La postările mele precedente, a început un lung balamuc despre cum artistul, dacă se dă artist şi nu comerciant, ar trebui să se dea gratis la tot poporul, că altfel face “artă comercială” şi e de caca.
Aceiaşi cetăţeni care scot fum pe nări la ideea că o carte îndelung muncită sau un film produs pe un buget agonisit eurocent cu eurocent prin te miri ce inginerii costă bani (“da’ ce mă? eu normal că vând lemne pe bani că de-aia muncesc. dar tu faci artă, dă-o gratis”) n-au nici o mirare dacă asistentele tv şi cocalarii umorişti de mâna a şaptea primesc mega bani pe unde defilează. (“Ce, mă? Ăia-s cocalari şi piţipoance, ăia pot cere bani că e-n natura lor.”)
Cam aşa gândeşte românul nostru tipic, care se zgârceşte să-şi trimită nevasta la coafor şi o ţine-n bucătărie, să facă sarmale şi să se uzeze repede, că ea e mama copiilor lui, nu e curvă, drept care salariul ei trebuie să intre în întreţinere şi-n pâinea zilnică, în timp ce el o înşeală cu curve pe care le dispreţuieşte, dar pe care le acoperă de atenţii, că ştie că altfel nu e servit.
Pe scurt: românului tipic, needucat şi mârlan, i se pare că tot ce e pe bani e automat josnic şi comercial, şi tot ce e înalt şi profund trebuie să fie gratuit. De aceea vedem că tot ce e josnic prosperă şi tot ce e înalt şi profund se surpă. Serios. E cauză – efect.
Să luăm două exemple de capodopere pe care nimeni nu le poate contesta. Să zicem Capela Sixtină şi filmul Casablanca. Nici una, nici celălalt nu s-au realizat pe principiul rahatului făcut bici. Dar pentru asta, un papă, respectiv nişte companii finanţatoare au trebuit să deschidă buzunarul şi să aloce nişte bani.
Niciodată în viaţa voastră să nu vă declaraţi fanii muzicianului X dacă-i ciordiţi albumele de pe Piratebay şi intraţi la concertele lui pe şest, pentru că sunteţi văr cu portarul. Niciodată nu vă declaraţi fanii actorului X dacă vă duceţi la spectacol pe intrarea actorilor. Niciodată să nu vă declaraţi fanii pictorului X dacă-i admiraţi munca de pe net şi-i downloadaţi pozele, dar nu scoateţi şi portofelul.
Nu există decât un singur mod de a fi în mod real fanul cuiva. Să cumperi ceea ce creează. Să plăteşti CD-ul, intrarea la muzeu, biletul la spectacol sau whatever. Să-i spui că ar trebui să împartă gratis ce face echivalează cu o înjurătură de mamă. Iar eu la înjurături de mamă refuz în continuare să răspund elevat – pentru că nu consider că merită să risipesc diplomaţie în troaca porcilor.
Să le spui unor artişti vii că ar trebui să moară, ca să se consacre, e o mârlănie de nedescris. La care nu pot răspunde decât cu brutalitatea de rigoare.
Pe scurt, nu-mi mai reproşaţi că reacţionez agresiv. E unicul mod natural de a reacţiona la mentalitatea românească de rahat. Nu mă interesează să fiu o sfântă martiră şi să mi se pupe moaştele la 300 de ani după moarte. “Sfânta Lorena care răspundea cu atâta cumpătare şi înţelepciune proştilor siniştri.” Chiar nu mă interesează această imagine. Prefer o ipostază de luptător, chiar dacă se lasă cu scântei. Şi prefer să rezerv decenţa pentru cei care oferă decenţă. La comportamente diferite, reacţii diferite. E uman, vă garantez.
Capela Sixtina a fost pictata aproape gratuit de nefericitula al carui nume nu-l mai pomenesc, Papa nu prea i-a dat bani, de fapt si-a luat teapa financiar vorbind, cat despre pictorul X poate ala e Dali, ce zici am bani sa scot si cumpar un Dali autentic?
Nu merg pe principiul romantic stupid, cum fara bani faci rahatul praf, dar ce zici de revers, de capitalismul prost inteles?
Interesant, eu am citit că a fost plătit din plin pentru asta. Şi avea lucrări peste tot. A ajuns cel mai bogat artist al generaţiei lui.
Evident, capitalismul prost înţeles e moartea artei. Dar pe noi nu ne paşte această primejdie, deci nu ne ocupăm de ea acum. Pe un om care se zbate să nu se înece îl lasă rece ideea că pe lume există şi incendii. 🙂
A fost plătit
Esti piperul din cafeaua mea de dimineata. Bravo!
Interesant, zilele astea am auzit la radio un pictor cunoscut care susţinea că Sixtina nu e chiar o capodoperă. Personal, am văzut sute de metri pătraţi de muşamale kitsch în muzeul Vaticanului. Dacă nu credeţi, mergeţi la Muzeul Naţional şi priviţi pânzele italienilor din Renaştere.
Dar nu asta e important. Aş face trei distincţii între cel care vinde lemne şi artist:
1. Este posibil ca, prin simpla vizualizare gratuită a unui clip creat de artist, ratingul şi celebritatea acestuia să crească şi, implicit, veniturile.
2. Tăietorul de lemne taie un buştean şi, dacă l-ar da gratis, ar avea o pagubă de un buştean. Artistul nu pierde direct dacă i se piratează un clip, îl poate vinde oricând în nenumărate exemplare, celor care doresc. Ba chiar, prin sistemul drepturilor de autor, încasează bani pentru difuzarea unui cântec la radio sau tv, chiar dacă eu nu doresc să-l ascult, ba chiar mă reped să închid aparatul.
3. Cunosc scriitori care scriu din pasiune, îşi plătesc singuri publicarea şi se bucură de întregul proces, chiar dacă nu câştigă nimic. E puţin probabil ca tăietorul să fie motivat de astfel de satisfacţii.
Nimic din cele de mai sus nu înseamnă că munca artistului nu trebuie plătită de consumatori. E normal să vinzi pe bani ce ai produs şi să dai bani pe ceea ce consumi.
De fapt, chiar şi producătorul de produse materiale face promovare distribuind mostre gratuite, cum fac firmele care oferă bucăţele de salam sau brânză prin supermarketuri. Şi nu o fac în pagubă, ci pentru a deveni mai cunoscute produsele lor.
mostre gratuite ofer şi eu. însuşi acest blog, pe care ne distrăm să-l citim, e o mostră gratuită.
or fi existând scriitori care adoră să facă drumuri la tipografie, să care cu cârca tirajul până acasă şi să se certe cu Diverta că le dă ţeapă cu raportul de vânzări. Dar eroarea în argumentul cu “există scriitori care” e că încearcă subliminal să insinueze că aşa ar trebui să fie. which is plain wrong. poţi iubi să faci tot procesul, sau poţi să vrei doar să scrii şi să externalizezi cârca. Either way, n-ar trebui nimeni să te judece pe bază de aşa ceva. Ci strict, DUPĂ ce a citit cartea, să decidă dacă e artă sau nu.
eu unul atat am zis: se poate si asa, si asa. nu e nimic gresit in a scrie pe bani, mai ales daca ai norocul sa ajungi sa fii platita pentru scrierile alea. cum nu e nimic gresit in a scrie doar pentru ca-ti vine sa scrii. aia cu publicatul pe banii tai mi se pare chiar tampenie. daca ai scris ceva si nu vrea nimeni sa te publice, da-i drumul gratis pe net si vezi daca e apreciat. sa-ti platesti singur tirajul e doar tampenie venita din orgoliu de taran, sa se laude bunica “nepota-miu e scriitor, uite, a fost publicat si s-a vandut tot tirajul”. in caz ca bunica-mea ar sti ce e ala tiraj.
ala-i cumpara cartea si-o cearta ca vrea bani, e idiot, clar, da’ tu, ba pula, te certi cu astea pe subiectu’ dat?! e chiar asa greu sa futi?
oricat de somer ai fi, e greu sa futi la 3 dupa-amiaza. in sensul ca nu prea ai pe cine. deci, ce ramane de facut? discutam literatura. fara s-o citim, normal, ca-i scumpa a dreacu’ si astea nu da nimic de-a boja.
Nea, eu sustineam altceva in articolul cu pricina. Corect, Lorena scrie si vrea ca munca sa ii fie platita. Nimic de obiectat. Ma intriga faptul ca se amesteca mere cu pere, ca apoi sa ni se bage pe gat sa le consideram nu stiu ce trufandale, cand noi stim ce sunt.
Arta e arta, sunt niste criterii care se iau in considerare, ca de exemplu caracterul autorului, ce fel de om este, care e motivatia, mesajul si modul in care e transmis et caetera. Impostori au fost dintotdeauna si exista mai ales acum, puzderie, care, in numele artei, au profitat pe seama nestiintei oamenilor si astfel au capatat faima si bani, acesta fiindu’le interesul. Nu, nu ma refer la autoarea acestui blog, sunt destule exemple.
Sunt oameni si oameni, eu sunt unul pretentios, de exemplu. Nu’s hater, sunt impotriva manipularii si a indobitocirii.
Pierre, nu ştiam ce discuţie aţi avut, am pornit de la postarea asta.
Jimerino, aşa zic şi eu, că se poate şi aşa şi aşa şi că obsesia de a te vedea publicat ţine de vremuri când autorii publicaţi se numărau pe degetele de la o mână, dintre care patru erau cei patru evanghelişti. Atunci merita efortul.
Lorena, nu insinuez subliminal că aşa trebuie să fie, dimpotrivă, statistic am constatat că autorii care se publică singuri (unii chiar au tipografie şi legătorie în casă) chiar nu au vreo valoare literară. Primesc uneori cărţi din astea, majoritatea poezii, şi după maxim 3 pagini, dai de cuvântul moarte, repetate de cinci ori. Nu ştiu ce scrie pe pagina 4, poate că de acolo începe talentul.
pierre: din nou faci pe idiotul.
şi eu care am sperat în van că o să-ţi ţii râtul hidos!
cretinul morţilor mă-tii, eu am un caracter de om perfect ok. faptul că nu te las pe tine şi alte vite la fel de sinistru de inepte să mă forfecaţi fără să vi le fut pe curvele alea proaste care au greşit borta pe care au înfipt andreaua şi au ratat să vă avorteze nu e lipsă de caracter decât în mintea ta de vierme coclit care nu pricepi că ignoranţa ta pisăloagă nu merită decât scuipaţi şi înjurături. pentru că eşti prost ŞI semnalizezi. deci, faptul că înjur un prost infect mă face pur şi simplu omul care înjură pe bună dreptate un prost infect.
dar vită, să presupunem că ai fi avut dreptate. că realmente tu n-ai fi fost gunoiul sinistru care latră despre ce nu cunoaşte, fără cunoştinţe elementare de construcţie literară, ci eu aş fi avut un caracter infect.
CHIAR ŞI ATUNCI, ANIMAL PROST, VALOAREA LITERARĂ A CĂRŢII MELE E NESCHIMBATĂ. PENTRU CĂ ŢINE DE MĂIESTRIE NARATIVĂ. DE STIL. DE COMPOZIŢIE. DE AUTENTICITATE. Caracterul autorului, animal infect, e complet irelevant în judecata unei opere.
