Era fotografia unei doamne de alt\u0103dat\u0103, \u00een vitrina unui anticariat. O cump\u0103r\u0103 dintr-un impuls pe care nu \u015fi-l putu explica. Poate era din cauza coafurii elaborate, poate era din cauza liniei gra\u0163ioase a g\u00e2tului, sau din cauza buzelor apetisante \u015fi totodat\u0103 aristocratice. Coloritul sepia nu-i permitea s\u0103 disting\u0103 nuan\u0163a ochilor, dar era o culoare deschis\u0103, poate verde, poate mov ca al lui Liz Taylor t\u00e2n\u0103r\u0103.<\/p>\n
-Doamn\u0103, \u00eemi permite\u0163i s\u0103 v\u0103 ag\u0103\u0163 \u00eentr-un cui din modestul meu apartament?<\/p>\n
Fotografia, logic, nu r\u0103spunse. Dar \u00een fiecare sear\u0103, c\u00e2nd stingea lumina \u015fi l\u0103sa aprins\u0103 doar o veioz\u0103 – nu putea nici acum s\u0103 doarm\u0103 cu lumina complet stins\u0103, pentru c\u0103 g\u00e2ndacul \u0103la sinistru, negru, pe care \u00eel g\u0103sise pe obraz la 6 ani \u00eei b\u00e2ntuia \u015fi acum orice clip\u0103 de bezn\u0103 – ochii ei se umpleau de o lucire misterioas\u0103. Iar el a\u015ftepta cu r\u0103bdare noaptea \u00een care ea \u00eel va fura, \u00eel va duce \u00eentr-o sal\u0103 misterioas\u0103 de bal \u015fi \u00eel va \u00eenv\u0103lui \u00eentr-un fo\u015fnet m\u0103t\u0103sos de rochie cu tren\u0103 interminabil\u0103.<\/p>\n