Cât timp era mare influencer online și lua banii a zeci de mii de fraierici prin „academia de masculinitate”, apoi îi instiga să ragă cu ură la noi, de parcă eram noi de vină că sunt neatractivi și neîmpliniți, lui Andrew Tate îi plăcea să facă mișto de drepturile omului și de conceptul de empatie. Mereu ne explica pe tonul ăla de potaie agitată că singurul drept e al celui mai puternic și că cel slab are un singur drept: să tacă și să îndure. Mulți din fraiericii lui au ajuns să aibă neplăceri din cauza comportamentului copiat maimuțărește de la el. Procese pentru hărțuire, amenințare, agresiune s*xuală, violență. Poate chiar mai rău. Nu m-aș mira să se descopere în câțiva ani că învățăturile lui Tate sunt direct responsabile pentru numărul mare de femiciduri din ultima vreme. Cel puțin șoferul care își împușcase în 2025 fosta prietenă pentru că era însărcinată cu actualul partener spunea că i-a tras un glonț în burtă să îi distrugă ”fertilitatea”.
Fertilitatea nu a fost niciodată un termen uzual în relațiile bărbat – femeie din România, înainte de Andrew Tate. Nu țin minte, pe când aveam 20 de ani și ieșeam la suc cu băieții, să-mi zică vreunul „Și zi așa, prințesă, cum stai cu fertilitatea?” Aberatul despre fertilitate l-a adus Tate, și asta în contextul unui discurs în care susținea că dacă pui muierea la plodit, o să fie ocupată cu ăia mici și nu va avea timp și nici chef să te monitorizeze cum umbli haihui, și totodată, va fi mai dependentă de tine și te va părăsi mai greu dacă-i scapi accidental un pumn între coaste.
Și da, o femeie care își controlează fertilitatea cu mijloace de contracepție alege ea cu cine face copii, iar dacă vede că ești boul grețos și abuziv format de Tate, nu cu tine. E ușor să părăsești un bărbat cu care nu ai copii. Îți iei băgăjelul și ai plecat, block peste tot și haipa.
Revenind: pe când era călare pe situație, Tate lua în derâdere drepturile omului și ne povestea cât de tare e legea junglei, unde ăla puternic face tot ce vrea și cel slab tace și înghite, pentru că poziția lui de subordonare îl obligă la asta.
De când e în detenție, însă, Tate se smiorcăie toată ziua de condiții, ca o dameză la ciclu, și contul lui de Twitter e bombardat de speech despre drepturile care i se încalcă.
Omul care sechestra dudui în studioul lui de videochat și le lua cu japca câștigurile online e brusc ofuscat că nu i se respectă drepturile și că e tratat abuziv de autorități. Ha!
Apoi, un ofțer a explicat pe social media că toate aceste condiții de care se plânge Tate sunt specifice pentru ”solitary confinement”, o sancțiune care li se aplică deținuților cu probleme de comportament. Cu alte cuvinte, chiar și în detenție, a ales să facă pe agariciul și pe gigiduru, de parcă era la el în palat, pentru că nu știe să fie altfel. Apoi, tot gardienii sunt de vină pentru că propriul lui comportament i-a adus sancțiuni.
Ați remarcat cum cei mai violenți agresori devin cele mai gălăgioase și smiorcăite pizde, când vine vorba de drepturile LOR? Cei ce făceau rău cu zâmbetul pe buze, ignorau orice limită a victimelor lor, le exploatau până în pânzele albe, pentru că se putea, și le mai și rânjeau în nas, devin brusc mimoze sensibile, ofuscate și profund devastate dacă ajung ei în poziția captivă.
Low key, dacă colegii lor deținuți care au ajuns acolo din cauza mentalității predicate de Tate și a crimelor izvorâte de aici ar folosi prilejul să-i mute falca pe cealaltă parte pentru tot răul pe care l-au propagat în lume, m-aș simți răzbunată. Iar eu am îndurat doar asalt verbal și amenințări. Mai răzbunate vor fi femeile bătute, cele sechestrate și cele traficate.
Și dacă Poliția Română mă ia colaborator și îmi pune la dispoziție dosarele femicidelor din ultimii 5 ani, cu declarațiile făptașilor, mă oblig să fac eu studiul legat de influența lui Andrew Tate asupra numărului de crime împotriva femeilor. Îi cunosc retorica. I-am studiat-o, după ce a început să plouă cu inceli întărâtați, care veneau cu același tărăboi infinit de toxic, cu interogatoriu legat de bodycount, cu hitting the wall, cu single, childless and broke și restul clișeelor idioate cu care gunoiul ăsta își punea trepădușii să hărțuiască femei care nu le datorau nimic. Îi pot identifica discursul în motivațiile făptașilor cu o precizie inegalabilă, pentru că sunt exact zoaiele cu care mă lupt și eu.
„Fertilitate”. ”Hipergamie”. Bărbați care nu-l urmăriți pe Tate, cât de familiari vă sunt acești termeni? Eu nu i-am auzit vreodată în conversații uzuale, înainte de epoca Tate.
***
Dacă îți place ceea ce citești, inspiră-mă cu o cafea.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Sh*t They Say