Mi se fâlfâie de petrecerea voastră

Azi scârbătorim ziua de naştere a lui mesia de TikTok. Şi încă un prilej pentru mine să constat ce caracter infect, egocentric, lipsit de orice abilitate de a forma conexiuni umane reciproc mulţumitoare are creatura asta detestabilă din rărunchi.

În special după ce anchetele procurorilor au început să-i expună toate relaţiile cu interlopi, cu ruşi, fermele de postaci cu zeci de mii de conturi, obiceiul de a promite ţara la schimb tuturor speculanţilor pe împrumuturi de milioane de euro, securistul bătrân şi greţos era extrem de uşor de abandonat. Dacă îl preiei, îl preiei cu tot cu datorii, pe care le scoţi din c**ul poporului român.

Faptul că AUR a promovat luni în şir candidatura lui şi i-a ridicat statuie în loc să-şi vadă de propriul candidat ne spune ce copii singuri, însetaţi de aprobare paternă sunt ei de fapt. Chiar şi după ce toate tribunalele ţării l-au declarat neeligibil, rămăsese propunerea de prim ministru, pe care sper din inimă că nici dracu n-o acceptă. Pentru că nu există creatură mai toxică, mai distructivă şi mai mitomană în toată ţara asta.

Observaţi cum, de când a rămas Simion candidat, a scăzut scandalul cu 40%, pentru că Simion nu ştie să mintă, să abereze, să ameninţe şi să acuze „sorosistii” de cele mai gogonate tâmpenii, cum o făcea licheaua asta otrăvită de mentalitate bolşevică şi kaghebistă?

Și totuși, în repetate rânduri, Dilimache a arătat cât de amplu și de glorios i se fâlfâie de toate eforturile lui AUR. Azi, de exemplu, ei au pus iar la bătaie niște fonduri să-i facă adunătură publică de ziua lui, că-l ridice în slăvi pe preșul ales. Și preșul ales a anunțat cu superioritate că nu onorează cu prezența acest eveniment.

Nu poți face politică dacă nu poți să fii, în limbaj corporatist, „jucător de echipă”. Adică, să răspunzi cu grație la grație, să înscrii golul atunci când ți se centrează, sau să fii dispus să fii cel care centrează, să înscrie tovarășul tău, să fii dispus să împarți creditul, când e cazul și să înțelegi că nimeni nu-ți datorează nimic și, dacă oamenii sunt drăguți cu tine, e cazul să returnezi amabilitatea.

Cum o spune acest comentariu genial:

Mă tot întreb: când are AUR de gând să se trezească la realitatea faptului că, oricât s-ar zbate, tătucul n-o să-i mângâie pe creștet și n-o să le spună că e mândru de ei, și e cazul să-l lase în plata Domnului și a creditorilor care nu au pic de duioșie patriotică față de el și îl vor trata exact cum merită?

Ați dat banii degeaba să-i faceți ziua. Nu servește, pentru că dacă nu e în beneficiul lui electoral, de ce ar face-o?

Ca mică paranteză: unii îl critică pe Nicușor pentru că se înțelege prea bine cu toată lumea, și e dispus să comunice și cu partidele mainstream, și cu progresiștii, și cu suveraniștii.

Sorry to say it, dar cum niciunii nu vom dispărea magic peste noapte, singurul președinte EFICIENT va fi taman cel dispus să fie „jucător de echipă” și să asculte pe toată lumea. Dacă un grup i-ar fi organizat ziua de naștere a lui Nicușor, ar fi fost acolo, ar fi mulțumit cu respect, ar fi spus câteva cuvinte care să înduioșeze lumea, ar fi făcut selfies cu câțiva de acolo și le-ar fi postat pe Facebook și Instagram, cu o notiță de: „A fost o zi superbă pentru mine, vă mulțumesc tuturor”.

E ceea ce ar fi rezonabil să facă un om cu stofă politică reală. Nu o relicvă bolșevică egocentrică și coruptă până în măduva oaselor.

La mulți ani cu executare, Dilimache Putinescu. Îți urez de ziua ta să fii la fel de absent din viața noastră politică, cum vei fi azi la mitingul organizat de ziua ta.

Și îți mai dedic o dată maneluța zilei:

***

Coffee is love, coffee is life!

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading