Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată, contra cost.
Mesajul de azi spune aşa:
Bună, Lorena,
Am pisica asta de 15 ani, aseară a lesinat, am luat-o pe sus si am dus-o la veterinar. Se pare ca are hipertiroidism si se aude ceva la plămâni (de asta îmi e cel mai teamă), azi îi facem radiografie să vedem ce și cum. În rest analizele nu sunt strălucite, dar nici dezastru (un pic glicemia mărită, dar fără diabet și niște mici creșteri la valorile hepatice, fără sa fie ceva de speriat).
Nu e primul meu animal de companie, știu cum se termină povestea, dar de fiecare dată e la fel de dureros și simt ca mi se rupe sufletul la propriu.
***
Dragă X.,
Eu zic să privești întreaga situație un pic diferit.
Da, pisica îmbătrânește, dar dacă e s-o luăm așa, toți îmbătrânim. Vestea bună în toată chestia asta este că n-am murit încă. Există o cantitate de timp pe care o mai avem de parcurs între punctul T1, în care ne aflăm noi acum, și moarte.
Acum – și asta e valabil și pentru tine, și pentru mine, și pentru pisici, și pentru câini, și pentru cine și ce vrei tu, noi nu putem face nimic să schimbăm faptul că, la un moment dat, o să murim. Ceea ce putem schimba, însă, e modul în care ne vom petrece restul vieții până în clipa în care o să murim.
Din punctul ăsta de vedere, eu sunt adepta valorificării din plin a timpului rămas.
Pisica ta are 15 ani și analize relativ ok. A mea are 18 ani și analize relativ ok. Ceea ce înseamnă că nu ne vom despărți de ele prea curând.
How about, în loc să jelești că, la un moment dat, o să moară, să sărbătorești fiecare zi în care mai e cu tine? Să consideri că timpul vostru comun rămas e ceva extrem de special și să-i oferi zilnic atenție, joacă și mângâiere, să-i alinți căpșorul și să-i mulțumești pentru încă o zi minunată în care te însoțește.
Așa fac eu cu moșulețul meu. Iar el începe să toarcă și se lăfăie în brațele mele, și știu sigur că asta îl motivează să mai rămână.
Sper că ți-am fost utilă,
Lorena.
***

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.


Atata frumusete in articolul asta si asa m-a uns pe suflet, ca uite, pentru prima oara in atatia ani iti spun: te iubesc, fata draga! ❤️
mulțumesc din inimă.