Eu aş lua în serios avertismentul Carrefour

Există zilele astea un fel de retorică woke anticapitalistă care pare să se reunească, în cel mai bizar mod, cu discursurile delirante ale lui guru Dilimache de prin primul trimestru al anului, când visa că e preş ales şi ne povestea că alungă supermarketurile din ţară, să ţinem toţi vacă personală în grădiniţa din faţa blocului şi porc în balcon.

Acum, politica asta exagerată de austeritate din ultimele zile pare să se întâlnească într-un mod foarte convenabil cu retorica din extrema woke – şi să ne înţelegem, eu sunt woke, dar nu până la tăierea crăcii de sub picioare – şi cu retorica din extrema dreaptă – afară cu multinaţionalele din ţară, noi vrem cartofi româneşti.

Şi partea care mă irită cel mai tare e cât de discreţionară e această austeritate. Ea îl stoarce exclusiv pe prostul care îşi rupe spinarea muncind. Că statul are bani de catedrale – sute de mii de euro aruncate pe geam, în condiţiile în care în Bucureşti ai mai multe biserici decât enoriaşi – şi se lasă plimbat de nas de CCR în problema pensiilor nesimţite, în timp ce plăieşul e cocoşat de obligaţii financiare interminabile.

Am ales să nu intru în problema Catedralei Mântuirii Neamului, acest moft care a înghiţit buget cât să scoţi zece ţări în curs de dezvoltare din foamete – pentru că nu am chef să-mi vină iar ţaţa Leana în comentarii să mă facă satanistă. În fond, Catedrala e acolo, cu sau fără comentariile mele, pe când scandalul cu ţaţa Leana îmi solicită în mod inutil nervii. Picking your battles se numeşte strategia asta.

Dar când politica de stat favorizează găuri negre financiare – cum e o catedrală, neplătitoare de impozite, dar sursă infinită de propagandă rusească şi habotnicie, şi alungă giganţi corporate, simt nevoia să deschid o discuţie.

Ce înseamnă Carrefour pentru România? Joburi pentru vreo 300.000 de angajaţi. Profituri nete declarate şi impozitabile de 200.000.000 – 300.000.000 de lei pe an, conform listafirme.ro. Şi să nu neglijăm convenienţa: ajung acasă, să zicem, la 19. Lângă bloc e un Carrefour. 5 minute de drum în plus şi am cumpărat lapte, cafea, plicuri pentru pisic şi chibrituri, că mi se terminaseră. La preţuri rezonabile, nu la jaful care se întâmplă în buticurile de la colţ.

Seara când mi se face sete, o fuguţă la Carrefour, jeap un vinuţ roşu, şi din nou, un preţ apropiat de cel de pe siteul producătorului, nu 2456790% adaos comercial.

Şi apropo de site-ul producătorului, eu zic că ţăranii cărora Carrefour le cumpără legumele şi fructele şi producătorii care desfac vin pentru ei o duc mai bine decât cei care stau în faţa porţii pe şosele cu stiva de cartofi în faţă şi speră să fii tu maşina care se opreşte.

Pentru că în orice business, partenerii cu comportament predictibil sunt cei mai valoroşi.

Date fiind toate astea, în loc de o catedrală nouă, preferam să agaţe Carrefour o icoană cu Arsenie Boca în mijlocul magazinului şi mă închinam la ea mai cu ardoare.

Ce vreau să spun cu acest text: politica „pentru unii mumă și pentru alții ciumă” riscă să aibă consecințe tot pentru bugetul de stat. Iar țața Leana can go f herself. Nobody else will.

***

Dacă ți-a plăcut articolul, arată-ți susținerea cu o donație.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.