Mic ghid de propagandă rusească

Da, știu, am scris despre acest subiect la poșta redacției, acum câteva zile. Dar, în ultima vreme, războiul hibrid al dezinformării s-a mutat cu totul de pe TikTok pe Facebook – TikTok nu mai acceptă niciun fel de conținut legat de Călin Georgescu, și mi-a dat și mie o restricție pentru unul dintre clipurile în care îl luam la mișto, că i s-a părut că îl laud.

Și cum războiul dezinformării s-a mutat pe Facebook, și prima lui armă sunt paginile de românism cu cărămida în piept, evident, primii care cad în capcană sunt îngâmfații cronici, cei cu „da, TikTok e rețea de proști, mie nu mi se poate întâmpla.”

Desigur că ți se poate. și desigur că ți se va întâmpla. Aproape două milioane de naivi au pus botul la narativa „Ce momente îngrozitoare trăim în prezent, hai să creăm cu guru nostru o lume feerică, în care devenim suverani, ne luăm fabricile și uzinele înapoi și facem puii și roșiile gustoase la loc”. Am citit idioțenia asta croncănită de atâția boți și repetată mecanic de atâtea muieri proaste, încât am început să am alergie la termenul „gustos”. Mai ales că nu e un termen folosit în viața de zi cu zi. Dacă o mâncare e acceptabilă, spunem că „merge”, dacă e bună, spunem că e bună, dacă ne face papilele gustative să danseze, spunem cel mult delicioasă.

Dar acest termen, „gustos”, apare la boți, postaci și pagini de content propagandistic și e preluat de cele mai oligofrene pizdișuri nostalgice, care s-ar întoarce și la un ex care le dădea pumni în cap ca hobby, doar să fie roșiile „gustoase”. Băi, idioato și bătuto în cap, te controlau în uter ca pe vaci să nu cumva să ascunzi de partid o sarcină și tu nostalgizezi la roșii gustoase? Ești senilă și ar trebui să ți se retragă dreptul la vot.

Bine, pe proști oricum nu-i convingi de nimic, iar acest text nu li se adresează lor. Acest text se adresează persoanelor care au capul pe umeri și care tind să nu recunoască simptomele propagandei rusești, acolo unde o văd.

1. Nume generice de tipul „Românașul”, „Româncuța”, „Suflet Românesc”, ”Tradițional Românesc”, „Căcat Românesc” și așa mai departe.

Chiar dacă un creator de conținut consideră că a fi român e miezul existenței lui și cel mai important lucru despre el, își va afișa în primul rând numele. Cum făcea și Călin Georgescu, pe când era influencer pe TikTok. Sau dacă e o revistă, va avea o siglă cu numele revistei și un site, de obicei cu același nume. Când e doar Românașul, fără surse evidente de finanțare – reclame, Paypal, Patreon, Onlyfans, Onlyhaters, etc. – e propagandă rusească.

2. Cu cât patriotismul e lăfăit cu deșănțare, subliniat în fiecare frază, și autorul anonim explodează de iubire de țară, chit că țara nu pleacă nicăieri, cu cât se bate iar și iar în piept că e mare patriot, până în punctul în care îți murmuri în barbă – „Da, ok, noutăți??”, – e propagandă rusească.

3. Nostalgia ostentativă și agasantă, prezentă în trei forme:

3a – „Eram suverani, liberi, curgea lapte și miere din fiecare cotlon, toți aveam casă, „servici” – obligatoriu „servici”, da? – și mâncare gustoasă.”

Aici nu am ce dezvolta, orice om cu minimum un neuron funcțional ȘTIE cât de groaznic s-a trăit în timpul lui Ceaușescu, sub bocanc bolșevic.

3b – „Eram săraci, amârâți, eram șapte frați acasă și n-aveam butelie, dar ne iubeam și eram fericiți.”

Fuck no. Din experiență proprie, când nu ai un minim confort, clocotesc frustrări în tine. Acesta e de fapt motivul pentru care PSD a vândut atât de ieftin primele fabrici după revoluție. Și cadrele de partid veneau în fond tot de la sărăcie și frustrări. Nu știau să ceară contravaloarea justă a unui bun de vânzare. Se mulțumeau cu mărunțiș pentru că Ceau?escu ne „domesticise” să ne mulțumim umil și neambițios cu orice os de ros pe care se îndură să ți-l azvârle careva în scârbă.

3c – Ridicarea în slăvi a unei productivități nerezonabile.

Citești pe paginile astea despre cum tataia muncea opt ore la fabrică – în realitate, alea erau mereu zece, că altfel îți bătea obrazul secretarul de partid că „rupi ușa” și de ore suplimentare plătite nici nu putea fi vorba. Apoi, conform basmului propagandistic rusesc, se ducea în grădină, să cultive roșii gustoase și pui gustoși.

Ba chiar ieri mi s-a oploșit un postac extrem de agasant pe pagină să mă frece – de ce părinții tăi nu cultivau roșii gustoase și pui gustoși în grădină, ca ai mei?

Unde morții tăi să-i cultive, mă? În bucătăria sau în baia apartamentului de două camere închiriat de la ICRAL?

Ideea asta retardată, că trebuie să ai și un job fulltime pentru bani, dar să îți și crești singur grâul, bumbacul pentru hainele copiilor și o fermă de vaci în debara, e de pe vremea când nu se inventase diviziunea socială a muncii.

Cea în care tu cultivi grăul, tu faci vinul, tu faci tampoane, iar eu produc aparate de ras, ?i le schimbăm între noi.

NIMENI nu trebuie să fie și agricultor, și comerciant, și lucrător la strung, și eventual să și aibă cinci copii în timp ce le jonglează pe astea. E propagandă rusească.

Iar pe postacul iritant l-am trimis direct în tomberon cu un block.

4. Spurcarea cu sete a occidentului decadent

Și iată, drag popor, adevărata misiune a mizeriilor rusești postate la kilogram: intenția de a te îndepărta de vest, de a te instiga la o ură inexplicabilă împotriva lui, de a-l eticheta drept sursa tuturor relelor, de a eticheta drept satanism tot ce e diferență de la normă – familie, „servici”, mâncare gustoasă, biserică – și de a minimaliza valoarea drepturilor omului – „neomarxism și wokism” și a libertății individuale de decizie.

Iar cum omul educat e mai greu de prostit, aflăm tot de acolo cum intelectualul e corupt, e unealta satanei și a făcut pact cu occidentul decadent.

În realitate, odată cu intrarea în UE, diferen?a de nivel de trai s-a văzut pe loc, mai ales în orașele care au atras multe investiții străine. Joburi bune, corect plătite, cu nenumărate beneficii. Și automat, magazine, cafenele, baruri, cluburi, restaurante, terenuri de sport etc. – tot ce face un oraș european să fie un oraș european. Din orașul murdar și gălăgios în care m-am mutat la admiterea în facultate, Bucureștiul s-a civilizat, s-a umplut de clădiri moderne, de spații comerciale ample, de oferte de angajare, de oferte de vânzare, de oferte peste oferte.

Occidentalii au început să angajeze și persoane de vârste considerate „depășite”. În comunism, maică-mea îmi spunea la 30 de ani că e bătrână. Eu la 30 de ani făceam nopți albe pe plajă sau la munte, pe la festivaluri, pentru că jobul meu excelent plătit îmi permitea asta. Occidentalii ne-au deprins cu o cultură de integrare a vârstnicilor. Bine, acum să vrea și vârstnicii. Zilnic văd oferte de angajare pentru pensionari activi.

Occidentalii ne-au oferit fonduri europene nerambursabile – pentru drumuri, pentru agricultură, pentru construcții, pentru pensiuni, pentru diverse tipuri de start-ups. Acum, desigur, tu trebuia să îndeplinești condițiile pentru a absorbi banii, și să pui osul la muncă, să faci investiția să crească. Cine te-a încurcat în demers? Statul român, adică patria ta iubită, care a direcționat fondurile preferențial spre pile și nepoți.

Cât de redus mintal să fii, să crezi că dacă îndepărtezi din ecuație occidentul, statul român rămas fără acea infuzie de capital te va lua tandru în brațe și îți va da țâță? Statul român eliberat de bruma de civilizație și bune maniere insuflate de occident va redeveni monstrul care se ștergea la anus cu tine și pe lung, și pe lat. Cel de care a fugit tineretul când s-a dus la muncă unde? În Occident, desigur.

5. Spurcarea cu sete a corporațiilor străine și a profiturilor acestora.

Aici o să bag un kind reminder că, pe locul unde e acum corporație străină profitabilă, era odinioară o întreprindere depășită tehnologic și extrem de prost manageriată de directori români incompetenți și inepți economic, o gaură neagră pentru buget, până când autoritățile au „privatizat”-o. Adică, au vândut-o unui cetățean sau unei companii care a luat-o din ruine, a adus tehnologie, know – how, abilități manageriale și a făcut-o să zbârnâie. Și, între timp, da, au apărut și profiturile, că străinul știa ce face.

Cam care e logica să iei cu japca bunurile de la corporația care merge bine, dă salarii bune și la timp, are un număr rezonabil de salariați și o fișă a postului clară pentru fiecare – să alungi străinul și să te pui tu șef, tu, idiotul incompetent care a dus-o la faliment de la bun început? O să alungi oamenii talentați pentru că te eclipsează, o să te zgârcești la salarii, o să creezi un climat infect de bișniț românesc făcut pe genunchi și totul se va duce de râpă cu viteza luminii.

Cel mai mare blestem pentru noi ar fi să rămânem între noi. Homo homini lupus.

6. Să ne fim nouă înșine suverani.

Sincer? Suntem o țară mică, pe care Putin ar hali-o pe nemestecate. Și nici nu avem forța interioară și încăpățânarea de a rezista a ucrainienilor. Noi, ieșiți din NATO și UE, am păți ca afganii cu talibanii – Putin ar ocupa direct Bucureștiul și toți politicienii s-ar bate între ei pentru privilegiul de a-l pupa cu mai mult foc în kur.

Și atunci, „suveranismul” nostru nu ar fi ca libertatea completă pe care n-o acordă în prezent occidentul, cu rugămintea să nu mai urâm femeile și gay-ii, că nu ne fac nimic. Ar fi bocanc peste gât, cum a fost în timpul Războiului Rece. Nimeni n-ar crâcni de teama represaliilor.

Dar cu o inflație cruntă, pentru că dacă alungi stabilitatea economică pe care o aduc occidentalii, realmente nu va exista nimic și nimeni care să mai cotizeze ceva la buget. Iar rusul ar veni doar să ia cu japca, nicidecum să dea.

7. Religia ca mijloc de anihilare a rațiunii.

Aici e propaganda aceea cu pagini de tip „Doamne miluiește”. „Aleluia”, „Doamne ajută”, „Dumnezeu cu mila”, care te îndeamnă să renunți la tot ce e modern și la a trăi în 2025, să-ți pui cenușă în cap și să te pocăiești. Dar dacă te uiți atent, zero afiliere cu BOR sau cu alte culte oficiale românești. O prietenă mi-a arătat inclusiv un „Doamne miluiește” care avea scăpate pe ici pe colo caractere chinezești. Am râs cu cafea de monitor de toate babele senile care se închinau zgomotos la Isus de Temu și de Shein. Și printre rânduri, placa cu Occidentul decadent și cu Satana care e în tot ce te depășește tehnologic.

Cam acestea sunt basmele bine înfășurate în sirop, patetisme infinite, dulcegării grețoase și multe cuvinte cheie din seria „țară”, ”popor”, „neam”, „credință”. Acum să urmărim detaliile vizuale.

Poze generate de AI, cu elemente folclorice

Măicuța generată de AI a spălat rufe la râu și a copt toată ziua pâine la cuptor, dar e frumoasă ca o vedetă de cinema cu fața perfect cosmetizată și râde luminos spre tine. Mămăliga generată de AI e imensă, pe un blid cu elemente decorative moldovenești. Îți mai bagă AI uneori și niște avocado feliat, că el nu a trăit real în comunism și verdele merge cu galbenul, dar aia e, ignori. Nimeni nu făcea mămăligă cu avocado și ciuperci shiitake ca mamaie de la țară. 😀

Apel la emoție

„Acești țărani săraci lucrează zi de zi pământul, dar nimeni nu le mulțumește.” ”Nimănui nu-i plac oalele mele de lut și sunt trist.”

Poate chiar o să încerc la postarea asta: „nimănui nu-i place acest articol și sunt acut îndurerată” – să văd dacă mușcă cineva.

Cum luptați împotriva propagandei rusești?

Blocați paginile și setați-vă corect conturile – mai multe detalii, aici.

Combateți mereu postacii, iar dacă persistă în a crea un trecut glorios imaginar sau spun tâmpenii pe bandă rulantă, block.

Și cel mai important: gândiți cu capul vostru. Fără occident, suntem un rahat de colonie rusească săracă și fără oportunități. O țară ruptă de foame în care realmente ajungi să crești porcul în baia garsonierei și când ajunge la Ignat, vine poliția să-l aresteze pentru că s-au plâns vecinii de grohăit.

Și cum acesta e ultimul text pe acest an, am o singură urare: Vă doresc un 2025 înțelept! Nu aveți nevoie de demagogi să vă simțiți patrioți, SUNTEȚIdeja suverani în propriile vieți, mai suverani decât oricând în istorie și sunteți liberi să luați ce decizie vreți voi. Nu vă lăsați manipulați de postaci să renunțați la această libertate pentru basme de adormit copiii. Prindeți-vă cine vă vinde și cui.

***

Donația ta mă suveranizează. 😀

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

***

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. last_moromete says:

    Nu m-ai fiii acută și îndurerată, maică, nouă ne plac(e) articolile tele. =))
    Foarte corect și bine sistematizat! Mi-e teamă însă că toți cei care ar avea nevoie de aceste avertismente ori nu le vor citi, ori nu le vor înțelege.
    Vă admir energia cu care vă implicați, dar nu cred că se poate interacționa intens și repetat cu prostia și mizeria umană fără să existe efecte secundare. Sper să vi le monitorizați și să simțiți când va fi momentul unei schimbări.
    Pe mine tensiunea asta de la alegerile prezidențiale m-a costat deja un pui de AVC (din fericire, fără urmări, am scăpat ieftin). Nu merită.
    Un 2025 mai bun, cu cât mai multe suflete frumoase în viața dumneavoastră, și multă sănătate!

  2. Jesse says:

    Superb articolul! La multi ani pentru 2025 si keep up the good work!

  3. anca says:

    inainte de decembrie 1989, mancau “rosiile gustoase” cultivate de necooperativizati (pe cativa metri patrati pe care mai aveau dreptul sa ii detina) si locuiau in apartamentele inchiriate de la ICRAL, dar baleau la friptura si la livingul in care puteai sa intorci masina pe care le vedeau in Dallas la tv. a se scuti.
    sa ai un an nou mai bun!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading