Ieşenii au steag. Costă aproape 800.000 de lei

Cred că toată lumea care intră periodic pe acest site a citit “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Unul dintre leitmotivele curente ale acestei capoopere atemporale e tema steagurilor care-s 44 cu totul, şi la numărătoare ies perpetuu maximum zece.

O versiune modernă se petrece în zilele noastre la Iaşi, unde primarul Mihai Chirică a decis să arboreze un steag. Un steag care costa iniţial 400.000 de lei.

“Să mori tu, Loreno”, o să comenteze gingaş cititorul de lorenalupu.com. “Şi din ce e confecţionat steagul ăla, la asemenea preţ? Din beculeţe colorate stroboscopice, flori de cireş şi Coca Cola? Şi ce ştie să facă steagul de banii ăştia? Mămăligă pentru tot Iaşiul?”

Răspuns final: nu. E un simplu par de metal, de 40 de metri, decorat cu o pânză normală, în cele trei culori care-s singurele cunoscute de duamna Firea.

Dar, pentru că bunei mele colege şi prietene Anamaria Nedelcoff i s-a părut suspectă chiar şi suma iniţială, cea de 400.000 de lei, a început să ţină geana pe steagul lui Chirică din ianuarie.

Şi surpriză. Subit, s-a descoperit că exact locul pe care amplasaseră ei steagul era şubred şi circulat de pânze freatice pe dedesubt. Chit că, teoretic, făcuseră cercetări obligatorii înainte să aleagă poziţia finală a stindardului.

Or, ce ai face tu dacă într-o zi caldă de vară te-ai pomeni că te-ai lăfăit taman pe muşuroiul de furnici? Ai lua lopata, ai săpa muşuroiul, ai alunga furnicile şi ai da cu killtox prin zonă? Sau pur şi simplu ţi-ai ridica respectabila persoană şi te-ai amplasa cinci metri mai încolo, unde nu e muşuroi?

Din păcate, gândirea logică nu ţine cu dl. Chirică. Prin urmare, suma s-a dublat ca prin farmec, şi explicaţia e exact cum bănuiaţi, în stilul “s-a produs o extorsiune a unui degajament”.

Zice Chirică: ”Surprizele se pot ține lanț în momentul în care începi săpătura, mai ales când lucrezi într-o săpătură complet deschisă. Dăm câte exemple vreți dumneavoastră, și din partea publică, și din partea privată. S-au descoperit rețele de canalizare abandonate, care a inundat toată incinta. S-au inițiat alte studii tehnice, s-au prevăzut alte soluții de fundare. Lumea crede că este un catarg, dar este vorba despre o construcție metalică de 41 de metri, pe care nu îți permiți să-l ancorezi oriunde, oricât și e posibilitatea apariției unui risc. Acesta este motivul pentru care… și aveți toate detaliile tehnice la proiectul de hotărâre”.

Mai multe detalii despre investigaţia lui Nedelcoff, inclusiv un pdf al proiectului de hotărâre, găsiţi aici.

Paradoxal, când Nedelcoff a început să-şi sharuiască articolul, nişte ieşeni s-au supărat foc pe ea: “ESTE VORBA DESPRE DRAPELUL PATRIEI!”. Şi au şi scos-o dintr-un grup de ştiri locale, drept pedeapsă.

“Noroc că nu i-a dat lui Chirică ideea să facă un drapel imens cu portretul Sfintei Parascheva sau ceva, şi să-l tarifeze la 1.500.000 de lei. Cred că mă şi linşau.”

Sursă print screen şi documentare: ştirideiaşi.ro

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. July 1, 2018

    […] sinteze, glumiţe, iar ţie ţi se fâlfâie chiar mai glorios decât drapelul lui Chirică, ăla de 800.000 de lei. “Mie nu mi se fâlfâie”. Perfect. Du-te înapoi pe meleagurile largi ale netului, […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: