Zilele trecute, la bacalaureat la limba română s-a dat Ion Barbu. Şi am asistat în câteva contexte la următoarea discuţie:
“Băi, dar cum rahat să fie Barbu în continuare în programă? E printre cele mai evidente şi mai obscene cazuri de impostură literară flagrantă, de absenţă vizibilă din avion a oricărui talent, şi de grafomanie penibilă. De ce să-l ţii pe Ion Barbu în programă? Riga Crypto şi lapona Enigel îţi face intelectul să sângereze, şi are o stângăcie lirică artificială şi forţată, fără urmă de farmec, Joc secund e un nonsens pretenţios, iar Uvedenrode, un talmeş balmeş de cuvinte care rimează. Ce învaţă copiii de aici?”
Sincer, copiii învaţă de la Ion Barbu mai mult decât de la Tudor Arghezi. Şi iată de ce.
În viaţă, nu te confrunţi numai cu contexte armonioase, talent legitim, voinţă de muncă, disponibilitate, valori reale. Pe astea ştii cum să le primeşti, reacţia vine natural, lucrurile decurg armonios şi nu ai nevoie de nimeni să-ţi explice cât sunt de frumoase, pentru că se vede cu ochiul liber.
În viaţă te confrunţi şi cu: jobul supersolicitant care îţi face nervii vraişte, clienţii dificili şi total cretini care nu reuşesc să articuleze cu sens ce vor, peţitorii idioţi care nu pricep să “fuck the fuck off” decât dacă le-o urli în faţă şi uneori nici atunci, sarcini de muncă sterile şi fără bucurie, câte un şefuţ abuziv croit pe calapodul suirii scroafei în copac, confratele care în loc să-şi vadă de ale lui e apăsat perpetuu de grija alor tale, şi tot aşa.
Iar când ajungi acasă după o zi plină de rahaturi din astea, te mai şi pune nevasta să duci gunoiul.
Şi toate astea nu pot fi evitate. Pot fi evitate câte unele, dar niciodată toate la un loc. Şi partea cu gunoiul e cea pe care nu ai cum s-o eviţi, nici în cuplu, nici în celibat.
Din acest punct de vedere, Ion Barbu are o valoare educaţională inestimabilă. Îl învaţă pe copil că, într-o bună zi, va duce şi gunoiul, şi nu e nimic în neregulă cu asta.
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
In celibat duci gunoiul când vrei sau când devine prea mult de suportat, nu când i se nazare partenerului 🙂
Still, îl duci.
Asa e tot invatamantul romanesc; test de pus nervii pe bigudiuri. Dar asta nu-l face mai putin anti-invatamant
Barbu e considera inca poet ca filologii au complexe ca nu stiu matematica si vor sa demonstreze ca si un matematician poate fi poet, deci nu-i musai sa fii antitalent la stiinte exacte ca sa scrii. Lol, anti-arta si anti-poezie clar.
Si o munca utila nu e enervanta, cel mult obositoare , ca eu dupa o sambata de spalat rufe si curata si dus gunoiul nu simt ca mi-as taia venele pe lung, asa cum simt dupa interactionat cu cretini
Pe vremurile de mult apuse ale liceului meu, a existat un profesor capabil sa ne faca sa intelegem ceva din povestea Regelui Ciupearca si al Laponei Enigel. Sigur, nu toti am inteles atunci, iar dintre aceia, multi am uitat explicitul. Ne-a ramas doar o senzatie, un gust. Unic si inconfundabil.
Si sa desconsideri ceva ce nu se lasa dezvaluit de la prima incercare, imi da iarasi o senzatie, unica si inconfundabila si aceea. Frica de a gandi liber, in afara tiparelor. Complacerea in conformism, gen.