Cazul de bullying din Braşov

Braşov. Liceul Honterus. Un licean aflat în clasa a X-a se combină cu o fetiţă de 12 ani.

Ţin minte de când eram mică, Să fii în generală şi să te bage în seamă un tip din liceu era ca şi cum te-ar fi luat de nevastă Michael Jackson. Pe lângă cât de mici şi proşti păreau colegii de clasă, ăia de liceu erau înalţi, aveau şi ceva bani să te scoată la suc, aveau alt nivel de vrăjeală. Şi aveau nevoi sexuale.

Multe colege ale mele din generală şi-au pierdut himenul pe altarul penisului unui licean.

În acest caz, însă, tipul a fotografiat-o şi a filmat-o pe fetiţă în timpul actului sexual, fără consimţământul ei. Vezi ştirea. Apoi, după ce povestea s-a terminat, a decis să se răzbune. Şi a răspândit pozele cu ea goală şi filmele prin toată şcoala.

Sigur, când e o diferenţă de vârstă atât de mare între eroi, te aştepţi ca flăcăul să realizeze impactul emoţional al faptelor lui asupra unui copil. Şi nu, nu mă interesează să vină te miri cine să îmi abereze că dacă ea a găsit traseul cocoşelului spre păsărică nu mai era copil. Ba era. Un copil manipulat să ofere sex unui băiat mult mai mare, pe care probabil că se temea că îl va pierde altminteri. Un copil exploatat să facă sex, cam cum fuseseră exploatate şi colegele mele din generală. Nu e ca şi cum simţea vreuna vreo plăcere fizică. Era strict o tranzacţie. Ele livrau găurica strâmtă şi umedă, ăla în schimb le băga în seamă şi le făcea să se simtă iubite şi integrate social. Cam ăsta e singurul rol al sexului când tu abia ştii să-ţi legi şireturile.

Dar nu. Ăla a decis să câştige puncte de bengoşenie umilind-o public pe fetiţa pe care o sedusese şi arătând pozele şi filmele cu ea întregului liceu.

Şi de aici, a urmat un calvar. Hărţuire, umilire, jigniri, ameninţări. Şi nu doar de la băieţi care, mă rog. Mulţi probabil că erau la fel de idioţi bătubili în cap ca el. Ci şi de la fete care, în mod normal, ar fi trebuit să empatizeze cu o fată filmată fără voia ei şi expusă cu scopul răzbunării. Când mama fetei a venit la şcoală să discute cu directorul, au început să o bruscheze şi să o jignească şi pe ea.

Singura soluţie a rămas tribunalul. Iar verdictul? O jignire la adresa decenţei umane. După acest caz grav de p***grafie infantilă, revenge porn, hărţuire şi instigare la hărţuire, te aşteptai la ani grei de închisoare, exmatriculare, ceva consecinţe solide care să înveţe pulifricii de rahat ai acestei ţări de rahat că, o dată ce ai fost cu o femeie, pentru că se presupune că ai iubit-o, o respecţi în morţii mă-tii de jeg borât şi călcabil pe cap şi nu te apuci să postezi intimităţi înregistrate fără acord.

Sincer?

Eu aş pedepsi revenge porn cu castrare chimică. Cineva care se raportează într-un mod atât de toxic la femeile din viaţa lui nu merită să poată face sex în continuare. Şi p****grafia infantilă, idem. Ăsta trebuia castrat de patru testicule pentru ce i-a făcut respectivei copile. Sau mai barbar. Tăiate cu fierăstrăul, cusute la loc cu aţă marinărească şi tăiate cu fierăstrăul încă o dată. Poate că asta ar echivala ruşinea, umilinţa, suferinţa, anxietatea, situaţiile de nedescris prin care trece o victimă de revenge p**n. Chiar şi una adultă. D-apăi un copil?

Tribunalul, dragi cititori, a ordonat confiscarea telefonului pe care se aflau pozele şi filmele. Atât. De parcă nu poţi accesa de pe un laptop conectat tot ce e pe telefon şi să salvezi tot ce-ţi convine, lol.

De ce viaţa, integritatea, intimitatea, dreptul la onoare ale unei femei au zero valoare în mizeria asta de ţară?

Sper ca părinţii fetei să facă apel şi să ceară puşcărie pentru jegul care i-a provocat nişte traume teribile fiicei lor. Nu corecţie, nu terapie. Revenge p**n trebuie pedepsit cu PUŞCĂRIE. Ani grei de puşcărie, să piardă ăla orice oportunitate de carieră şi, odată cu asta, orice oportunitate de a mai profita de încrederea şi dragostea unor femei pentru a le umili public.

În schimb, vreau să aduc în atenţia domniilor voastre un alt aspect, cel puţin la fel de grav-

OK, gunoiul prost şi javră e gunoi prost şi javră, atâta poate şi atâta face, PUŞCĂRIEEEE.

Faptul cu adevărat grav e că toţi elevii acelei şcoli au pactizat cu agresorul. Toţi au început să insulte, să ameninţe, să hărţuiască victima.

Fără acest tip de efect de turmă, ăla rămânea un paria social, pentru că lumea ar fi ales să se detaşeze de comportamentul şi de faptele lui, iar fata era lăsată în pace, pentru că lumea ar fi înţeles că dobitocul nu i-a solicitat consimţământul.

I meeean, nu trebuie să fii un geniu, sau cine ştie ce savant de renume mondial să te prinzi că faptul că ăla plimbă nuduri ale ei fără acord e nu doar ilegal ci şi o atingere adusă onoarei şi demnităţii persoanei. Că ţine de bun simţ elementar să nu aprobi şi aplauzi ca foca astfel de fapte. Să nu plusezi pe linia lor şi să devii şi tu creativ în a agasa oameni care nu-ţi datorează nimic.

Şi totuşi, de ce un liceu întreg de tineri în linii mari normali au ales să hărţuiască – jignească – umilească victima?

De ce au luat în braţe ticăloşia infectă şi scârboasă a ăluia, şi nu drama unui copil care s-a trezit peste noapte făcut troacă de porci, pentru o singură vină – şi anume, faptul că, din dorinţa de a păstra un mascul, i-a oferit ăluia tot ce i-a cerut?

De ce grupuri mari de oameni se lasă mânaţi în acţiuni toxice, violente, cu consecinţe cumplite, de câte un ticălos, şi nu îşi folosesc mintea din dotare să se întrebe de ce fac ceea ce fac?

E de meditat la asta. Şi e de tras o concluzie.

Putem alege să fim marionete, să facem jocul bully-ilor şi nemernicilor, sau să zicem stop, stai aşa, de ce. Ce consecinţe au faptele mele şi de ce să fiu eu idiotul util al altuia.

Şi cu cât, în astfel de contexte, punem sub semnul întrebării pretextele şi minciunile agresorului şi cu cât refuzăm să-i facem jocul, cu atât vom elimina astfel de comportamente din societate şi implicit traumele induse de ele.

Există vreo justificare pentru revenge p? Vă zic eu: Absolut deloc. Dacă o femeie nu te mai iubeşte şi nu te mai respectă, desparte-te şi punct. Orgoliul tău de ciumpalac nu e mai presus de viaţa şi demnitatea ei. Iar dacă crezi că e, eşti un gunoi subuman şi meriţi să fii făcut poştă în închisoare de deţinuţi cu bile pe p.

Există vreo justificare pentru a aplauda revenge p şi a hărţui victima? Vă zic eu: Absolut nici una. Să filmezi sau fotografiezi pe cineva fără acord e o infracţiune. Iar când tu susţii agresorul şi blamezi victima, devii complice al infracţiunii.

Grijă mare cu cine ne înhăităm şi grijă şi mai mare ce ne lăsăm influenţaţi să facem. De obicei, dacă e în zona atac – miştocăreală de X, pe care tu nu-l cunoşti şi care îşi vede liniştit de treaba lui, mai mult ca sigur, amicul e un bully şi te corupe să devii şi tu unul.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

12 Responses

  1. Ana Cristina says:

    Recent apăruse un caz de hărțuire sexuală și pe meleagurile mele. Un prof de vo 40 sâcâia o elevă de 16 ani. Eleva nici măcar nu a mers atât de departe (din fericire) să facă sex, totul s-a rezumat la un schimb de mesaje cu tentă erotică. Ghici cine a fost de vină din perspectiva comunității locale? fata, normal. Chiar și dintre cunoscuții mei s-au găsit să facă mișto de fată. Îmi țiuie capu, i-aș bate sincer. Rău de tot. Dar nu-mi permit. Scârbe in plain sight. Atât de natural le vine unora să calce pe victimă și să li se pară normal (mă refer la oameni “funcționali” cum s-ar zice). E horror cât de dobitoci pot oamenii să fie. Direct bătaie aș pune pe ei. Din educația sexuală (sau din cultură) ar trebui să facă parte și eliminarea rușinii față de propriul corp și față de actul în sine care este o urmare NORMALĂ atunci când îți place de cineva. Sentimentul de vină/rușine care însoțește sexul mi se pare una dintre cele mai mari inepții inventate de om.

  2. Blue says:

    Eu cred ca baietii si barbatii de felul asta apeleaza la revenge porn, barfit si facut rau in multiple alte feluri dupa incheierea relatiei pentru ca simt in mod sincer ca au fost nedreptatiti. Si-au dorit foarte mult gaurica aia stramta si umeda si li s-a parut nedrept ca trebuie sa faca frumos ca sa o capete. I-a obosit si revoltat foarte tare sa mimeze iubirea, grija si atentia pe care nu o simteau. Cred ca barbatii tineri acumuleaza f rapid resentimente la adresa fetelor din aceeasi generatie pentru ca li se pare ca ele primesc totul de-a gata iar ei trebuie sa munceasca din greu ca sa isi indeplineasca nevoile sexuale, si nici asta cu cine ar vrea de fapt, cu fetele foarte frumoase.

    Barbatii tin de multe ori cu ei pentru ca nu s-au desprins de dinamica asta, femeile tin de multe ori cu ei pentru ca prefera sa se identifice cu cel puternic, in plus, daca fata e frumoasa, tind sa o urasca, pentru ca simt ca le ia lor niste optiuni.

    Bine ar fi ca fetele si femeile sa fie tare sceptice atunci cand masculii din preajma arata empatie, preocupare si grija. Pentru mine un test bun a fost intotdeauna sa vad cum se raporteaza ei la femeile urate sau mai in varsta, adica cele de la care nu mai vor nimic. In marea majoritate a cazurilor comentariile lor sunt hidoase.

    • Lorena Lupu says:

      faptul că ele primesc atenţie sexuală de-a gata nu înseamnă că primesc totul. Sincer, aş fi avut nevoie de bani, de haine călduroase de iarnă, de un job mai puţin solicitant care să-mi dea mai mult timp pentru studii, de atenţie şi susţinere. Şi primeam atenţie sexuală şi atât. Nu e nimic interesant pentru noi să primim atenţie sexuală nedorită.

    • E.O. says:

      Sau, poate, au crescut cu colege de scoala cu care voiau sa iasa, nu neaparat pentru sex, pentru ca nu stiau neaparat care-i treaba cu sexul, dar le-au vazut ignorandu-i pentru baieti mai mari care le exploatau. Acum ii urmeaza pe exploatatori ca exemple, pentru ca asa au vazut ca se face.

  3. Lucian Eugen says:

    Un rezultat al sutelor de ani de “educație” religioasă în care femeia care face sex e “păcătoasă”. Mi-e sincer jenă să fac parte din nația asta ,în majoritate o turmă imbecilă și retrogradă. Toate astea s-au întâmplat la un liceu cu pretenții de instituție de elită. Îmi vine să vomit.

    • Lorena Lupu says:

      excelent punctat.

    • Bogdan says:

      Partea interesantă e că, chiar și privit în sens strict religios, Isus a tratat-o uman pe femeia considerată păcătoasă de prostimea pregătită să o ucidă cu pietre. Doar că, de două milenii, atît biserica, cît și bravii creștinopați au ales să ignore total aspectul ăsta. Altfel, sunt cu Isusu în gură non stop.

  4. Blue says:

    Normal ca nu e totul, e chiar foarte putin si de cele mai multe ori atentia e deranjanta. Dar vorbeam de perspectiva lor – ei ar face sex cu cat multe fete si nu pot, in timp ce aparent ele pot, faptul ca nu isi doresc nu ii intereseaza. Pentru a intelege asta ar trebui sa le poata vedea ca pe niste fiinte umane complexe, cu diferite nevoi si preferinte.

    Suntem inca departe de asta, din pacate, atata timp cat multi baieti numesc fetele nu fete, ci p…de. Asta spune foarte mult.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: