Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată, contra cost.
Mesajul de azi spune aşa:
***
Dragă Lorena,
Îți scriu întrucât aș avea nevoie de opinia ta pentru următoarea situație.
Eu trăiesc în afară de aproape 4 ani, carieră clasică 9-5, de curând am și un nou-născut, soț înțelegător. Încerc să țin legătura cu un cerc strâns de prieteni apropiați din România.
Problema e că de curând au început să-mi cam reproșeze că nu mai răspund la fel de repede și des la telefon, că ei nu știu cum o să mai ținem prietenia vie, că las prea mult timp între răspunsuri.
Pe lângă faptul că sunt full all day de task-uri legate de copil, casă și administrarea cotidianului, îmi fac totuși timp să le scriu mesaje, chiar să ne auzim la telefon (din când în când), trimis link-uri, meme-uri, să ne vedem atunci când vin în țară. Prietenii mei nu au încă vreun copil; este work in progress pentru majoritatea. În plus, au familii aproape care îi ajută cu curățenia prin casă și trimis de mâncare.
Simt că am foarte puțină spre deloc empatie din partea lor 🙁 Uneori chiar presiune că nu depun suficient efort (efort care ar veni cu prețul sacrificării unei ore de somn, care și așa este rară). Prin urmare, mă simt super vinovată de fiecare dată și simt că o sa pierd si ultima rămășița de contact social rămasă.
Ai vreo idee cum aș putea trece mai cu indiferență peste această presiune?
Cu drag,
X
***
Dragă X.,
Să începem cu începutul, care e cel mai important: NU ai de ce să te simți vinovată. În fond, tu nu minți. Chiar muncești sincer și pe bune, de dimineața până seara, faci tot ce poți să fii și mamă, și soție, și om al muncii, și gospodină, și de toate. Primul an de după nașterea unui copil e un efort cumplit pentru părinți, iar asta e o informație pe care cercul tău de prieteni ar putea s-o afle, dacă s-ar deranja să se documenteze.
În al doilea rând, poți să nu alegi indiferența. Poți alege să comunici. Faci o întâlnire cu toți pe Zoom într-o vineri seara. Și le spui că în seara asta lămuriți problema.
Le povestești sincer câtă muncă presupune un copil în primul lui an de viață, cât tragi de tine, și tot ce mi-ai povestit mie în mail. Le spui că pe lângă asta, te străduiești să ții legătura când și cum îți permite timpul, și observi că, totuși, există reproșuri. Le povestești că aceste reproșuri sunt jignitoare și lipsite de empatie, și că ai avea nevoie de înțelegere. Și închei: nu e o noutate că primul an din viața unui bebeluș e muncă 24 / 7 / 365. Puteți întreba orice mamă și orice medic pediatru.
Acum, stimați prieteni, am o întrebare. Pentru că eu nu am nervi și răbdare de învinuiri, atunci când eu simt că ofer tot ce se poate oferi în contextul dat.
Sunteți dispuși să înțelegeți situația?
Dacă da, prietenia poate continua. Dacă nu, putem rupe relația și asta e.
E important să aduni tot grupul, să nu te repeți de două ori, ca popa pentru baba surdă.
Și dacă ești pe Zoom, le poți arăta copilul, scutecele, diverse chestii, cu detalii specifice. Că poate înțeleg.
Dacă nici așa nu înțeleg, poți să te ierți. Tu ai făcut tot ce se putea omenește face. Încăpățânarea, imaturitatea, lipsa de empatie, încălcarea de boundaries nu e la tine, ci la ei.
E ok să le spui adio prietenilor care refuză să înțeleagă că treci prin momente grele. Prietenia înseamnă în primul rând înțelegere. Abilitatea de a te pune în locul celuilalt.
Poate că unii dintre ei nu îți sunt cu adevărat prieteni, și e ok. O să apară alții.
Dar, ca regulă generală, alege întotdeauna să ai o discuție clarificatoare înainte să spui ia hai marș de-aici. Unii oameni sunt orbiți de proiecțiile lor și nu te vor auzi, dar există cei pe care explicațiile îi luminează. Nu fii Lorena cea de 20 de ani care alegea ghostingul din lașitate. Fii Lorena de după 30, care alege să poarte discuția, să ofere argumente, să vadă dacă ne putem înțelege omenește și se detașează când vede că nu. Acordă-le oamenilor ălora șansa unei discuții oneste.
Sper că ți-am fost utilă.
Lorena.