Ştiu, ştiu că singurele chestii care te îndeamnă să revii şi să guiţi sunt prostia sinistră, dublată cu o meschinărie absolut dezgustătoare şi cu o micime în toate cele cum numai oamenii complet incapabili de orice şi invidioşi pentru alţii pot să aibă. De aceea te voi bana acum. Borăşte-ţi mizeriile de om inept, ignorant şi penibil în orice alt colţ al internetului.
nea, nu pot să cred. tu, om cu creier, citeşti ce debitează animala asta sinistru de proastă, cum că arta nu e artă dacă autorul nu i se pare lui că are caracter pentru simplul fapt că nu-i tolerează cu un zâmbet îngăduitor cretinismele hidoase de bou ranchiunos, şi nu-i râzi în nas?
Pupati-as moastele alea mici si nervoase , ca bine graiesti!
Tu pledezi pt drepturile de autor.Chestia indecenta este ca autorul unei carti ia numai circa 10 la suta din valoarea cartii.90 la suta iau “trantorii”:editura,tipografia ,libraria,pana la urma niste comercianti.De aia a aparut ofensiva contra cartii electronice,dispare editura ,tipografia ,libraria.In Romania treaba e de abia in fasa,dar asta e viitorul.Asa poate ia si autorul un 50 la suta din vanzari!Pana la urma el este cel care a creat “”marfa””(cartea).
Arta nu are nicio legatura cu economia. Arta si bani? Prima e personala, autentica; poate originala. A doua e productie in masa pentru acoperirea unei nevoi. vocație și creație… apoi banii vin.
şi dacă e personală şi autentică, după minţişoara ta, automat ar trebui să fie gratis, iar autorul să moară dreacu’ de foame doar pentru că şi-a permis să fie personal şi autentic??
în timp ce producţia de masă e perfect ok să fie pe bani, şi producătorul să prospere, pentru că nu e artă, deci merită plătită?
cetăţeni, nu mai am nimic de adăugat. iată raţionamentul care guvernează moartea culturii şi artei în România, negru pe alb.
Mie mi se pare, de pilda, mai corect sa dau banii pe carti decat sa imi fie tot felul de emisiuni cretine in grila de programe…doar si pt programele alea platesc, nu? Dar din carti macar invat ceva, din emisiuni…pauza
Cred ca e vorba de mine si cred ca am fost gresit inteles. M-am referit strict la opera pusa la dispzitie de autor IN MOD LEGAL si benevol, fie pe siteul propriu, fie pe un site unde se practica acest lucru. Aceste site-uri se numesc – din cate tin minte – Royalty Free si pun la dispozitie muzica, grafica, soft etc. De obieci exista si restrictii: majoritatea autorilor permit descarcarea si copierea muncii lor, dar nu permit adaptare si utilizarea comerciala. Unii permit insa utilizarea totala. E vorba aici de opere puse la dispozitie cu consimtamantul autorului, care poate dispune dupa cum doreste de propria-i munca.
Intrebarea e ce castiga din treaba asta? Formatiile underground care isi ofera gratuit piesele pe siteuri de Royalty Free capata vizibilitate, concerte si pot vinde ori albumul in forma fizica (garnisit cu o carticica de versuri, autograf etc.) sau pot vinde albume pe care decid sa nu le ofere free. Un grafician poate oferi gratuit anumite opere si poate obtine numeroase comenzi. Un programator poate inventa un joc gratuit, viral, si poate comercializa derivate (tricouri, sepci, jucarii etc.) Cumva lucrurile sunt echitabile, pentru ca autorul capata un spatiu de reclama pe care in alte conditii l-ar plati cu bani grei. Nu spun ca aceste metode sunt bune sau rele, spun doar ca ele exista si sunt practicate pe scara larga. Ori daca sunt practicate inseamna ca totusi functioneaza, si intamplarea face sa stiu prieteni care au facut bani buni din munca voluntara in schimbul careia au adunat comenzi cu sacul.
.(..artistul, dacă se dă artist şi nu comerciant, ar trebui să se dea gratis la tot poporul…..) Ai dreptate. Pana sa apara nomenclatorul de meserii era de inteles. Ce ar fi daca artistul striper ar da gratis la toata lumea? Poti sa le spui ca le dai basculante gratis