Ce mare lucru e un pahar?

Ieri seara, mă uitam la un film. Beam o cană de lapte cu turmeric, obicei cules din Asia, unde încălzești niște lapte integral și îi adaugi turmeric, ghimbir, scorțișoară și ce alte buruieni mai ai în bucătărie, pentru că astfel corpul tău beneficiază de o mulțime de vitamine și minerale în mod natural.

Dar laptele cald cu toate astea în el mai are o calitate: E absolut delicios. Și în timp ce îl sorbeam așa, mi-am dat seama, brusc că mă simt incredibil de bine fizic. Mai bine decât acum zece ani.

Dacă maturitatea e bună la ceva, iată: înveți să-ți accepți propriul corp și propriul creier, și nu mai încerci cu disperare să fii Nadia Comăneci. (Glumă: e ca și cum o cărămidă ar încerca cu multă ambiție să fie un elastic.) Nu mai ții diete retardate, Nu mai faci antrenamente demente, de două ori pe zi la sală, urmate de luni întregi de zăcut. Nu mai plimbi după tine disfuncție emoțională, pe care o amuțești cu mâncat compulsiv și băut până dimineața, după care golești trei red bulluri și patru cafetiere să nu se vadă că tu de fapt ești praf de mahmur.

Devii o cărămidă jovială, perfect satisfăcută cu cărămidăria ta, și automat, câștigi pace.

Problema mea cu alcoolul era complexă.

Pe de o parte, era băutul de înecat amarul. Ceea ce, știm cu toții, e o minciună cu care te păcălești mai mult pe tine. Amarul înoată mai bine chiar decât David Popovici. Și chiar dacă tace puțin după ce îl liniștești cu un pahar, devine hiperactiv de la prima oră a doua zi, să recupereze, să nu piardă medalii. Probabil că tot ca David Popovici. Și atunci, putem spune că băutul mai mult contribuie la cariera de înot a amarului, nu invers.

Până la urmă, amarul s-a rezolvat singur, când m-am concentrat pe ce pot face pozitiv și bun în viața mea și a altora, și să las rahaturile toxice și disfuncționale în urmă. Acesta e singurul mod verificabil de a îneca cu adevărat amarul, iar dacă ai un terapeut bun, unul care să îmbine armonios ascultatul de văicăreli cu ”ok, ce faci să rezolvi asta?”, să nu te lase să băltești în propria nimicnicie – e și ăla un pericol – ține de el cu dinții.

Dar adevărata problemă cu băutul, în cazul meu, era alta.

E mitul ăla asiatic cu bețivul maimuță, bețivul tigru, bețivul bivol și bețivul tigru. Eu am fost întotdeauna bețivul maimuță. Alcoolul îmi activa umorul și veselia, mă făcea zglobie și jucăușă, și îmi revela adevărata personalitate. Și, al naibii, întotdeauna am scris mai bine când mă serveam printre fraze direct din sticla de vin roșu sec.

Aceasta este partea cea mai dificilă de depășit a dependenței. Faptul că ai sentimentul că o să pierzi accesul la cea mai bună parte a ta. Cred că asta face și cocaina să fie atât de greu de lăsat. Sau alte droguri de tip ”upper”, care îți dau energie, carismă, strălucire și rezistența unui cuirasat.

Până înveți să-ți accesezi cea mai bună parte a ta prin simplă relaxare și meditație, e drum lung. ”Ei, hai, Lorena, cât o fi de greu să meditezi?” Uhm, depinde cum o faci. Pe principiul ”Ce faci, bade, șăzi și cujeți” sau pe principiul ”Numa șăd.” Că dacă numa șăzi, meditația e simplă și cu exact zero efect.

Dacă oamenii care au trecut și ei prin varii dependențe te felicită din inimă când spui că ai renunțat, mai e și categoria aia extrem de iritantă de băgător în seamă care nu înțelege nimic din viață și te întreabă: ”Dar ce mare lucru un pahar?”

Pentru tine nu e mare lucru. Așa cum pentru mine nu e niciodată doar un pahar. E toată sticla, sau nimic. Și dacă sticla e goală, și știi că mai ai una în cămară, o desfaci și pe aia. Și tot așa.

Problema celor cu dependențe e că n-au frână în dotare. Știi când te apuci de băut, dar nu știi când te oprești, mai ales dacă ești la cârciumă sau ai magazin nonstop în vecini.

De aceea, cei ca noi nu pot ”bea ocazional” sau ”fuma pe la evenimente”. Cei ca noi dau pagubă fundamentală sau se abțin cu totul.

Nu ești ca noi? Bravo ție. Dar tocmai faptul că nu ești ca noi implică și incapacitatea ta de a te pune în crocșii noștri Balenciaga (glumă, dar crocșii de la Balenciaga mi se par obiectiv amuzanți) și a ne spune ce să facem.

Bea tu un pahar, că tu te poți opri și te poți duce la culcare împăcat. Nu ne spune nouă că ”un pahar nu strică”, pentru că e exact retorica celor care cad din nou în dependență și prostia ta binevoitoare poate avea efecte dezastruoase asupra altora.

Merci de înțelegere. Și da, pe canicula asta beau oceane de apă cu lămâie. Nu m-am simțit niciodată mai bine.

***

Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.