Chiar trebuie să râdem de un moşulică?

Sunt glume colective pe care le înţeleg şi la care particip din toată inima. Cum ar fi parodiile campaniei pe galben #insert promisiune aberantă# Pentru toţi românii. Acolo aş putea face zilnic câte o glumă nouă şi n-aş obosi.

Dar sunt glume colective care îmi fac rău la stomac. Azi, de exemplu, motivul de râs al internetului e un bătrânel cu veleităţi de artist, care s-a dus să-i dedice Elenei Lasconi o baladă scrisă… oh, well, cum s-a priceput şi el, săracul. Dacă ascultăm melodiile româneşti care sunt în heavy rotation la radio, nu putem pretinde că te izbeşte tocmai complexitatea şi subtilitatea liricii, deci, ce să cerem unui pensionar care are şi el un hobby artistic.

Omul nostru a vizitat-o pe Elena Lasconi la primărie să-i facă serenadă, că aşa se făcea pe vremea lui, şi Lasconi a considerat că e un moment simpatic şi l-a postat pe net. Şi dacă nu ţii neapărat să fii gherţoiul care se umflă de râs, chiar e un moment simpatic. Simpatic, ca atunci când asculţi un copil de 5 ani recitând o poezie. Nu are, desigur, nici un merit artistic, dar e o încercare drăguţă.

Instinctul meu, când văd acea serenadă, e să zic: „Bravooo, foarte bine că sunteți activ și că aveți hobby-uri”. Măcar dacă ar avea mai mulți pensionari hobby-uri. Ar fi mai puțini în secțiunea mea de comentarii, aberând despre cum americanii fură România și despre „Ce bine era în 1970 și ce frumos avortam cu andrelele lu’ mamaie.”

Dar, evident, pentru că nu avem niciun pic de empatie față de seamănul nostru, tot gigelul de internet a luat clipul ăla să-l toace și să-l foarfece pe lung și pe lat cu cel mai mitocănesc râs. Da, cert, următorul Ed Sheeran nu s-a născut la Mehedinți și nu despre asta e vorba. Moșulică nu se înscrisese la audiții oarbe la Vocea României. Pur și simplu, voia și el un moment de atenție de la o femeie frumoasă. Și în loc să se năpustească în mesageria ei privată cu genul ăsta de tâmpenie, a ales să-i cânte:

Și o parte din grohăiala de râs se duce și spre Lasconi, că nu l-a alungat în șuturi sau ceva, ci l-a ascultat binevoitoare, exact ca o mămică la recitalul copilului de 5 ani.

O acuză frecventă pe care o aduc incelii femeii contemporane este că e distantă, rece și și-a pierdut cheful de a zâmbi. Pe când realitatea faptică este că nu mai știi cum să reacționezi. Dacă ești nice ;i politicoasă, ești etichetată drept c***ă fraieră. Dacă ești tranșantă și expeditivă, ești etichetată drept c***ă îngâmfată. Dacă nu ai timp pur și simplu, ești c***ă suprasolicitată, care a uitat de unde a plecat. You just can’t win.

Nu văd, sincer, de ce e nevoie de miștouri la acel video. Lăsați-i pe copii și bătrâni să se simtă și ei văzuți și auziți, fără să faceți un tărăboi infect pe temă. Dacă bătrânelul ăla se simte mai bine că i se spune menestrel, lasă-l să se autodenumească menestrel. Îți ia boii de la bicicletă sau ceva?

În fond, și menestrelii medievali făceau același lucru: înșfăcau un instrument muzical și începeau să cânte cui avea chef să-i asculte. Școala de muzică era scumpă, iar majoritatea erau autodidacți și cântau cum știau și ei. Unii aveau noroc cu bunăvoința aristorației locale, alții mureau de foame. Dar măcar nu aveau internet, să se pișe pe sufletul lor așa, gratuit, din pură prostie și răutate.

Un bătrânel i-a dedicat o serenadă unei femei frumoase. Că nu e tocmai Roberto Alagna? Da, ok. Still, e o lume liberă. Liberă și pentru cei ce vor să cânte, nu doar pentru cei ce vor să împroaște cu kkt. Că, nu știu de ce, pe aceștia din urmă nu-i ridiculizează nimeni.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.