Recunosc, povestea mea cu The Substance a fost sinuoasă: întâi m-a entuziasmat subiectul. Apoi, a fost un decalaj între premiera românească și cea internațională, și am optat pentru pay per view. Dar m-a enervat atât de mult momentul în care Sue, versiunea tânără a lui Elisabeth, se întoarce la producătorul grețos și libidinos care a concediat-o de ziua ei, strict pentru că era bătrână, încât am închis filmul cu un foarte furios „dă-te dracului.”
Am și discutat pe pagina mea de Facebook acest subiect – cum m-a strepezit acel punct al filmului. Iar oamenii mi-au spus: Măi, Lorena, filmul este despre GREȘELI pe care le fac femeile, nu despre cât de deștepte putem fi. Că ziua unui erou perfect e plictisitor de perfectă și lipsită de dramă. Right?
Fair point, am zis eu. Și am așteptat să vină în vecini, la Cineplexx Titan. Între timp, pe lângă Premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes, adjudecat de Coralie Fargeat, Demi Moore a și obținut Golden Globe pentru Cea Mai Bună Actriță și e în pole position și pentru Oscar, deci, e un subiect pe care tu, în calitatea ta de creator online femeie, e cazul să îl tratezi. Oricât de mult doare.
***
Recunosc, filmul ăsta a fost cel mai greu de văzut pentru mine. Pentru că m-au năpădit cei patru ani de înfometare forțată, în timp ce mă chinuiam să ating greutatea ideală ca studentă UNATC, și mulții ani când vânam aprobarea directorilor de casting. Directori care, în unele cazuri, își permiteau să fie de o bădărănie halucinantă, dar pe care o tolerai cu zâmbetul pe buze, să te cheme și la alte proiecte. Ore în șir la aerobic sau la sala de forță, luptând cu corpul care nu era niciodată suficient de suplu și de senzual, doar pentru ca, a doua zi, la un casting, să te refuze unul de cum intri pe ușă, pentru că ești prea „păpușă”, și tu să nu-l poți flegma în ochi, că nu se știe când ai nevoie.
Am ieșit din cercul ăsta vicios de vânat aprobare cu tot dinadinsul după ce am ajuns creator online de succes și am văzut că blogul meu are mai multe vizualizări decât siteurile revistelor la care scriam, iar clipurile mele, mai mulți spectatori decât un film românesc obișnuit. Acela a fost momentul de „Dar mai dați-vă-n morții voștri cu impresia voastră că mă țineți perpetuu pe banca de rezerve”. Când începi să-ți produci propriul content, ți se rupe brusc pl ce cred alții despre tine.
Dar „The Substance” m-a teleportat în vremurile din tinerețea mea, când eram îngrozitor de nesigură, de panicată că niciodată nu sunt „ceea ce trebuie”, și din acest motiv, a fost atât de incomod pentru mine.
Dar tot aici e imensa valoare a filmului. Niciodată până acum, un film n-a vorbit despre ura sinistră față de propria persoană pe care o trăiește o femeie în showbiz. Ura aceea care o face atât de vulnerabilă la abuzuri și nedreptăți de toate tipurile.
La începutul filmului, vedem cum steaua de Walk of Fame a lui Elizabeth Sparkle (Demi) e murdărită și distrusă în toate modurile. Așa cum se întâmplă cu cariera unei femei, pe măsură ce îmbătrânește.
Elizabeth împlinește 50 de ani și e încă sublim de frumoasă. Și la față, și la corp. Nu e absolut nimic în neregulă cu ea. Obiectiv, nu e absolut nimic în neregulă cu ea. Fetelor, OBIECTIV NU E ABSOLUT NIMIC ÎN NEREGULĂ CU VOI.
Dar producătorul, interpretat într-o notă satirică, de desen animat, de Dennis Quaid, o concediază de ziua ei, pentru că nu mai e interesantă. În timp ce felicită o vedetă tv masculină, bărbat bătrân cu părul alb, pe care aspectul fizic specific vârstei a treia nu îl devalorizează cu nimic.
Devastată, Elizabeth are un accident de mașină și ajunge la un spital, unde un asistent tânăr, oarecum ambiguu (vom afla ulterior că e și el pe „substanță”) îi oferă detalii legate de acest drog miraculos care îi va reda frumusețea.
Evident că nu e simplu. Evident că e de o agresivitate îngrozitoare față de propriul corp. Acea agresivitate cu care ne biciuim corpul: să fim mai slabe, să fim mai voluptuoase, să fim mai flexibile, să fim mereu, mereu, mereu altfel, pentru că niciodată nu suntem suficient de bune.
Din corpul lui Elizabeth iese versiunea ei tânără, perfectă, imaculată: Sue. Sue care nu are pic de respect pentru Elizabeth: o lasă să zacă pe podeaua WC-ului, ocupată să se bucure de frumusețea ei perfectă.
Și da, Sue se întoarce la boul care a concediat-o pe Elizabeth din tipare traumatice specifice actriței care vrea mereu validare. Și da, showul devine un succes.
Numai că, de aici, începe un alt război sfășietor: cel între Sue și Elizabeth. Elizabeth e dureros de conștientă că e ignorată și disprețuită, și are o frustrare în creștere legată de popularitatea lui Sue; în timp ce Sue se frustrează pe timpul pe care-l pierde în calitate de Elizabeth, și pe care încearcă să-l limiteze. Lupta dintre cele două versiuni ale aceleiași femei devine din ce în ce mai vicioasă și mai oribilă, iar excesele lor ranchiunoase în fiecare dintre cele două ipostaze afectează cealaltă versiune. Și totuși, pacea nu e o opțiune.
Și atunci înțelegi: da, trăim într-o societate misogină, dar mare parte din misoginismul ăsta e alimentat de propria noastră ură față de noi. Ea ne face să ne înconjurăm de oameni toxici, care nu au nimic să ne ofere; să ne abuzăm corpul în moduri inimaginabile, apoi să cădem în excese ridicole; și ea ne face să fim într-un perpetuu conflict cu noi înșine, de parcă am fi propriii noștri dușmani.
„The Substance” nu e doar un excelent film horror în notă frecvent caricaturală, ci o invitație la autoasumare. Dacă boul de șef te concediază, fă-ți propriul show de aerobic online, cu audiență triplă față de a postului TV de la care ai plecat și asumă-ți că tu ai fost dintotdeauna vedeta, iar cine nu a văzut asta, e un bou.
Filmul cineastei franceze Coralie Fargeat e un semnal de alarmă de care toate femeile acestui univers au nevoie. E deopotrivă caricatural și bizar de poetic. Și îți rupe cicatrici pe care le credeai vindecate. Dar rupându-le, te obligă să-ți reanalizezi viața, să nu cazi în tipare prin care ți-ai distrus-o în trecut.
Și e de văzut și pentru bărbați: poate nu mai sari cu gura pe femei să le spui ce ai face tu în locul lor, când, în realitate, tu n-ai fost niciodată în locul lor.
***
Cafeaua de la tine e singura substanță de care am nevoie. 😀
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Sh*t They Say