Clișeul zilei: Un date nu e un interviu de job

E o prostie pe care o citesc preponderent pe forumurile de pwulifrici „alfa” și în comentariile muieretului de tip „pick me”, dresat să accepte mârlănie și abuz: „Un date nu e un interviu de job.”

Ce vor să spună autorii? Pardon, nu autorii, că toți ăștia nu fac decât să repete papagalicește o idioțenie. Să le zicem claxonatorii.

Claxonatorii spun că, după creierașul lor, un date nu presupune efort, că poți să te duci și-n trening, și cu-n sac tras în cap, că poți să te comporți antipatic și detașat, să manifești dezinteres și nepăsare față de partenerul/a de date, și să nu-ți pese câtuși de puțin de experiența lui / ei. Să-i răspunzi cu sictir și în doi peri la întrebări, dacă încearcă să te cunoască, să stai ostentativ pe telefon, să discuți interminabil cu eventualul cunoscut zărit prin bar, dar totodată, să cauți să extragi s*x la finalul unui date, că altfel nu ești destul de alfa și nu te ridici la așteptările lui Andrew Tate.

La asta, logica mea are de pus o singură întrebare. Și anume:

Dacă nu-ți place persoana, de ce te mai duci la date?

Răspunsul gigelului: Poate depun și eu niște icre la finalul serii.

Idioata pick me: Mie-mi place gigel, și sper că dacă mă fac preș, vede că sunt cea mai bună chestie ever. Și atunci îl accept cu toată nesimțirea lui.

Și după o seară extrem de proastă, în care combatanții noștri n-au făcut decât să se minimalizeze și să-și dea cu tifla, urmează cea mai jalnică și penibilă partidă de labă asistată, în care gigel își scutură de trei ori virgulița în ea, și în timp ce imbecila pick me se întreabă dacă o fi deja înăuntru și dacă e cazul să se apuce să geamă cu entuziasm, constată că deja îi curge ceva albicios pe crac în jos.

Și e normal. Dacă nu dă doi bani pe cum te simți la restaurant / crâșmă / bodega gării / unde s-o fi îndurat să te scoată, de ce i-ar păsa cum te simți în pat?

Interacțiune mai jalnică, mai penibilă și mai superficială nu există între două ființe umane. Un schimb mașinal de fluide, în care ea se bucură s-o composteze și pe ea un amărât, iar el se bucură că a dat impersonal de un orificiu aproximativ umed. Zero conexiune, zero atracție, zero pasiune. Mai bine deschizi p***hub și îți oferi o mână de ajutor.

***

Nu, frate. Nu în această viață. Ai un timp limitat pe această planetă, prețuiește-l. Iar asta înseamnă, pe de o parte, să nu ieși la date cu persoane care nu înseamnă nimic pentru tine. Și pe de alta, să nu ieși la date cu un tip căruia nu îi ies raze laser din ochi de cum te vede și care nu caută să creeze cu tine seara perfectă.

Și nu spun neapărat să te scoată la Casa Capșa și să te plimbe cu limuzina până acasă.

Un mic bistro de cartier e perfect, cât timp mâncarea e bună, atmosfera e primitoare, serviciul prompt și profesionist, iar atenția lui se concentrează pe a te face să te simți regina serii. Ăla care te răsfață la crâșmă te va răsfăța și-n pat. Ăla care te tratează ca pe mobilier la crâșmă te va folosi pe post de suport temporar pentru p*nis și în pat.

Nu, un date nu e un interviu de job. E un interviu de viață personală, care poate fi mai important decât un job. Pentru că joburile sunt o convenție socială. Te duci într-un loc. Sau deschizi laptopul la tine acasă. Îți faci treaba timp de opt ore. Apoi pleci din acel loc sau închizi laptopul și începe viața ta. Cine ești, la ce visezi, de ce te bucuri.

Un date e un interviu prin care stabilim dacă acordăm cuiva anume accesul la cine suntem, la visele și intimitatea noastră.

Dacă nu simți o nevoie intensă, necontrolabilă, să faci să fie memorabil, mai bine nu te duci. Că nu-ți place cu adevărat persoana.

Dacă nu simți o nevoie să te aranjezi și să te îmbraci frumos, dacă nu anticipezi cu emoție cum va fi întâlnirea, mai bine nu te duci. Că nu-ți place cu adevărat persoana.

Dacă nu arzi de curiozitate să afli totul despre el / ea și să stai cu ochii numai la el / ea, mai bine nu te duci. Că nu-ți place cu adevărat persoana.

Dacă ai calcule meschine de tipul „hai să mimez că nu vreau să fiu aici și să joc joculețe retardate din cursul de creeps în călduri al lui Andrew Tate!, mai bine nu te duci. Că nu-ți place cu adevărat persoana.

Prețuirea față de propriul timp presupune să acceptăm un date DACĂ și NUMAI DACĂ simțim onest că vrem să descoperim ce e cu cel / cea cu care ieșim. Și atunci, nu punem problema la modul meschin, „ăăă, ăsta nu e un interviu de job.” Ci oferim latura noastră cea mai bună. Nu pentru că ne falsificăm, ci pentru că realmente, ne bucurăm să fim acolo, împreună, și transmitem asta prin toți porii.

Dacă date-ul e așa, probabil că și s*xul va fi răvășitor pentru ambele părți. Dacă date-ul nu e așa, vă pierdeți reciproc timpul.

Singura resursă pe care nimic n-o regenerează.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.