The Matrix 4 este o comedie romantică

Am avut nevoie de doi ani şi jumătate, să-mi fac curaj să văd al patrulea film din seria The Matrix. Asta pentru că primul The Matrix a fost o metaforă cyberpunk perfectă atât în mesaj, cât şi în estetica impecabilă, şi era clar încă din trailer că se încearcă reîncălzirea unei ciorbe care a fost un reset cultural la vremea ei.

Să ne înţelegem, Lana şi Lilly Wachowski erau plictisite de The Matrix încă de la al treilea film, şi cine vizionează cele trei filme într-un binge de weekend va simţi suspansul şi tensiunea feroce din primul vs. lipsa de idei şi de chef din al treilea. Au şi avut grijă să-i omoare pe protagonişti, Neo şi Trinity, şi pe antagonist, Agentul Smith, să-i nimicească fără drept de apel, să se asigure că nimeni nu-i va pune să mai facă vreodată un Matrix.

Şi pot înţelege. Când îţi iese ceva ce ajunge la toată lumea, şi toată lumea te freacă necruţător la icre cu aceeaşi tâmpenie, ajungi s-o urăşti din rărunchii fiinţei. Cam cum e şi reacţia mea când mai vine un incelică să mă streseze cu femeile independente.

Dar aşa cum şi eu aş face femeile independente resurrections dacă ar arunca un studio de videochat în mine cu bugetul corespunzător, pot înţelege că şi Lana Wachowski a cedat la insistenţele producătorului Warner Bros şi, după insistenţe care au durat mai mult de un deceniu, după ce li s-a transmis celor doi Wachowski că Matrix 4 va exista cu sau fără ei, iată, acum aproape trei ani, în 2021, vaca de muls a fost lansată în cinematografe. Şi evident că a fost un eşec financiar, pentru că a reuşit să enerveze pe toată lumea.

Pe nostalgicii francizei, pentru că scenele de acţiune de acum sunt sloppy, neglijente şi generice, realizate la modul „să trecem peste asta”.

Pe incelii care au preluat simbolul red pill ca pe o metaforă care să sugereze că numai cu pastila roșie devii mascul ferok, obraznic și tare-n clonț, pentru că Matrixx 4 este as woke as it gets.

Pe puștii de azi, care nu au fost martori ai legendei The Matrix la vremea ei, și nu înțeleg 90% din callback.

Pe fanii tehnologiei, pentru că, dacă în 1999, Wachowski erau pasionați de SF și fiecare termen tehnic era folosit corect, în 2021, Lana e vizibil depășită de universul mereu surprinzător al jocurilor video multimedia, din care nu înțelege nimic, prin urmare, personajele nu știu nici ele dacă sunt eroi de joc video, boți, desene animate sau armata poporului.

Și toate aceste obiecții sunt valide.

Mai puțin cea a incelilor. Red pill a fost întotdeauna despre lupta Lanei și a lui Lilly de a depăși identitatea impusă din exterior, cea de Andy și Larry. Și cum ei au creat metafora, ei decid despre ce este, nu voi. Oricum, delicios cum siteuri și forumuri înttregi de labe triste rag despre cum iau ei pilula roșie. Și devin femei, haha.

Și ar mai fi una. The Matrix 4 merge pe extrem de mult callback. Adică referințe directe la primele filme. La început, e simpatic. Pe parcurs, devine un pic prea mult. Apoi, se face în continuare la fel de mult callback, încât înțelegi că filmul e deliberat ca un pensionar care îți povestește iar și iar legendele lui de glorie din tinerețe.

Și de aici se creează o temă nouă, care mie personal mi se pare interesantă:

Oare cum e când supereroul îmbătrânește?

Și nu doar supereroul, ci și fata frumoasă de care acesta e îndrăgostit. E adevărat, și Keanu Reeves, și Carrie Anne Moss s-au menținut incredibil de bine pentru cei 50 și ceva de ani pe care îi au ambii. Dar din machiaj și efecte speciale, s-ar fi putut realiza un film care să-i facă să arate ca în 1999.

Faptul că machiajul este minim, că toate imperfecțiunile vârstei sunt expuse cu lupa, și, cu toate acestea, chimia dintre eroi e neschimbată, ne spune că de fapt, despre asta e filmul.

Pusă în situația de a produce volens-nolens-bea-Grigore-aghiazmă un al patrulea Matrix, Lana Wachowski a decis să trateze teme care probabil că o preocupă acum: midlife crisis și dragostea la 50 de ani.

Vina nu e a ei. Vina e a noastră, că ne-am dus cu așteptări preconcepute.

Thomas Anderson e într-un punct de derivă emoțională. Are o grămadă de fani tineri, care îi spun că e un geniu. Și pe care îi ascultă binevoitor și absent. Toată intriga trilogiei e prezentată ca trei jocuri video de succes, care l-au făcut un superstar al industriei de gaming. Face terapie cu Analistul, care e, poate, singurul personaj cu care rămâi după finalul filmului, în afară de Neo și Trinity. Neil Patrick Harris e un antagonist nou, malefic în grația lui, manipulator și carismatic, și terapia lui perversă, menită să-l țină pe Anderson încapsulat într-o realitate cu care acesta conviețuiește din ce în ce mai greu e ca o parodie la adresa obsesiei noastre față de dezvoltare personală și a tuturor șarlatanilor pe care îi plătim să ne facă labă la ego.

Dacă scenele de acțiune sunt slăbuțe și plictisitoare, fiecare scenă a lui Anderson cu terapeutul e excepțională, realizată cu finețe și nuanță, și cu infinit umor.

Și personajul lui Carrie Anne Moss câștigă mult în profunzime și nuanță. În filmele precedente, Trinity era supereroina în latex cu vibe androgin care capta inima lui Neo și al cărei sărut îl trezea din moarte. În această versiune de matrice, Trinity e captivă într-o căsătorie nedorită, cu doi copii. E extenuată și deprimată. Ea și Neo se întâlnesc periodic la o cafenea, dar nu îndrăznesc să-și vorbească, pentru că, deși aerul vibrează când se ating, niciunul nu-și amintește ce a fost, și tot ce trăiesc e o emoție incertă, nerostită.

Din nou, tropes de comedie romantică.

Evident că, până la urmă, dragostea învinge, iar Lana oferă finalul fericit convențional, în speranța că, dacă moartea eroilor nu a putut încheia franciza, poate că „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” o va face.

Așadar:

Dacă vrei să vezi un film de acțiune SF cyberpunk cu badasserie incorporată, cum a fost The Matrix original, o să rămâi supărat ca Mirel din Turnu Măgurele. Dacă vrei să vezi o poveste de dragoste a unui supererou bătrân care nu mai sare ca odinioară, dar care încă are o sclipire în ochi de la zâmbetul femeii iubite, și încă e gata să sfâșie realități virtuale pentru ea, bagă-te la The Matrix Resurrections.

Pisica neagră care simbolizează glitchul din matrice apare și ea exhaustiv. Probabil că și Lana a adoptat între timp o pisică.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.