De ce rusofilii nu pot accepta demn şi civilizat un eşec

Când te uiţi la comportamentul lui Igor Dodon, marele perdant al alegerilor parlamentare din Moldova, ai sentimentul că asişti la un film deja văzut. Cel al scălâmbăielilor lui George Simion de după alegerile româneşti, mai puţin derapajul de la scenariu cu „accept înfrângerea”, urmat la câteva ore de „ba nu, să moară să facă să drege, NU accept înfrângerea”.

Ambii se dau melodramatic cu dindărătul de pământ, urlă „fraudă” cât îi țin bojocii și încearcă să instige poporul la răzmeriță.

Ce s-a întâmplat cu abilitatea de a pierde elegant? Cu ”Mulțumim frumos celor ce au avut încredere în noi”? Cu ”Ne asumăm erorile din campanie și le dorim succes câștigătorilor”? Cu „Promitem să fim mai atenți la nevoile poporului”?

Acesta era tipul clasic de discurs cu care lăsai loc de bună ziua după ce pierdeai alegeri.

Pentru că nu poți să împroști cu găleți de rahat în stânga și în dreapta, după care să te aștepți ca restul lumii să te trateze ca și cum nu s-ar fi întâmplat.

Răspunsul e, evident, tot pe filieră rusească, pentru că finanțatorul lor NU pierde alegeri și nu concepe să le lase la voia întâmplării. Model care se vede și în Ungaria. De când Fidesz a pus curul pe guvernare, nu se dă dus nici cu slujbe, și exact ca Putin, idolul lor, discursul lui Fidesz e „asta vrea poporul”. Popor pe care nu-l întreabă nimeni ce vrea, evident, pentru că, pe modelul propagandei lui Putin, șeful decide ce vrea poporul.

Comportamentul de ciumpalac angoasat le e impus și lui Simion, și lui Dodon, de finanțatorii lor ruși, profund nemulțumiți de banii irosiți fără rezultate, și suceala lui Simion de la „da, ok, accept înfrângerea” și până la „o să curgă râuri de sânge” e, probabil, rezultatul unei discuții telefonice care a început cu „Îți place viața de la etajul 9?”

Scopul e zdruncinarea încrederii indecișilor – acei 30% din populație care nu citesc politică, nu merg la vot și îi doare la bască cine e președinte. Acei 30% care stau pe TikTok, se uită la clipuri cu pisici, aud baliverne ale lui Călin Georgescu, și cum nu știu politică și nu știu câtă foame a fost în mod real în epoca de aur a lui Ceaușescu, zic: Da, mă, nenea ăsta pare simpatic, hai să votăm prima oară în viețile noastre.

Putin aproape că i-a dus de nas pe români pentru că a dat de figura mesianică a lui guru de TikTok. Dilimache aproape că a livrat, pentru că discursul lui are acea calitate pseudointelectuală care îi face pe proști să le simtă deștepți. Cam ca mugetările vechiului influiensăr de Facebook Tony Poptămași, care, evident, a devenit mare fan Călin Georgescu: „O furnică nu e un elefant, dar o mie de furnici pot construi un mușuroi, pe când o mie de elefanți pot doar să tropăie zadarnic”. Adâncă, din străfundurile puțului gândirii. Și o sharuiau cu emoție toți oligofrenii cu pretenții de înțelepți.

La moldoveni, n-a avut acest noroc, prin urmare, sic transit gloria muii, cum se zice. E nevoie de o formă oarecare de talent actoricesc să spui tâmpeniile cu o anume convingere, să pară înțelepciuni. A încercat și Simion, lui nu-i iese. Tâmpeniile lui par tâmpenii și atât. Idem și cu Igor Dodon.

Nu e greu de anticipat că Dodon va continua să facă circ, să se victimizeze, să ragă, să zbiere, exact cum o face George Simion de la alegerile românești încoace. Și, cel mai probabil, propriul partid se va sătura de el cum s-a săturat AUR de Simion, și îl va lăsa să urle singur pe social media, în timp ce comunicarea oficială a partidului va fi cu alte personaje.

***

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.