În ultimii cinci ani, mi-au murit toți bătrânii din familie. Culmea, nici nu le pot spune ”bătrânii”, că mătușă-mea nu era o babă și nu avea atribute de babă. Era o simpatică femeie între două vârste, cu o voce chiar mai groasă decât a mea – și da, e o performanță, eu dacă eram bărbat mă lua Opera Română pentru repertoriul de bass – cu un trecut despre care specula toată lumea, dar nimeni nu știa nimic precis, și de o veselie absolut contagioasă.
Când voia să mă umilească, mama îmi spunea că sunt ca ea. Habar n-avea că pentru mine e un compliment.
Încă de când eram copil, mă fascina. Era mereu frumoasă și veselă, printre restul femeilor îmbrăcate ieftin și fără inspirație, acrite de căsătorii pline de lipsuri și frustrări pe toate planurile. Cumva, restul femeilor din familie se și coalizaseră împotriva ei, ca iobagii împotriva boierului: o invidiau feroce, îi atribuiau cele mai colorate aventuri, o suspectau că umblă pe ascuns cu bărbați cu bani care îi finanțau stilul de viață și că nu se grăbește să se mărite pentru că e ”egoistă”. De fapt, cum am stat de vorbă cu mătușă-mea, când am crescut și am început să-mi iau deciziile proprii legate de cine merită timpul și prietenia mea și cine nu, era vorba pur și simplu de faptul că o femeie singură decide când vine, când pleacă, dacă bagă sau nu la spălat, dacă gătește sau își ia două roșii și o bucată de telemea de la magazin pentru cină, și nu trebuie să execute mofturile nimănui. Exact ca mine, mătușă-mea făcuse semnificativ mai puțin sex decât se zvonea pe la colțuri și își petrecuse mult mai mult timp prin restaurante, bucurându-se pur și simplu de un vin bun.
Prilej să demontăm mitul preferat al incelilor: „astea singure vor să fie singure să se f** cu nu știu câți”. Mmm, nu. Vrem să fim singure să facem stretching sau să savurăm un sezon întreg al unui serial în loc să-ți gătim ție sarmale, respectiv să bem o cafea duminică după-amiaza pe o terasă, cu un ebook pe Kindle, în loc să spălăm un munte de vase după ce ai crăpat în tine ca porcul.
Eu trăiesc într-o perioadă în care multe alte femei împărtășesc același mindset și nu am probleme. Mătușă-mea, însă, înfrunta nu doar suspiciunea bărbaților, ci și invidia neagră a femeilor care mergeau acasă la coșul plin de rufe, în timp ce ea mergea acasă să facă bișniță cu tot ce mișca și putea fi vândut sub soare. Acesta era de fapt sexul și drogul mătușă-mii. Comerțul. Intermedia imobiliare, antichități, textile, tot ce voiai și nu voiai. Pe vremea lui Ceaușescu, copilă fiind, adusese cafea și ciocolată din București. Și a râs în hohote când i-am spus că babele familiei o suspectaseră că se prostituează: De ce să vinzi p*zdă, când poți vinde ceva ce nu are toată lumea?
Știți fraza românească ”știu eu un băiat descurcăreț”? Eu știam o fată descurcăreață, pe mătușă-mea. Orice aș fi avut vreodată nevoie, îmi făcea rost. Cunoștea pe toată lumea, iar dacă nu cunoștea exact pe cineva din domeniul ăla, sigur cunoscuții ei cunoșteau pe cineva. Inclusiv când am moștenit casa bunicilor din partea tatii, am descoperit că acceptaseră drept de habitație pentru o doamnă de care nu știa nimeni nimic. Era logic că femeia murise demult, dar autoritățile noastre nu operează cu logica. În două zile, mătușă-mea ne-a făcut rost de certificatul ei de deces.
O femeie neconvențională, liberă, plină de viață și cu o sete de peripeții și de neprevăzut pe care încă o avea intactă la 60 și ceva de ani când a murit brusc, anul trecut. Într-o dimineață, pur și simplu nu s-a trezit din somn. A găsit-o vecina cu care se ajutau reciproc.
Mătușă-mea era o prezență atât de vie, atât de tonică, atât de aventuroasă în viața mea, că, un an mai târziu, încă nu îmi vine să cred că a murit. Încă aștept să mă sune și să mă facă să râd isteric cu glume vulgare de tractoriști, chit că WhatsApp îmi spune că numărul nu aparține unui utilizator.
Sunt oameni care mor și nu le simți lipsa. Au fost atât de incolori, inodori și insipizi, încât viața fără ei merge netulburată înainte. Dar sunt oameni cu o personalitate atât de intensă, încât, după moartea lor, te întrebi dacă viața în sine nu e decât o mare minciună.
Un astfel de om a fost mătușă-mea. Și n-a făcut poze cu mine, pentru că îmi spunea că nu-i place că s-a îngrășat după menopauză, dar îi plăcea vinul alb, așa că vă las aici un pahar de vin.
Ciocniți tot vinul din lume cu cei dragi cât timp vă sunt alături, că după ce pleacă, vinul nu va avea același gust.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say