***
***
Dacă îţi plac sfaturile obiective și bine intenționate, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Pai aia-i, ca daca esti afara (in vest) probabil ai un concediu de crestere copil minuscul in comparatie cu Romania, iar romanii nu prea inteleg cum e sa muncesti (si acasa si la job) la 3 luni de la nasterea copilului.
din punctul meu de vedere nici o propaspata mamica nu ar trebui sa isi justifice timpul liber (extrem de rar si de pretios) sau timpul de somn (de cele mai multe ori inexistent). DA poti sa faci, ceea ce a spus si Lorena, un Zoom meeting in care sa incerci sa le explici ca nu iti este deloc usor. in schimb nu trebuie sa te justifici cu nimic.
primul an de viata al copilului este crucial ca sa iti poti intra intr-un anumit ritm, sa nu mai vorbesc despre momentele in care te simti coplesita, momentele in care iti vine sa iti smulgi parul din cap, momentele in care te intrebi de ce ai facut un copil, daca mai apare si o depresie post partum, numai de explicatiile catre prieteni nu mai ai chef. cei ce te vor intelege o vor face, iar cei ce nu, la revedere! vei incepe sa gravitezi in jurul oamenilor care au copii si care inteleg ca fiecare moment alaturi de puiul tau e magic.
Exact.
Mie mi se pare ca ai facut deja ce a spus Lorena cu fiecare in parte – si rezultatul nu e pozitiv.
Asta e, de multe ori nici partenerul nu e cu tine la bine si la rau, daramite prietenii.
Eu cred ca problema e oarecum la tine ca “o sa pierzi orice ramasita de contact social” – cumva tu ai senzatia, nu stiu de ce, ca nu iti poti face alti prieteni si sunt astia sau nimic.
Chill. Poti sa iti faci noi prieteni oricand, unii cu interese comune – copiii sau orice altceva. Exista mii de intalniri de mamici, pilates cu bebelusul etc, playdates, poti merge la ateliere, cursuri, unele si cu copil.
Prietenii nu ar trebui sa fie un al doilea job (cu timpi de raspuns) cum zicea cineva mai sus ci o sursa de incarcare si bine.
Mi se pare corecta abordarea de mijloc, nici hai mars, dar nici, vai, cat ma simt de vinovata. Eu in primii doi ani ai copilului raspundeam si dupa doua luni la mesaje. Stiu, o mare nesimtita. Dar am copil, pet-uri, job full time, si casa de intretinut. Si zero sistem de support. (Btw, multi romani nu inteleg pentru ca nici nu isi cresc ei copiii, au pe mama, soacra si restul neamului care te invadeaza. Eu sunt super ambitioasa si vreau sa fac eu tot, deci si daca eram acasa, probabil ca procedam tot asa). Dar in fine, revenind la subiect, mai e o problema. Daca esti introvertita, ai mare nevoie de timp pentru tine. Si 20 minute daca le ai, preferi sa te uiti pe pereti si sa-ti asezi gandurile sau sa scrolezi fara rost, decat sa fii datoare sa stai pe WhatsApp vorbind despre nimic cu niste oameni odihniti. Asa ca nu are de ce simta nicio vinovatie. Mai ales ca, fiind in afara, prioritate la apeluri video are familia, care vrea sa vada copilul, nu prietenii, care si-asa te dojenesc ca n-ai timp de ei. Daca faci un calcul, inseamna 1-2-3 ore pe saptamana. Pentru o mama cu copil mic, tracasata si nedormita, E MULT.
Si eu m-am simtit vinovata in primele luni. Dar a trecut. Care a inteles, a inteles, care nu, va intelege pe pielea lui/ei la momentum potrivit.
mulțumesc pentru insight.
Eu n-as purta discutia cu ei, la modul oficial, ci as lasa lucrurile sa “alunece” de la sine. Pur si simplu, e o incompatibilitate de interese. Ei au alte chestii de facut, tu alte prioritati. Nu poti trage de un cal mort, la fel cum nici ei. Vor intelege candva, sau, daca nu, asta e, nici o pierdere.
“au început să-mi cam reproșeze că nu mai răspund la fel de repede și des la telefon, că ei nu știu cum o să mai ținem prietenia vie, că las prea mult timp între răspunsuri.”
Nu inteleg ce fel de prietenie e asta, cu ore si frecventa de raspuns la telefon si mesaje. Mi se pare mai mult un job full time la call center :))
Eu aș purta-o, pentru că eu cred în dreptul omului de a avea o opțiune având toate datele problemei.