Dacă de auriști pot să scriu răutăți cu inima ușoară, pentru că majoritatea au un comportament de gherțoi siniștri și nu am de ce să le fac concesii, admit că e dificil să scrii un text critic despre un om pe care-l cunoști personal și care a fost mereu politicos cu tine. Dar trebuie să admitem că Demeter Andras a fost un ministru dezastruos al culturii.
În țara noastră cultura e cronic și feroce subfinanțată. Ne place să ne lăudăm că uite, ”ai noștri” iau premii ”afară”, dar în cel mai interesant, sunt ”ai noștri” doar când ne dăm rotunzi cu realizările lor, nu când se plimbă cu basca în mână pe la sponsori, să obțină buget pentru următorul proiect. Atunci, brusc, ne dăm plecați în concediu.
Bugetul minuscul alocat culturii nu e, desigur, vina lui Demeter, ci o problemă de dintotdeauna. Dar multiplele inițiative de a pune instituții publice de cultură să caute sponsori, chit că birocrația pentru a absorbi banii acelor sponsori e infinit mai sufocantă la stat, deciziile aberante legate de anumite instituții, sabotarea anumitor candidați la concursuri, pe criteriul ”nu-mi place mutra ta”, jecmănirea bugetului deja infim pentru proiecte personale ale lui Demeter, lipsa de viziune și de înțelegere a domeniului în ansamblul lui arată că omul nostru nu mințea deloc în acea înregistrare în care spunea că se … pe interesul național. Chiar o făcea. Perioada lui la conducerea Ministerului Culturii a fost un haos și un dezastru.
Pentru viitoarele numiri la minister, ar fi bine să se țină cont de distincția artist versus manager cultural. Artistul e frumos, talentat și rupe scena în două. Dar nimic nu garantează, în absența altor date, că poate manageria măcar un WC public cu instrucțiunile ”cinci lei și o bucată de hârtie igienică pentru fiecare utilizator”. Managerul cultural e urât, poartă ochelari de la prea multe cifre și gândește activitatea unei instituții sau a unui grup de instituții pe plan macro: ce scopuri avem, ce comunicăm, ce public atragem cu asta, cum îl fidelizăm, cum investim resursele pe care le avem în așa fel, încât să facem tot ce ne propunem.
Sigur, sunt cazuri minunate, în care un artist este concomitent și un bun manager cultural. Dar nu e o regulă. Nu ar trebui să mai punem actori miniștri doar pe criteriul ”sunt artiști, deci știu cu cultura”. Managementul cultural e cu totul altceva.
Demeter a fost un manager cultural dezastruos din prima zi de preluare a mandatului, iar înregistrările acelea compromițătoare au fost mană cerească pentru toată lumea. Omul nostru se poate întoarce la scenă, sau poate crea un podcast despre cultură, sau poate încerca să fondeze un teatru mic de cartier, dacă vrea – unul în care să joace el rolul principal în toate piesele, desigur, că și bugetul de la Minister devenise brusc pușculița lui personală – dar e la fel de reprezentativ pentru cultura României în ansamblul ei ca Kunta Kinte.
Dar să încheiem acest articol într-o notă pozitivă: maghiarii mei nu sunt perfecți, dar știu să-și dea o demisie și să plece când e cazul. Să comparăm cum s-a lungit guru Putinescu în penibil mult după ce CCR l-a trimis înapoi în Valahala, și cum Viktor Orban și-a adunat jucăriile și a plecat demn, modest, fără să zbiere ”fraudă”, ”soros”, ”woke”, ”blugi și banane”, ”alte tâmpenii la fel de imbecile ca astea de mai sus”. Idem și Demeter: scuze publice, demisie, fără bătut câmpii aiurea.
E ceva demn de respect în a accepta elegant că nu mai ai ce căuta undeva și în a nu insista din ridicol și jalnic în foarte ridicol și foarte jalnic.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say