Zece practici iritante ale industriei cosmetice

Ah, iluzia frumuseții. Iluzia că, pentru o oră, două sau zece, te-ai eliberat de toate defectele, ți le-ai șters cu radiera de pe chip, și ai devenit acel ideal feminin care tronează pe coperți de reviste și pe altarul viselor noastre.

Ce nu facem noi pentru iluzia frumuseții? Numai în 2018, încasările acesteia au ajuns la un total amețitor de 445 miliarde de dolari. Dolari investiți în povestea tenului ca mătasea, a ochilor mari cu gene lungi, a buzelor apetisante și așa mai departe. Dacă îmi plăcea să scriu genul ăsta de sirop, iar Catchy plătea salarii, acum scriam la Catchy.

Dar există obiceiuri ale industriei cosmetice care îmi macină nervii mărunt, și în cele ce urmează, vi le voi împărtăși, că poate vă enervează și pe voi.

A) Pretențiile aberante 

Noua cremă etc, cu efect de filler fără ac, întoarce timpul înapoi. Fii iar de douăzeci de ani cu acest produs revoluționar, care-ți penetrează adânc celulele epidermei și le provoacă orgasme în serie, montate în paralel ca becurile.

Realitatea tristă e că nu există așa ceva. Dacă un produs realmente ți-ar putea pătrunde până-n celule și etc., s-ar vinde numai cu rețetă de la medic, și ar fi clasificat drept un produs farmaceutic, nu unul de frumusețe.

Și atunci, de ce anumite produse par să ne șteargă ridurile? Pentru că o bună parte din ridurile superficiale se datorează deshidratării, și respectivele produse au formule (mai ales cele bazate pe acid hialuronic) care refac hidratarea și, prin urmare, îmbunătățesc ASPECTUL EXTERIOR. De asemenea, alte produse conțin protecție UVA și UVB, și arăți mai bine pur și simplu pentru că a existat o barieră între tine şi genul de raze nocive pentru pielea ta.

Apoi, mai e masajul facial care antrenează musculatura feței și fluxul de sânge, și creează aspectul mai tonifiat.

Dar timpul nu se întoarce înapoi și nici o cremă nu te face să arăți din nou de 20 de ani. Cel mult, dacă te apuci de la 20 de ani să te hidratezi ca lumea și să folosești și creme hidratante protectoare, pielea se uzează mai lent decât dacă o lași pradă intemperiilor și poluării.

Și direct din acest punct derivă și

 B) Publicitatea photoshopată la creme de față și fonduri de ten 

Okay. Deci tu îmi vinzi fillerul fără ac, bomba de tinerețe și frumusețe cu concentrat de șapte extracte hrănitoare și loțiuni minune.

Sensul alăturării unei fotografii care a făcut mai mult abuz de Photoshop decât Băsescu de whisky într-o marți obișnuită este exact nul.

Ideea de fotografie ilustrativă este taman aceea de a pune în evidență, real, efectul cremei. Pe o piele imperfectă. Dacă tu iei un fotomodel de 18 ani și plimbi un airbrush chiar și pe fățuca aia pură și nevinovată, nu faci decât să-mi spui că fotografia NU redă produsul, și, prin urmare, mai bine postai pisicuțe.

Noua cremă antirid, cu efecte miraculoase de întoarcere a timpului înapoi. 

C) Swatchurile perfecte, ca trase cu bidineaua. 

Vezi foto deschidere.

Mi-au trecut prin mână zeci de farduri, pentru că le ador. Și vă asigur eu: nici măcar cele mai fabulos pigmentate, cele mai rezistente, cele mai fabulos de uandărful, nu au swatchuri drepte și unghiulare ca harta Americii. Mai ales că ideea swatchului e să testezi pe braț cât pigment se aplică dintr-O SINGURĂ dungă.

Aceste swatchuri sunt la fel de reprezentative pentru fardurile respective, cum e imaginea photoshopată pentru crema precizată la punctul meu, și la fel de utile pentru consumator ca – ați ghicit – o poză cu pisicuțe. Drept care, o mai postăm o dată.

Noile farduri incredibile, cu aplicare perfectă, uniformă ca șinele de tren. 

D) Reclamele la rimel unde modelul poartă gene false. 

A nu se înțelege că am ceva împotriva genelor false. Când nu plec de acasă pe fugă, îmi place și mie să le port, mai ales că ale mele de la natură sunt mai degrabă inexistente, pleoștite, rare și șaten deschis, ca părul din cap.

Genele false sunt frumoase, oriunde și oricând, mai puțin în timpul unui act animalic de sex sau într-o reclamă la mascara. Dacă tu îmi povestești că dai volum amețitor, alungire năucitoare și curbare confuzantă, dar eu mă uit la poză și văd gene Ardell, fotografia e la fel de reprezentativă etc.

Credeai că scapi așa ușor de noi, boss? 

E) Aplicatoarele alea mici, penibile, de plastic, cu bureței la capăt, din paletele de farduri. 

Habar nu am de ce le bagă lumea în cutii. Dar, pe bune, n-am nici cea mai vagă idee. Răhățeii ăia cu bureței nu fac decât să strice cel mai de calitate și cel mai pigmentat fard. Sunt urâți cu crengi, sunt infinit mai murdari și mai toxici decât niște pensule din păr natural sau material sintetic, care se spală și se întrețin relativ simplu, aplică inegal, murdar și urât, și nici nu poți face blending (aka estompare) cu ei.

E ca și cum cineva ar crea un cadou frumos și, ca să mai fie ceva acolo, ar strecura și un excrement din litiera pisicii.

Companii de cosmetice, vă rog, nu! Dacă vă lasă inima, puneți o pensulă. Dacă nu, pur și simplu NU puneți aplicator. Preferăm cu degetul.

F) Produsele de ten parfumate. 

Orice cosmetician cu oarecare habar vă va spune că parfumul e unul din principalii iritanți pentru ten, datorită conținutului de alcooluri și de uleiuri care pornesc un război deschis împotriva conținutului de apă și îți înfundă porii.

Dar industria de beauty continuă să pompeze creme cu aromă îmbietoare de piersică, farduri cu aromă apetisantă de ciocolată, și așa mai departe.

Produsele pentru ten ar trebui să NU conțină parfum. Vrei să miroși frumos? Fă o baie, apoi dă-te cu deodorant și parfum, și ai rezolvat problema.

Aroma îmbietoare de caisă și ylang ylang e la fel de importantă pentru produsele de ten precum, ați ghicit.

Cf? 

G) Cutiile total nepractice pentru farduri. 

Anul trecut, MAC a lansat minunăția asta. Da, știm, referință culturală la industria muzicală și la cum arată când înregistrezi voci.

Dar eu sunt o bestie practică, și am spațiu limitat în casă. Priviți cât de mare e paleta asta, comparativ cu cât de puțin produs oferă concret. Priviți tot teritoriul ăla virgin, și câte nuanțe mai puteau intra.

Nu mă interesează makeup în formă de p**a calului, cu produs numai în vârf. Nu mă interesează ca makeupul meu să redea nemurirea sufletului. Vreau ca makeupul meu să ocupe loc puțin și să-și facă treaba pentru care l-am cumpărat. Dacă vreau un radio, îmi cumpăr direct un radio, dacă vreau să trag voci, mă duc la un studio și trag voci, și dacă vreau mileuri pentru bibelou, îi scriu primului ministru să-mi împrumute o rochie.

H) Paletele de rujuri. 

Încă nu am întâlnit pătrățelul ăla de ruj dintr-o paletă care să nu se termine din șase aplicări, în timp ce un baton de ruj ține până expiră. Dar nu e numai asta.

E și faptul că, o dată ce plimbi o pensulă prin ele, arată vomitiv de grețos.

E și faptul că le ții expuse la aer mult mai mult decât o faci cu un baton de ruj sau un tub de gloss.

E și faptul că produsul, fiind ruj, este mai cremos și tinde să se transfere dintr-un compartiment în cel vecin.

E și faptul că e mult mai ușor să te dai un ruj tăiat special pentru a fi aplicat, decât să te chinui cu o pensulă de buze, dacă nu ești makeup artist profesionist. Și de obicei, rujurile din palete tind să fie mult mai proaste decât alea din baton sau tub.

Ah. Și de obicei, dacă e paletă, minimum jumătate dintre nuanțe nu ți se potrivesc.

I) Fardurile în tonuri plictisitoare de maro şi gri 

Orice om care şi-a dat minimum o dată cu smac pe faţă are TONE de marouri şi griuri. Şi dacă nu le are el, piaţa e invadată până la refuz de marouri şi de griuri. Planeta asta nu mai are nevoie de farduri maro şi gri. Jos marourile şi griurile. Sus culorile. Dacă primeşti un anunţ entuziast, iar produsul nou lansat arată aşa, eu nu mă mai joc.

Plictisealăăăăă. 

Prefer să mă uit la poze cu pisicuţe.

Miau.

J) Caliceala obscenă. 

Cu alte cuvinte, tu ne-ai trimis clienţi, îţi mulţumim frumos, ai putea să contribui la creşterea noastră, dar numai în regim de mocangeală.

Trecând peste faptul că afilierea înseamnă plată pe procent din ce vinzi (caz în care eu deja “trimisesem trafic de bună calitate” şi “avusesem conversii bune”, prin urmare mă calificam la o primă trecere pe la casierie), iar barterul înseamnă că tu mă lauzi pe un rimel şi un “să trăiţi, tovarăşi”, modul ăsta de a pune problema e radical greşit. Tu ne-ai adus încasări, aşa că ne-am gândit să te exploatăm gratuit.

LOL. Not in this lifetime. Mai bine postez poze cu pisicuţe.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Alina says:

    In mare parte sunt de acord cu tine, mai putin faza cu bureteii din palete. Nici o pensula cu par, oricat de scumpa, nu a reusit sa mi puna pe ochi un fard la fel de intens ca o pensula buretel buna (gen aplicatoarele moka de la inglot). Si blending fac apoi cu pensula cu par 🙂 deci eu zic ca cine nu are nevoie de buretei ii poate arunca si cine le gaseste o utilitate ii poate pastra
    Aaa si eu imi cumpar un numar mare de culori de maro si auriu diferite pentru ca imi sta bine cu ele si sunt cat de cat neutre. Si le termin des si mereu caut un maro si mai frumos. Rar pot folosi alte culori la munca din pacate.

  2. Lorena Lupu says:

    cu ăia mici și nasoi? refuz să cred asta.

  3. Alina says:

    Poate nu am eu pensula buna, ce sa zic 🙂 buretelu ala chiar ma ajuta, se prinde mai mult fard pe primer. Si jur ca blenduiesc frumos cu pensula la final, nu te prinzi ce ghidusii am facut

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger