Ieri, polițiștii din sectorul 2 au confiscat 120 de pisici de la o doamnă. 80 dintr-o casă, 40 din alta. Din câte am înțeles, reclamațiile au venit de la vecini. În loc să ajuți un om care se chinuie să facă un bine unor animale, nu mai bine îl acoperi de reclamații, să te asiguri că pisicile ajung pe drumuri, cam ca moșulicii lui Pașca?
Sigur, situațiile nu se compară. Pașca avea o proprietate mai amplă, putea oferi condiții rezonabile celor 400 și ceva de pacienți în vârstă și bolnavi, iar ei îl susțineau cu pensioarele lor. Femeia din sectorul 2 avea un spațiu limitat, resurse limitate și bune intenții pe care nu le putea duce până la capăt. Și pisicile nu aveau pensioare, deci povara financiară era doar pe umerii ei. Zero ajutor, doar nemulțumiți.
Am cules în mai multe rânduri pui de pisică din boscheți, i-am pus pe picioare și i-am dat spre adopție. Mai mult de 4 nu am ținut niciodată simultan și chiar și aceștia 4 erau haos nonstop. Mieunat, gălăgie, pahare și farfurii sparte, vreau atențieee, vreau acum atențieee, ba eu, eu, EU. Păr. Mamă, cât păr am cules pe urmele lor. Mi-au terminat un aspirator, noroc că aspiratoarele erau ieftine pe atunci. Am trăit cu intensă fericire momentul câbd le-am găsit familii. Chiar și 4 sunt prea mulți când vrei să-i îngrijești cum trebuie.
Pe de altă parte, ca în cazul Pașca, vorbim de sufletele nimănui. Așa cum Pașca nu respecta standardele statului român, dar homelessul Vasile și Atât nu ar fi găsit nicăieri în altă parte un pat curat și un blid de ciorbă, pisicile acestei doamne găseau aici mâncare, apă și o litieră. Contează să nu dormi acea noapte sub o mașină de pe stradă. E ușor să emitem pretenții din ipostaza noastră de trăitori în confort, și să cultivăm impresia că rolul unor oameni e doar acela de a-și sacrifica toți banii și toate resursele, în timp ce noi chibițăm caritatea de pe margine: Hai mai mult! Hai mai cu spor!
OK, dar tu ce contribui?
Cum ce contribui? Tărăboi!
Dar oamenii care fac caritate sunt și ei oameni. Oameni ca noi. Cu resurse limitate, ca noi. Fiecare sac de Whiskas pentru pisici e un kilogram de cartofi în minus pentru omul cu pricina. Sau mai multe, în funcție de dimensiunea sacului. E ușor să-i faci standarde pe mila altuia, mai ales când tu nu ajuți pe nimeni și nimic.
Poate că persoanele ca doamna cu 120 de pisici ar trebui ajutate. Să își facă asociație, să absoarbă fonduri și donații, să promoveze adopții. Așa cum și Pașca ar fi putut fi ajutat de un prieten avocat să intre în legalitate și atunci, tot circul Diicot era evitat.
Inima bună nu vine întotdeauna la pachet cu spirit practic, abilitate de a gestiona resurse sau de a prioritiza. Inima bună nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă dorință de a ajuta, și adeseori omul bun nu se gândește la ce va face mâine, sau poimâine, când responsabilitatea luată de milă va fi tot pe umerii lui.
Așa ajungi la 400 de pacienți, și tot așa ajungi la 120 de pisici. Enorm. Aș turba în trei zile, chit că eu ADOR pisicile, iar motanul meu doarme noapte de noapte cuibărit pe inima mea.
Mi se sfâșie inima de mila doamnei care nu se putea opri din a salva pisici. La final, că le-a îngrijit perfect sau nu, le avea pe toate în viață. Și pisicile acelea aveau un om protector. Acum, ce se va întâmpla cu ele? Alte 120 de animale promovate spre adopție, când vedem pe social media buluc de anunțuri care nu primesc răspuns?
Hai să pedepsim omul care face caritate necorespunzătoare. Dă-l naibii, nu știe să fie Mesia. OK, și cu pacienții ce te faci?
Dacă vecinii ăia se mobilizau să ajute și nu să atace, poate se ajungea ca o parte din mâțe să fie date spre adopție, și să rămână femeia cu câte poate îngriji rezonabil și aerisit. Dar nu, hai să dăm cu subsemnatul. Hai să rămână asta cu o casă goală, hăulind de singurătate. Din nou: cu pacienții ce te faci?
Poate e o idee bună, când vedem oameni caritabili, să vedem cum putem pune umărul la munca lui. Unul să fi adus un sac de nisip, unul un sac de hrană, unul să ia doi pui în foster, se împărțea altfel treaba. Dar de ce să fim oameni, când putem să facem tărăboi și să ne simțim zei?
Succes la dat în adopție 120 de pisici. Mai ales acum, când îmi apare zilnic o postare cu ”ajutor, popor, am găsit patru pui într-o pungă legată la gât.”
Nu e amuzant că ăla care leagă punga la gât și o aruncă nu pătește nimic, dar ăla care se chinuie cu puii își ia tot perpulisul pentru fiecare greșeală?
E greu să faci bine în zilele noaastre. Oamenii au grijă să îți complice orice intenție bună.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say