Top 10 Placebo

Din punctul meu de vedere, cel mai important eveniment al verii, la Bucureşti, este concertul Placebo care va avea loc pe 30 iulie, la Arenele Romane.

Placebo e o trupă de legendă. Apărută în atmosfera dark, originală şi alternativă a scenei rock din a doua parte a anilor 90, a ajuns la notorietate internaţională în anii 2000 cu un sound fresh, intens personal şi delicios de britanic. Adăugăm la asta combinaţia neaşteptată dintre angoasa existenţială a muzicii alternative şi glamul gotic al valului de androginie din rock de la începutul anilor 2000, când rockeri ca Brian Molko de la Placebo, Ville Valo de la HIM şi Tilo Wolff de la Lacrimosa purtau mai mult machiaj decât maică-mea şi se băteau cu poşetele pentru un eyeliner de la MAC.

Pentru cititorii adolescenţi: gândiţi-vă la Placebo ca la un fel de Måneskin al anilor 2000.

Pentru a elogia cei treizeci de ani de muzică ai trupei Placebo şi a anticipa concertul lor de săptămâna viitoare, hai să facem un top 10.

10. 20th Century Boy (Velvet Goldmine Soundtrack, 1998 / Covers, 2003)

Să începem cu un reper cultural clasic de final de mileniu: filmul Velvet Goldmine. O încercare de ecranizare a unui biopic David Bowie, care, în urma refuzului lui Bowie de a coopera, a devenit o ficţiune feerică şi sălbatică despre o vedetă androgină, intens creativă, care înfrunta sfidător toate normele sociale.

Placebo au participat şi ei pe coloana sonoră cu un cover după T-Rex, intitulat 20th Century Boy: un imn autentic glam rock, edgy şi badass, perfect aliniat la personajul Absolut-Deloc-Savid-Bowie, interpretat de Jonathan Rhys-Meyers.

Fiind liber de încorsetarea tuturor avocaţilor, caselor de discuri, reprezentanţilor de toate tipurile, Velvet Goldmine e mai bun decât orice film biografic rock asumat ca atare, ca dovadă că libertatea creativă e singura cale. Iar coloana sonoră e genială, chiar şi fără muzica lui Bowie.

9. Bright Lights (Battle For The Sun, 2009)

Destinul obişnuit al unei trupe de rock e: se lansează, îi cucereşte pe adolescenţii momentului şi creează o mişcare culturală. Drama apare când puştii respectivi ajung la vârsta maturităţii, se angajează în corporaţii şi nu mai au timp să ţopăie pe stadioane. Şi atunci, trupele au două trasee: fie se updatează muzical la prezent şi caută să placă tinerilor momentului, fie îşi asumă maturitatea şi încep să facă muzică evergreen. Battle for the Sun (2009) e punctul în care Placebo au trecut la muzică evergreen. E unul dintre cele mai bune albume rock compuse şi produse în noul mileniu. E fenomenal.

Dar, din diverse motive, publicul n-a fost interesat de un Molko evergreen, de aceea, albumul a mers aşa şi aşa. Prin urmare, hai să dăm Cezarului ce e al Cezarului şi să apreciem o piesă rock pură, creată şi interpretată cu simplitate şi onestitate.

8. Meds (Meds, 2006)

Albumul Meds (2006) a fost un act de curaj.

Context: până în acel punct, Placebo a fost o poveste de mare succes, trupa rock a stadioanelor, eroul zilei. Daaar, în culise, lucrurile erau tulburi, şi membrii trupei treceau prin crize personale intense. Bateristul original, Steve Hewitt, a şi părăsit formaţia, la finalul înregistrărilor.

Întâmplător, albumul a ieşit într-o perioadă muzicală în care trupe precum Korn, My Chemical Romance şi Nine Inch Nails o ardeau pe depresie feroce şi foarte trendy, deci s-a încadrat armonios în peisaj. Iar Meds, single-ul care dă şi titlul albumului, e o piesă pe nedrept uitată în zilele noastre.

7. Taste in Men (Black Market Music, 2000)

Hai să ne întoarcem la perioada sexy a lui Placebo. Când Molko apărea în clipuri şi concerte cu un machiaj complet şi unghiile perfect lăcuite.

Taste In Men, primul single al albumului Black Market Music, a fost o provocare. Într-o eră macho, a bărbatului sportiv şi încordac, Molko a invitat publicul să-şi schimbe gustul în bărbaţi; să aleagă bărbatul feminin non-binar. Deşi pe atunci, nonbinaritatea, ca termen, nu exista.

A avut succes. Publicul l-a ales.

Molko a devenit un fel de Bowie al zilelor lui. Şi evident că l-a cucerit cu asta pe David Bowie însuşi. Ceea ce ne duce la…

6. Without You I’m Nothing (feat. David Bowie – Without You I’m Nothing, 1998)

În 1998, MTV încă difuza muzică. Iar Placebo era pe heavy rotation. Rupseseră topurile în 1996 cu albumul de debut Placebo şi generaseră o renaştere a britrockului; iar ambiguitatea lor s*xuală îi stârnise interesul lui David Bowie, el însuşi o figură queer chintesenţială a rockului britanic mai vechi. â

Era de la sine înţeles că Placebo vor colabora cu David Bowie. Ceea ce au şi făcut, cu această baladă superbă, plină de emoţie şi sentiment, unde Bowie a fost „băiatul” și a cântat gravele, iar Molko a acceptat rolul ”fetei” și a luat octava ca un campion.

5. The Prodigal (Never Let Me Go, 2022)

În caz că te întrebai cum mai sună Placebo în zilele noastre, iată. Mai bine decât oricând. Nu mai lansează hituri de sute de miliarde de views, dar compoziția e plină de creativitate, nuanță și farmec.

E remarcabil cum, într-o eră în care majoritatea artiștilor se îndreaptă spre producția electronică generată pe DAW, Placebo apelează la cvartet de coarde, dar rezultatul e incredibil. Enjoy!

4. Running Up That Hill (Covers, 2003)

E ceva magic cu acest cover. Kate Bush e o soprană fascinantă, și versiunea ei ne-a încântat cu triluri perfecte, cristaline.

Dar interpretarea lui Molko e mai degrabă a unui actor care cântă, decât a unui muzician. Focusul lui e pe versurile piesei, nu numai pe armonii și muzicalitate. Și ascultând coverul Placebo, realizezi cât de profundă e această baladă, inclusiv ca recital de poezie.

3. The Bitter End (Sleeping With Ghosts, 2003)

Dacă tot ajungem pe podium, hai să ne ducem la hiturile clasice, cele care ne-au făcut să ne îndrăgostim de trupă.

The Bitter End e balada clasică gotică de adio când tu și eu nu ne mai iubim, și tineretul lui 2003 a plâns lacrimi negre de dermatograf scurs până-n bărbie fredonând-o. Ce glam sufeream noi pe atunci.

2. Every You Every Me (Without You I’m Nothing, 1998)

Deja m-am lungit ]n exces, și oricum, acestea sunt marile hituri care vorbesc de la sine, deci voi spune atât: copii, acesta a fost Zitti e buoni al lui 1998. A măturat toate premiile, a isterizat toate adolescentele, a creat valuri de frenezie. I-a făcut pe acești mici rockerași britanici vedete internaționale în câteva luni.

1. Nancy Boy (Placebo, 1996)

Primul act de rebeliune al lui Placebo a fost albumul lor debut omonim. Molko, un adolescent îndelung hărțuit pentru feminitatea lui, a lansat un imn al sissy-ului care își transformă umilința în mândrie și asumare. Și chiar și în zilele noastre, când bărbații etichetați drept feminini sunt perpetuu agresați de macho men, piesa asta e 100% actuală și importantă.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.