Toată lumea e de acord că hărţuirea e un lucru rău. Atunci când sunt de partea receptoare a hărţuirii. E foarte uşor să identifici o formă nedorită de atenţie, să îi spui lui Gigel sau Marianei să se dea jos de pe tine şi eventual să zugrăveşti foarte frumos, în culori vii, comportamentul lor total cretin, modul în care se băgau în seamă, halul în care nu remarcau că-s nedoriţi şi aşa mai departe. Pe scurt, mulţi ne pricepem foarte bine să explicăm altora că sunt de căcat. Şi e foarte bine să fie aşa. O lume în care oamenii nu se tratează unii pe alţii ca şi cum s-ar fi câştigat la belciuge e o lume mai bună.
Problema cu eradicarea bullyingului merge însă pe două direcţii. Cum eradicăm bullyingul din cercul nostru social mai larg sau mai restrâns, şi aici am scris 357890876543 de articole cu soluţii. Dar mai există o direcţie, şi anume: bully-ul care zace în noi înşine.
Pentru că, vedeţi voi, boieri dumneavoastră, dacă majoritatea suntem foarte buni în a ne prinde când Gigel ne f**e la icre, şi, pe cale de consecinţă, să-i spunem: “Băi, Gigele, nu ne mai f**e la icre”, când vine vorba să ne autocenzurăm pe noi înşine, să ne dăm seama că sărim calul, subit standardele noastre devin mai laxe.
Din punctul meu de vedere, singurul caz în care ai tot dreptul să-l f**i pe Gigel la icre după pofta inimii e când tu l-ai contractat pe Gigel să facă treaba A, Gigel ţi-a cerut suma X, tu ai plătit suma X şi Gigel nu livrează. Atunci, da, ai tot dreptul să-i dai lui Gigel, sau Mărioarei, basculante de mooe îmbujorată şi bârzoetă, pentru că ţi-a dat, în termeni tehnici, ţeapă.
În rest, ar trebui să ne supraveghem cu toţii, să nu picăm în următoarele extreme.
A) Îi facem program lui Gigel / Mărioarei
Şi nu mă refer la modul “Permite-mi să te invit la…”. Mă refer la modul “Trebuie să te duci / să vii la…”
Adeseori, lumea care face fazele astea nici nu întreabă, aşa, de bun simţ: “Poţi? Ai timp? Nu ai cumva altă treabă?”
Nu, frăţică. TREBUIE SĂ VII, SĂ MERGI, SĂ FACI, SĂ DREGI.
Dar poate că omul nu vrea, poate că nu poate, sau poate că vrea şi poate, dar nu suportă să i se facă program conform unor terţe interese.
Întreabă. Fă-l pe Gigel / Mărioara să ÎŞI DOREASCĂ să fie acolo, nu să îşi frece capul în disperare, căutând o scuză pertinentă cu care să ne evite.
B) Îl/o umilim public pe Gigel / Mărioara
Chiar dacă unele mooy se impun date, e întotdeauna o variantă decentă să-l întrebi pe inculpat sau inculpată dacă puteţi discuta 5 minute între patru ochi.
Cum în general oamenii nu-s proşti, doar fac pe proştii, ştie şi Gigel / Mărioara că a greşit. Şi e ok să-i comunici poziţia ta pe subiect, ca să ştie că nu ţine figura pe termen lung.
Dar dacă o faci între patru ochi, măcar nu asociezi asta cu experienţa umilinţei publice, care să-i dea vinovatului satisfacţia că, ooo, da, uite ce javră erai tu şi ţi-ai meritat ţeapa.
Mooya e act intim. Exceptând cazurile când o cere public, insistent şi cu presiune câte un tâmpit pe Facebook.
C) Tratăm oameni necunoscuţi prin prisma propriilor noastre nevoi sexuale.
Pe mine mă tâmpeşte de creier întrebarea pe care o primesc periodic în mesaje private de la inşi cu care n-am interacţionat în viaţa mea: “Eşti singură?”
De ce morţii distinsei doamne mă-ta ar fi problema ta? Am afişat pe undeva anunţ că duc lipsă şi-s în căutare? Fukc no.
Şi chiar după ce le explici acestor fiinţe că nu e cazul să-i iubească biblic grija de statutul tău conjugal, că are zero impact asupra disponibiilităţii tale de a vâna poolă pe net, insistă iar, şi iar, şi iar, şi iar, şi iar, şi iar, şi iar, până le fooţi mama. Apoi tot ei: “Vai, dragă, dar ce limbaj”.
Păi nu mai lupta să meriţi acest limbaj, în morţii tăi.
Un clişeu preferat al bully-ilor e: “Nu mai poţi flirta cu o femeie pe stradă în vest, că te ia poliţia”.
Inexact.
Dacă femeia VREA să flirtezi cu ea, nu te ia. Dacă femeia îţi spune, întâi mai finuţ, apoi mai abrupt, să marş în poola ei, şi tu refuzi să procesezi aluzia subtilă, logic că la un moment dat o să cheme ajutoare, care să-ţi deseneze mai clar că eşti nedorit.
Şi eu cunosc periodic pe câte cineva care-mi pune minţile pe foc. Dar eu procedez aşa: tatonez disponibilitatea. Dacă văd că există, bine. Dacă nu, sănătate şi multă virtute. Pierderea nu e a mea.
