“Zâmbeşte!”

Habar nu am de ce, dar simplul fapt că eşti femeie le inoculează foarte multora impresia că ai nevoie de sfaturi / sugestii / instrucţiuni în chestiuni simple de viaţă, care sunt în mod vizibil opţiuni şi nu scăpări din partea ta.

Sau, mai scurt, orice şomer cu patru clase, care stă cu mă-sa, crede că are ceva care-l îndreptăţeşte să adopte un ton de şeful-tău-care-te-plăteşte-cu-mii-de-euro-pe-lună.

Şi nu, nu are.

Unele sfătoşenii sunt de-a dreptul insultătoare pentru inteligenţă, ca alea de viaţă şi operă. Să-i povesteşti unui scriitor cum ar trebui să scrie e ca şi cum te-ai băga peste Beethoven să-i relatezi cum crezi tu, zeroul absolut în domeniu, că ar trebui să compună el muzică.

Nu, faptul că autorul cu pricina s-a născut cu 2 în buletin nu îl face mai puţin conştient de vocea lui distinctă, de nota lui personală şi de ce are el de făcut. Cel mai frecvent compliment pe care-l primesc e: “aş putea recunoaşte un text scris de tine dintr-o mie”. În condiţiile astea, crezi tu că mă interesează cum crede un neica nimeni că ar trebui să evoluez?

Alte sfătoşenii sunt minuscule, iritante la modul general uman. Şi lista asta e condusă de depaaaarte, din avion, de funestul “Zâmbeşte”.

Un om care are chef să zâmbească, zâmbeşte şi singur. Un om care are chef să se cace pe el de râs o face. Dacă nu, nu. Şi e valabil şi dacă omul e femeie.

Iar eu nu simt nici o presiune să rânjesc la oameni care nu-mi inspiră asta. Dacă aş beli dantura în mod egal la toţi, nu s-ar mai distinge cine îmi place şi cine nu.

Să pretinzi un zâmbet de la un om care n-are chef să-ţi zâmbească, posibil pentru că ar băga opt cuţite în tine, e o imbecilitate cât casa. Iar dacă zâmbeşte în replică, probabil că tocmai şi-a imaginat cum îl înfige şi pe al nouălea.

Să pretinzi un zâmbet de la un om care se uită la tine cu silă e o dovadă de aroganţă surdă şi oarbă la interlocutor. Nu ai cum, într-o lume liberă, să încerci să-i spui altuia ce mimică să adopte. Pur şi simplu, nu ai cum. E încălcare a spaţiului personal.

Dar hai să presupunem că muierea stă serioasă pentru că o apasă o problemă anume. “Zâmbeşte” înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât “Problemele tale nu contează. Vreau să-ţi hackuieşti starea de fapt şi să îmi dai mie supremă importanţă făcând o faţă care nu-ţi vine.”

Sincer, aş face genul ăsta de zâmbet taxabil. Dacă ar trebui să dea bani din buzunar, subit individul ar sta zece secunde să mediteze dacă e cazul să-ţi ceară mimica facială care-i convine lui sau nu.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. bia says:

    subscriu. de 2 ani am luat o decizie oarecare in ceea ce ma priveste. nu exista saptamana sa nu dau macar de un cretin/cretina care sa isi dea cu parerea si sa imi dea sfaturi despre cum ar trebui sa imi traiesc eu viata si ce decizii ar trebui sa iau. de obicei, cretinul/cretina in cauza habar n-are despre viata mea dar stie sigur ca mie mi s-ar potrivi cutare lucru. si insista sa afle detalii pe care eu nu doresc sa le ofer, ca nu imi expun viata la ghiseu oricarui necunoscut. imi vine sa scot vocabularul “frantuzesc”, dar nu mai vreau si alte probleme. si atunci nu-mi ramane decat sa ma mut in munti, unde tipologia umana mai devreme amintita nu are acces.
    “zambeste” – chiar si degeaba la luna – alta idiotenie. face parte din categoria: stiu ca nu ma placi, dar minte-ma frumos. genul de indivizi nesiguri pe ei care au impresia ca parerea lor conteaza, si ca soarele se invarte in jurul lor, prin urmare, devin frustrati cand femeile (pe care le considera inferioare) nu dau 2 bani pe dorintele lor. urmeaza apoi apelative din seria “c**va”. dupa ce le-a sufocat cu prezenta lor nedorita, o sa spuna ca el le-a refuzat avansurile, ca au nasul mare si sunt grase. Tipologia libidinos-nesimtit-ratat.

  2. Lorena Lupu says:

    scoate vocabularul franţuzesc, e ok.

  3. Tipsynel says:

    Zambet taxabil! Dar el exista in domeniile serviciilor. Degeaba zambesc toti cand apelezi la ei si te vad cu cardul plin, portofelul gros si fac chiar plecaciuni? Poate unii au un gol imens in suflet, numai de zambit nu le arde! Dar de-i prinde patronul ca nu zambesc, zboara! E pe langa fata de subiect dar mi-am amintit de o stewardesa care trebuia sa zambeasca desi mama ei era pe moarte.

  4. Lorena Lupu says:

    nu e de loc pe lângă subiect. despre asta e vorba.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger