Moş Crăciun şi fetiţa

“Să nu uit să trec pe la magazin să-i cumpăr ouă şi ulei nevestei”, îşi zise actorul. Mai avea de petrecut 20 de minute la pomul de iarnă. 20 de minute de costum roşu de pânză, 20 de minute de barbă albă, confecţionată din vată, 20 de minute de respiraţie îngreuiată. 20 de minute de mânuţe mici, emoţionate; picioruşe care tropăiau nerăbdătoare şi credinţa pură că el chiar are darul să împlinească vise.
De fapt, rolul de Moş Crăciun nu era cel mai neplăcută sarcină cu care-l surprisese viaţa, deşi el s-ar fi aşteptat să fie.
Ba mai mult, îi adusese mai multă veselie decât rolul din Ibsen cu care câştigase premiul de Cel mai bun actor, acum mulţi ani, când încă era angajat al unui teatru de stat. Seară de seară, în mallul multicolor, avea de cinci ori mai mulţi spectatori decât avusese în sala de teatru. Spectatori care erau ceva mai ocupaţi să-i zâmbească decât să-i caute cu lupa bâlbele. Spectatori instinctiv mai pregătiţi să-şi suspende îndoiala, decât cei din sala de spectacol.
-Bunăăăă ziuaaaa.
Vocea subţirică, dar înfiptă, îl readuse la realitate. Se uită la piticotul din faţa lui.
-Hohoho, bună să-ţi fie inima, fata moşului.
O luă pe genunchi, după obicei, şi o mângâie părinteşte pe cap. Îi amintea de propria lui fetiţă, care probabil că desena acum rochiţe de prinţese, acasă. Niciodată nu-i plăceau ilustraţiile din cartea de poveşti. Avea mereu idei mai extravagante, volane mai ample, fuste mai bufante, gulere mai ornamentate. “O fi reîncarnarea lui Coco Chanel, mai ştii?”, oftă actorul. Era bărbat. Nu ştia că, deşi dăduse patru milioane pe parfumul Chanel pe care urma să-l dăruiască nevestei de Crăciun, mama brandului, Coco, fusese mereu mama simplităţii. Dacă era modă, era Coco Chanel.
-Nu trebuie să mă iei aşa, ştiu că nu exişti, i-o reteză scurt fetiţa.
-Hohoho, cum să nu exist, dacă stai pe genunchiul meu.
Nu era nici primul, nici ultimul copil care încerca manevra asta. Unii îşi pândiseră deja părinţii care le strecurau cadouri sub pom. Alţii auziseră ceva de la colegi la şcoală. Dar lui îi plăcea să le menţină copiilor mirajul credinţei în Moş Crăciun.
-Eşti un om normal plătit să faci asta, ştiu eu, îl întrerupse micuţa. Am văzut-o eu pe doamna anul trecut cum îl plătea pe alt nene, după serbare. Moş Crăciun adevărat n-ar fi luat bani.
-Poate îi dădea să aibă de cumpărat nutreţ pentru reni, obiectă actorul.
-Renii pasc iarbă şi iarba e gratis, îl aţinti fetiţa cu un degeţel mic şi ascuţit.
-Nu şi la Polul Nord. La Polul Nord e frig şi zăpadă, şi iarba e foarte scumpă.
-Da, bine, dădu fetiţa din umeri. Dar dacă Moş Crăciun ar fi existat, aţi fi fost acelaşi nene.
-Nu neapărat. E o singură seară de Crăciun şi 8 bilioane de locuitori pe pământ. Trebuie să ne clonăm să ajungem peste tot, i-o trânti actorul.
Era încântat de sine. Rar nimerise un copil atât de critic. Dar şi el avea o seară bună.
-Spune-mi ce dorinţe ai?
-Îl vreau pe tati înapoi.
Pfff, nu puteai şi tu să-ţi doreşti o păpuşă şi un ursuleţ, înghiţi el în sec. L-ar fi bătut pe nemernicul care a putut părăsi un asemenea copil.
-Ştii cum e, părinţii uneori descoperă că nu se mai iubesc. Şi se mută în case diferite.
Asta era partea pe care o ura. Când trebuia să le justifice unor copii nevinovaţi deciziile idioate ale unor adulţi. Din punctul lui real de vedere, nu exista nici o scuză. Ai un copil, ai grijă de el. Sfârşitul argumentaţiei.
-Tati meu s-a mutat sub pământ.
Ah, ce repede sărise la concluzie, ca găina la muci, se mustră el pe interior.
-A stat foarte mult timp la spital, şi i-au făcut aia, cum îi zice… transplant. Dar a murit. Şi asta înseamnă că n-o să-l mai vedem niciodată.
Brusc întristat, o mângâie pe micuţă pe cap.
-Din păcate, nici măcar Moş Crăciun nu ţi-l poate aduce pe tatăl tău înapoi. Cere-mi ceva uşor.
-O vreau pe mami înapoi.
O, nu!
-Şi mami…?
-Mami a trebuit să plece depaarte, în Amelica. A zis că avem multe alea, datorii, că a trebuit să cerem bani de la toată lumea pentru tata. Şi că trebuie să plece departe, că aici salariu e mic. Adică primeşte foarte puţini bani la muncă, înţelegi? Şi în Amelica e salariu mare.
-Înţeleg, oftă actorul. Şi tu ai rămas cu cine?
-Cu buni.
Simţi cum viaţa din jur era un ocean în furtună şi cum inima i se scufundă lent, înghiţită de un vârtej.
-Probabil că o să dureze până vine mami înapoi. Cere-mi ceva şi mai uşor. Ceva ce-ţi pot da.
Era hotărât ca după ce i se termina angajamentul, să treacă pe la zona de magazine şi să-i cumpere o jucărie copilului ăstuia amărât. Orice.
-O vreau pe buni înapoi.
-Dar…
-Buni nu s-a simţit bine şi m-a dat la casa de copii, continuă fetiţa. Vreau ca buni să se facă bine şi să mă ia acasă.
Sfinte Dumnezeule.
-Nici asta nu pot să-ţi promit.
-Atunci nu vreau nimic, dădu din umeri sec şi rece copilul. Nu poţi nimic şi nu ai nimic.
-Aşa e.
Un strigăt îi întrerupse.
-Ana, hai că ai vorbit destul cu Moşul, lasă şi pe alţi copii.
Se uită buimăcit la femeia tânără care făcea semne în direcţia lor. Nu părea o bonă de orfelinat. Era frumoasă şi elegantă.
-Cine e doamna?
-Mama. Hahaha, te-am păcălit.
Fetiţa începu să râdă copios.
-Dar de ce să faci una ca asta?
-Dacă erai Moş adevărat, mi-ai fi primit scrisoarea şi m-ai fi recunoscut, nu-i aşa?
Copilul mai zâmbi o dată şi se prefăcu că-l pupă pe obraz.
-Aşa e când cineva te minte. Acum ştii.
Îi coborî de pe genunchi şi se depărtă.
-Nu l-ai salutat pe moş, Ana. Eu ce te-am învăţat? o auzi pe mamă, în timp ce se depărtau.
-Ba daaa, l-am şi pupat. Mi-a povestit de reni şi de Polul Nord. Știai că iarba e 60 de lei gramul?

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. mariana says:

    Scurt metraj. Foarte bun.Felicitari.

  2. LadyRose says:

    OMG. Creepy child…

    P.S.: was that you?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: