nu avem copii, zeii au scris vietile noastre intr-un orfelinat. Acolo, in timp ce-si beau cafeaua intr-o dimineata tampita, s-au gandit ca noua ne-ar sta mai bine pustiiti. Sa coloram lumea vesnic inlacrimati. In primul vis in care am facut dragoste am crezut ca vom fi in stare sa stergem destinul cu o guma si sa ni-l scriem din nou, apoi mi-am dat seama ca desi tu esti o zeita, eu n-am cum sa fiu zeu. Un zeu nu pacatuieste si nu arde clipele. Un zeu nu lasa lucrurile in voia intamplarii. Un zeu nu se ascunde sub patura cand vantul spulbera perdelele. Un zeu nu latra noaptea ca un lup.” <\/p><\/blockquote>\n
A se remarca:<\/p>\n
-emfaza f\u0103r\u0103 sens
\n-sentimentul de jale mimat\u0103, for\u0163at \u015fi prea pu\u0163in veridic
\n-lipsa unei idei coerente, care \u00eencepe, continu\u0103 \u015fi ajunge undeva.<\/p>\nIar zeul care nu latr\u0103 noaptea ca un lup, spre deosebire de spiritul care url\u0103 ca lupu’, e de o rar\u0103 poezie.<\/p>\n
“Trenul in care te-ai urcat te-a dus in nori, iar celalalt pe mine m-a ingropat in pamanturi. Aici doar inima mai bate la fel, dar nu aud nici o chemare. <\/p><\/blockquote>\n
B\u0103ie\u0163a\u015f, dac\u0103 te duceai p\u0103 la ni\u015fte ore de anatomie de-a opta, \u00ee\u0163i explica profa c\u0103, dup\u0103 ce cr\u0103pi, inima \u00eenceteaz\u0103 s\u0103 bat\u0103. Sau personajul e o r\u00e2m\u0103, vreo coropi\u015fni\u0163\u0103, ceva, caz \u00een care \u00eemi cer scuze. \ud83d\ude00<\/p>\n
“Filele mele negre se vor colora sub ochii tai portocalii, vor prinde viata prin irisii tai portretizati, vor reusi in sfarsit sa respire. Niciodata nu mi-a fost mai greu sa traiesc decat acum cand esti departe. M-am parasit pe mine insumi ca sa incerc in visul meu cretin sa descopar o comoara.”<\/p>\n
Recunoa\u015fte\u0163i c\u0103 lirismul iri\u015filor portretiza\u0163i v-a spart, nu? \u015ei pe noi. De r\u00e2s.<\/p>\n
“Rebecca era imbracata in totalitate de Adidas, avea un tricou dintr-un material usor, de culoare portocalie care-i acoperea sanii abia inmuguriti, dar incredibil de bine slefuiti, o pereche de pantaloni trei sferturi albi ca marmura si pantofi sport in acelasi orange cuminte si viu. Imi dadea senzatia ca lucreaza la o promotie sau face un fel de reclama la produsele acestei firme. I-am intins pachetul cu mana dreapta, ridicand cortina neagra si am lasat-o sa extraga un Dunhill. Degetele i s-au mulat pe tigara ca o ultima piesa integrata intr-un lego. Bineinteles, i-am intins si un foc dar mi-a facut un semn discret sa ma opresc: nu e nevoie, are.
\nCe sculptor reusise oare, cu atata dibacie, sa dea nastere acelei stralucitoare figurine de ceara? Simteam cum viata mi se pierde in cladestinitate, iar veleitatile mele erotice, tot mai puternice, aveau sa sfarseasca in ghearele hidoase ale unei dame de cartier\u2026” <\/p><\/blockquote>\nde pantalonii de marmur\u0103 \u015fi de s\u00e2nii \u015flefui\u0163i cu \u015fmirghelul am f\u0103cut deja mi\u015fto mai jos, \u00een comentarii. Oranjul deopotriv\u0103 cuminte \u015fi viu (cum o fi asta?), degetele care se muleaz\u0103 pe \u0163igar\u0103 ca bucata “integrat\u0103” (deci, integrat\u0103, da?) \u00een Lego \u015fi ghearele hidoase ale damei de cartier \u00eel pierd pe erou, nu \u00een clandestinitate, ci \u00een ilaritate. Dar na, pute\u0163i voi s\u0103 g\u0103si\u0163i pasaje infinit mai penibile pe http:\/\/rasarit.wordpress.com, unde umorul involuntar a ajuns la “the next level”<\/p>\n
\u015ei sincer, mi s-ar fi f\u00e2lf\u00e2it glorios (scrie\u0163i, fra\u0163ilor, c\u00e2t de prost vre\u0163i \/ pute\u0163i), e loc sub soare pentru toat\u0103 lumea – dac\u0103 acest rig\u0103 al limbajului de lemn nu \u015fi-ar fi g\u0103sit s\u0103-mi dea lec\u0163ii de scriere ieri.<\/p>\n
Nu putem dec\u00e2t s\u0103 ne imagin\u0103m o scen\u0103 de familie din via\u0163a condeiului gogonat (CG)<\/p>\n
Mama: E gata masa!
\nCG: Stai, n\u0103sc\u0103toare a mea care prin groapa-\u0163i moale \u015fi c\u0103ptu\u015fit\u0103 de falduri stacojii \u00eemi dete\u015fi spiritul care url\u0103 ca lupu’, s\u0103 termin o \u00eentors\u0103tur\u0103 frizant\u0103 de geniu de pe blogul meu unduitor ca o m\u0103tase a glandelor lacrimale.
\nMama: Hai, Ionele, c\u0103 f\u0103cui sarmale.
\nCG: Sarmale! Aceste mici miracole ale \u00eenv\u0103luirii prin \u00eembr\u0103\u0163i\u015farea tandr\u0103 \u015fi nemuritoare a foii ridate \u015fi frem\u0103t\u0103toare de varz\u0103…
\nMama: Nu, Ionele, le f\u0103cui cu foi de vi\u0163\u0103.
\nCG: Vi\u0163a, coroana zeului Apolon cel cu coad\u0103 de tigru \u015fi testicule ca catifeaua sim\u0163urilor \u00eenv\u00e2ltorate \u00eentr-o noapte paradisiac\u0103 \u015fi infinit\u0103 de stele ce cad, pr\u0103bu\u015findu-se \u00een oceane de sf\u00e2nt meclem.<\/p>\n(Oops, scuze, cu ultimul cuv\u00e2nt am ie\u015fit din personaj. Reintru acum!)<\/p>\n
Mama: B\u0103i, Ionele, citii \u015fi io Legendele Olimpului de Alexandru Mitru \u015fi parc\u0103 vi\u0163a era a lui Dionysos.
\nCG (dispre\u0163uitor): Ce e acela citit? Cititul e pentru spirite meschine \u015fi incapabile de a transversa zarea cugetului ce str\u0103luce precum ravene pline de vin alb al nesf\u00e2r\u015firii clipocitoare. Mam\u0103\u0103, ce bine a sunat asta, stai s-o notez pe blog.
\nMama: Hai, m\u0103, Ionele, c\u0103 se r\u0103ce\u015fte m\u00e2ncarea!
\nCG (o prive\u015fte \u015focat): Mam\u0103, ai alte m\u00e2ini, alte palme, alte degete. De ce m\u00e2inile tale, mam\u0103, sunt albastre cu p\u0103tr\u0103\u0163ele albe? Ce zeu al oportunismului mic-burghez te-a blestemat?
\nMama: Ce-ai, m\u0103, copile, nu-mi recuno\u015fti m\u0103nu\u015file de buc\u0103t\u0103rie?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Nu \u00een\u0163eleg de ce unii oameni care \u0163in neap\u0103rat s\u0103 se dea cul\u0163i au un nesa\u0163 fa\u0163\u0103 de condeiul gogonat. S\u0103 definim \u00eent\u00e2i condeiul...<\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-2686","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-spicy"],"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack_likes_enabled":true,"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2686","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=2686"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/2686\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=2686"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=2686"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/lorenalupu.com\/blog\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=2686"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}