D) Abuzul de timpul altora
Şi aici nu includ doar oamenii care te fac să aştepţi deliberat ore în şir după preacinstitul lor coor (Sindromul Anticameră), sau pe ăia care lălăie câte o treabă simplă până la adânci bătrâneţi, ci şi pe ăia care vor să iasă cu tine în oraş, dar se lungesc la conversaţii telefonice de zici că tocmai află viitorul. Mai ales când e o conversaţie 100% irelevantă.
Mai ales când au de discutat cu tine treburi importante, iar cu ăia de la telefon, ce-au mai făcut nevestele reale din Atlanta şi Kardaşienii săptămâna asta.
Sau: când au de discutat cu tine treburi importante, dar divaghează în toate direcţiile, de zici că te-au angajat psiholog să le sondezi cu degetul toate baierele sufletului.
Şi aici intră şi mesajele private de tipul “bună” / “bună, cf” / “link la rahat irelevant” / “ştiu că nu vrei mesaje private, dar eu totuşi trimit.”
Reacţii, în exact această ordine: “treci în plm la subiect, dacă există” / “vezi wall şi afli cf” / “să-ţi bagi rahatul irelevant în coor” / “soogi poola tu şi cu mă-ta. pe rând, să nu staţi înghesuiţi”.
Nu le trimit ad litteram pentru că eu nu-mi propun să fiu un bully. Dar le gândesc. Cu sete.
E) Nu-ţi descărca nervii acumulaţi în punctul A pe individul B, care nu are nici o vină.”
E un comportament distructiv şi toxic, cu un potenţial uriaş de abuz asupra omului nevinovat din poveste. Doar pentru că e acolo pentru tine, nu înseamnă că e cazul să-ţi ştergi poola de el. Varsă-ţi nervii pe cât se poate asupra idiotului sau idioatei care ţi i-a generat şi lasă nevinovaţii în pace.
F) Nu le face glume porcoase oamenilor cu care nu ai nivelul de prietenie care să permită asta.
“Da, Loreno, dar tu ţii un întreg blog porcos”.
Sure. Dar un text scris pe un site pe care optezi dacă intri sau nu e impersonal, nu te vizează direct şi nu e ca şi cum ai fi obligat la reacţie. Diferenţa e ca aceea dintre boxul faţă în faţă şi boxul cu sacul. Eu când scriu un text cu pooli şi mooy, dau cu sete în sacul de nisip. Poate nu-ţi place cum dau, poate vrei mai cu tehnică sau fără, dar nu te atinge şi nu încasezi tu.
Când tu încerci glume de c***t pe care mi le adresezi direct, e deja box faţă în faţă. Şi automat îmi dă şi mie permisiune să-ţi bag un croşeu peste bot de să-ţi sară măselele.
G) Acceptă că nimeni nu e obligat să tolereze sau să se amuze cu sila de punctul F, recunoaşte când ai depăşit limita, cere-ţi scuze şi retrage-te.
“Ce, fată, n-ai simţul umorului”.
Ba îl am. Tocmai de-aia ştiu să deosebesc o glumă bună de una proastă, iar a ta pute a hoit.
H) Nu insista să te bagi în seamă cu oameni care te resping.
Orice om are dreptul să nu te placă foarte tare. Dă-ţi seama, respectă dreptul omului la propriile lui sentimente şi limitează interacţiunea la strictul necesar, dacă e profesională.
Dacă insişti cu “Hai, like me, please please like me”, deranjezi şi oboseşti. Dar oamenii care nu te plac şi văd că tu respecţi asta şi-i laşi în ale lor capătă cu timpul o formă stranie de respect pentru respectul pe care îl arăţi tu nedorinţei lor de a se freca pe burtă cu tine.
I) Nu te văicări interminabil pe nervii şi timpul cuiva care nu e psihologul tău plătit.
În general, când ceva se transformă în activitate plătită, e semn că nu e o plăcere. Munca de menajeră a apărut pentru că treburile casnice sunt o corvoadă satanică, iar cea de psiholog, pentru că a-l asculta pe altul cum se vaietă e moartea definitivă a pasiunii.
Tocmai de aceea, chiar dacă ai nevoie să fii ascultat, şi un prieten sau o prietenă îţi oferă un umăr, ţine-o scurt şi la obiect. “S-a întâmplat asta, asta şi asta, bag poola în morţii lor, ce să fac? Nu, nu cred că pot face asta, dar pot încerca asta. Mulţumesc că m-ai ascultat.”
Şi gata.
“Fată, dar cum a putuuuut”.
Uite că a putut, că dacă nu putea, nu făcea. Altă întrebare.
J) Nu căuta să ştii mereu mai bine decât seamănul tău.
Pe social media, îi avem cu toţii pe ăia câţiva care cască gura (şi ura) la noi doar să ne corecteze typos, un eventual dezacord, sau o inexactitate. Sau ne ceartă că am fost nepoliticoşi cu haterul şapte, că am folosit termenul incorect politic “babe” şi aşa mai departe.
Serios, mai lasă-mă, exigentule. Călinescu de Facebook ce eşti tu.
Ai şi ceva de bine vreodată, sau numai căutarea de greşeli cu lupa?
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
Bine punctat.
Nu stiu cand am auzit prima data vorba ca omul vede patiul din ochiul altuia, dar nu vede barna din ochiul lui, Pe langa faptul ca pentru mine e una dintre cele mai adevarate si evidente invataturi din universul cunoscut de mine, e si o sursa de depresie :))) Pentru ca mereu cand cineva a gresit fata de mine am incercat mai intai sa caut barna din ochiul meu si apoi sa iau masuri. Mai mereu gaseam hai poate nu chiar barne, dar cioturi, lemne si alte chestii asa ca deseori am incasat si am tacut.